Cei doi bărbați se priviră țintă câteva secunde. În cele din urmă, generalul O’Toole rosti:
— Credință bazată pe gândire și observație.
— Prima parte a planului nu este prea dificilă și sunt de acord cu modul tău de abordare a problemei, spuse Richard, dar nu am nici o imagine referitoare la cum vom comunica partea esențială a mesajului, cum vom asocia fără echivoc reacția nucleară cu rachetele care se apropie.
— Michael și cu mine vom lucra în acest sens, în vreme ce tu vei elabora grafica primului segment. El spune că-și amintește destul de bine noțiunile de fizică.
— Să nu faci prea multe presupuneri, o statui Richard. Trebuie să fim siguri că fiecare parte din mesaj este explicită în sine.
Generalul O’Toole nu se afla cu ei. După două ore de muncă intensă, ieșise în tunel ceva mai devreme. Absența sa începu să-i neliniștească colegii.
— Poate că s-a dus la baie, opină Richard.
— Poate că s-a rătăcit, replică Nicole.
Richard se apropie de intrare și strigă pe coridor.
— Hei, Michael O’Toole, ești teafăr?
— Da, sosi răspunsul din direcția scării centrale. Vreți să veniți amândoi un minut aici?
— Ce s-a întâmplat? se interesă Richard după câteva momente, ajungând împreună cu Nicole lângă general, la baza scării.
— Cine a construit acest adăpost? întrebă O’Toole cu privirea ațintită asupra tavanului înalt de deasupra. Și de ce credeți că a fost construit în primul rând?
— Nu știm, răspunse nerăbdător Richard, și nu cred că vom lămuri chestiunea în următoarele minute sau chiar ore. Între timp, avem altceva de făcut―
— Dă-mi voie, îl întrerupse ferm Michael O’Toole. Trebuie să discutăm înainte de a continua.
Richard și Nicole îl așteptară să se explice.
— Ne grăbim din cale-afară să trimitem un avertisment inteligenței care controlează acest vehicul. După cât se pare, procedăm astfel încât Rama să fie în stare să-și ia măsuri de apărare. De unde știm însă că facem bine? Dacă ne purtăm ca niște trădători ai speciei umane?
Generalul O’Toole își desfăcu brațele, arătând imensa cavernă din jur.
— Trebuie să existe un motiv, un anume plan pentru toate astea. De ce au fost lăsate acele obiecte false în Camera Albă? De ce ne-au invitat ramanii să comunicăm cu ei? Cine și ce sunt octospiderii și avianii? Clătină din cap, frustrat de întrebările rămase fără răspuns. Eram nehotărât în privința distrugerii lui Rama; dar la fel de nehotărât sunt astăzi în privința mesajului de avertisment. Dacă Rama scapă de atacul nuclear datorită nouă, și apoi distruge totuși Terra?
— Asta-i foarte puțin probabil, Michael. Prima navă a străbătut Sistemul Solar―
— O clipă, Nicole. Nu te supăra, interveni delicat Richard. Lasă-mă pe mine să-i răspund generalului.
Se apropie de ofițer și îl cuprinse pe după umeri.
— Michael, ceea ce m-a impresionat cel mai puternic la tine, din clipa în care te-am întâlnit prima dată, a fost capacitatea ta de a înțelege diferența dintre răspunsurile date ca rezultat al deducției sau al metodei științifice, și acele întrebări pentru care nu există nici măcar o abordare logică valabilă. În acest moment nu avem nici o posibilitate să înțelegem scopul lui Rama. Nu dispunem de date suficiente. E ca și cum am încerca să rezolvăm un sistem de ecuații liniare, atunci când avem mai multe variabile decât condiții.
O’Toole zâmbi și încuviință din cap.
— Ceea ce știm, continuă Richard, este că un număr de rachete se apropie. Sunt probabil prevăzute cu focoase nucleare. Avem două opțiuni, să avertizăm sau nu, și trebuie să alegem conform informațiilor disponibile până în prezent. Richard își scoase micul computer portativ și îl activă.
— Putem reprezenta întreaga problemă ca pe o matrice de tipul 3 x 2. Să considerăm că există trei variante ale amenințării ramane: niciodată ostilă, întotdeauna ostilă și ostilă doar dacă este atacată. Fie ca aceste situații să constituie liniile matricei. Acum să luăm în considerație decizia pe care o avem de luat. Putem să-i avertizăm, ori să nu o facem. De observat că numai un avertisment încununat de succes contează. Așadar matricea va avea două coloane, Rama avertizat și Rama neavertizat.
Atât O’Toole cât și Nicole priviseră cum Richard își construise matricea pe micul monitor.
— Dacă studiem acum rezultatele celor șase situații, reprezentate de elementele matricei, și încercăm să le atașăm anumite probabilități, atunci vom obține informațiile de care avem nevoie pentru a lua decizia. De acord?
Generalul O’Toole aprobă raționamentul, impresionat cât de rapid și de concis structurase Richard dilema lor.
— Rezultatul celui de-al doilea rând e mereu același, opină Nicole. Dacă Rama este cu adevărat ostil, atunci nu are nici o importanță dacă îi anunțăm sau nu, având în vedere tehnologia lor mai avansată. Mai devreme ori mai târziu, acest vehicul sau altul următor ne va distruge.
Richard se opri un moment, să se asigure că O’Toole le urmărea judecata.
— În mod similar, dacă Rama nu este niciodată ostil, nu greșim avertizându-l. În nici unul din cazuri Pământul nu se află în pericol. Iar dacă reușim să le comunicăm despre rachetele nucleare, atunci un lucru extraordinar va fi salvat.
Generalul surâse și rosti:
— Prin urmare, singura întrebare dificilă. Neliniștea lui O’Toole dacă e să o denumim așa, apare atunci când Rama nu e inițial ostil, dar își schimbă opinia după ce află că Pământul a lansat împotriva lui un atac nuclear.
— Exact, rosti Richard. Și eu unui. aș argumenta că mesajul nostru ar constitui în acest caz un factor pozitiv. La urma urmei―
— Bine, bine, îl întrerupse generalul. Înțeleg unde bați. Dacă nu atribuim o probabilitate foarte mare cazului care mă îngrijorează pe mine, atunci întreaga analiză sugerează că rezultatul va fi mai bun dacă îi avertizăm pe ramani. Brusc, izbucni în râs. E bine că nu lucrezi pentru cartierul general, Richard. Cu logica ta m-ai fi convins să introduc codul.
— Mă îndoiesc, spuse Nicole. Nimeni n-ar fi putut prezenta argumente solide pentru tipul respectiv de paranoia.
— Mulțumesc, zâmbi generalul. Sunt satisfăcut. Ai fost foarte convingător. Să ne întoarcem la treabă.
Impulsionați de apropierea inexorabilă a rachetelor, grupul lucră încontinuu ore întregi. Nicole și Michael O’Toole concepură mesajul în două segmente distincte. Primul, în cea mai mare parte destinat să stabilească tehnica de bază a comunicării, prezenta toate traiectoriile implicate, inclusiv orbita lui Rama după ce vehiculul pătrunsese în Sistemul Solar, cele două module Newton părăsind Pământul și cuplându-se înainte de rendezvous, manevrele ramane de schimbare a traiectoriei, și în final cele șaisprezece rachete lansate de pe Pământ spre o intercepție a navei extraterestre. Richard, ale cărui ore îndelungate de lucru cu tastatura și ecranul negru dădeau acum rezultate, transforma evenimentele orbitale în desene grafice, în vreme ce colegii lui se luptau cu complexitatea restului mesajului.
Al doilea segment se dovedi extrem de greu de alcătuit. În el, oamenii doreau să explice că rachetele transportau focoase nucleare, că puterea explozivă a bombelor era generată de o reacție în lanț, și că șocul, căldura și radiația cauzate de explozie erau extraordinar de puternice. Nu prezentarea generală a imaginii punea probleme; obstacolul îi reprezenta cuantificarea puterii distructive în termeni inteligibili de către o inteligență extraterestră.