— Pfui! exclamă Richard. Ați văzut asta?
Sări în picioare și se apropie de ecran.
— S-a întâmplat așa de repede, comentă Nicole, venind lângă el.
Generalul O’Toole murmură o scurtă rugăciune de mulțumire și se alătură celor doi colegi în fața monitorului.
— Cum crezi că au procedat? îl întrebă pe Richard.
— Habar n-am. Însă într-un fel sau altul, coconul a absorbit explozia. Materialul trebuie să fie fantastic. Inginerul comută pe radar.
— Să o urmărim pe următoarea mai îndeaproape. Ar trebui să apară peste―
Un fulger de lumină îi învălui, iar ecranul se întunecă. În mai puțin de o secundă fură izbiți de o forță laterală puternică, care îi trânti pe jos. Luminile din cameră se stinseră, iar vibrațiile solului încetară.
— Sunteți teferi? întrebă Richard, căutând mâna lui Nicole în întuneric.
— Așa cred, replică O’Toole. M-am lovit de perete, dar numai cu spatele și cotul.
— Sunt bine, răspunse și Nicole. Ce s-a întâmplat?
— E clar că aceasta a explodat mai devreme, înainte să atingă plasa. Am fost izbiți de unda de șoc.
— Nu înțeleg, spuse O’Toole. Bomba a explodat în vid. De unde să apară o undă de șoc?
— Din punct de vedere tehnic, n-a fost chiar o undă de șoc, replică Richard ridicându-se, în vreme ce luminile reveneau iar podeaua începea iarăși să se zgâlțâie. Hei, ce ziceți de asta! se întrerupse singur. Faimoasa redundanță ramană a mai înscris un punct. Ești bine? se adresă lui Nicole, care părea să se clatine ridicându-se în picioare.
— M-am lovit la genunchi, dar nu-i ceva serios.
— Bomba a distrus ce mai rămăsese din propria sa rachetă purtătoare, vaporizându-i fuselajul și sfărâmând restul în bucăți infime, îi răspunse Richard lui O’Toole, în timp ce căuta în lista de senzori dispozitivile de rezervă. Gazele și fragmentele s-au deplasat cu viteze enorme, dând naștere la unda care ne-a lovit. Plasa a atenuat șocul.
Nicole se așeză lângă perete.
— Vreau să fiu pregătită pentru următoarea, explică ea.
— Mă întreb câte lovituri poate să suporte Rama, mormăi Richard.
Generalul O’Toole se apropie și se așeză alături de Nicole.
— Două au trecut, și au mai rămas paisprezece.
Zâmbiră cu toții. Cel puțin, nu erau încă morți.
Richard localiză senzorii de rezervă câteva minute mai târzia
— Ah, ah, constată el urmărind spoturile de pe ecran. Dacă nu mă înșel cumva, ultima bombă a explodat la mai mulți kilometri depărtare. Am avut noroc. Să sperăm că nici una nu va detona chiar lângă plasă.
Trioul privi cum alte două rachete erau prinse și învăluite de materialul din jurul navei. Richard se ridică în picioare.
— Vom avea o scurtă pauză. Până la următorul impact sunt circa trei minute — apoi vom primi patru rachete, una după alta.
Nicole se ridicase la rândul ei. Îl observă pe general ținându-se cu mâna de spate.
— Ești sigur că te simți bine, Michael?
Bărbatul încuviință din cap, cu ochii la ecran. Richard se apropie de Nicole și o luă de mână. Un minut mai târziu se așezară împreună lângă perete, pregătindu-se pentru impact.
Nu avură mult de așteptat. O undă laterală, mult mai puternică decât prima, îi lovi peste douăzeci de secunde. Din nou se stinseră luminile, iar oscilațiile podelei încetară. Nicole îl auzea pe O’Toole respirând greu în întuneric.
— Michael, ești rănit?
Neprimind nici un răspuns, Nicole începu să se târască în direcția lui. Ceea ce constitui o greșeală. Nu se sprijinea de nimic când a treia explozie lovi nava. Fu aruncată brutal de perete, lovindu-se cu capul de el.
Generalul O’Toole rămase lângă Nicole, cât timp Richard urcă în New York să inspecteze orașul. Cei doi bărbați avură o scurtă convorbire imediat după întoarcerea lui Richard. Inginerul raportă doar avarii minore. La treizeci de minute după ce ultima rachetă fu prinsă de plasă, luminile reveniră, iar solul începu din nou să se zguduie.
— Vezi, spuse Richard cu un rânjet tensionat, am zis că totul va fi bine. Ei fac întotdeauna lucrurile importante în triplet.
Nicole, rămase inconștientă aproape o oră. Pe parcursul ultimelor minute fusese vag conștientă atât de vibrația podelei, cât și de conversația purtată în cealaltă parte a încăperii.
Deschise ochii foarte încet.
— Efectul net, îl auzi explicând pe Richard, este de a ne mări viteza pe o traiectorie hiperbolică. Așa că vom traversa orbita Pământului mult mai devreme decât s-a prevăzut.
— Cât de aproape vom ajunge față de Pământ?
— Nu prea aproape. Depinde când se va termina manevra. Dacă s-ar opri acum, am trece pe lângă el la aproximativ un milion de kilometri, de peste două ori distanța de la Pământ la Lună.
Nicole se ridică și surâse.
— Bună dimineața.
Bărbații se apropiară de ea.
— Te simți bine? o întrebă Richard.
— Așa cred, răspunse Nicole, pipăindu-și cucuiul din creștet. Probabil capul mă va durea o bucată de timp. Îi privi pe cei doi. Dar tu, Michael? Parcă îmi aduc aminte că mă îngrijorase starea ta, chiar înainte de izbitură.
— A doua explozie m-a terminat. Noroc că am fost mai bine pregătit pentru a treia bombă. Iar spatele nu mă mai doare în prezent.
Richard începu să explice ce aflase de la senzorii exteriori ai lui Rama.
— Am auzit ultima parte, îl opri Nicole. Se pare că vom rata complet Pământul. Richard o sprijini. Dar încotro ne îndreptăm?
Richard ridică din umeri.
— Nici o planetă sau asteroid nu se găsește în apropierea orbitei noastre actuale. Energia cinetică crește. Dacă nu se schimbă nimic, vom ieși complet din Sistemul Solar.
— Devenind călători interstelari, completă calm Nicole,
— Dacă trăim atât de mult, adăugă și generalul.
— Din partea mea, nu-mi fac griji despre ce se va întâmpla pe viitor, zâmbi șăgalnic Richard. Cel puțin, nu încă. Planul meu este să sărbătorim eșecul falangăi nucleare. Propun să mergem sus și să-i facem cunoștință lui Michael cu unii dintre prietenii noștri. Începem cu avianii sau cu octospiderii?
Nicole clătină din cap.
— Ești incorigibil, Wakefield. Nu mă lăsa-n vreun fel să te împiedic…
o întrerupse brusc TB. Toți trei astronauții tresăriră. Îl priviră pe micul robot și izbucniră în râs.
Richard îl ridică pe TB și îl opri. Nicole și Michael încă râdeau. Inginerul îi îmbrățișă pe fiecare în parte.