Pontiful se ridică și se apropie de fereastră.
— Undeva, acolo, există un straniu și minunat vehicul spațial, creat de ființe de pe altă stea, un vehicul ce se îndreaptă către noi. Trimitem un echipaj de doisprezece oameni în întâmpinarea ei. Se întoarse spre O’Toole. Această navă poate fi un mesager al Domnului, dar probabil că numai dumneavoastră veți fi capabil să îl recunoașteți astfel.
Generalul nu răspunse. Papa privi din nou fix pe fereastră și rămase tăcut aproape un minut.
— Nu, fiule, zise el în cele din urmă, cu blândețe, atât pentru sine cât și pentru interlocutorul său. Nu am răspunsuri la întrebările tale. Doar Dumnezeu le are. Trebuie să vă rugați ca el să ofere răspunsurile, atunci când veți avea nevoie de ele. Îl privi în față pe general. Trebuie să mărturisesc că sunt extrem de încântat să vă știu frământat de aceste chestiuni. Sunt încrezător în faptul că Domnul v-a ales deliberat pentru această misiune.
O’Toole înțelese că audiența se apropia de sfârșit.
— Sfinte Părinte, spuse el, mulțumesc încă o dată pentru bunăvoința de a mă fi primit și de a vă fi irosit timpul cu mine. Sunt profund onorat.
Ioan Paul al V-lea zâmbi și se apropie de oaspetele său. Îl îmbrățișă după modelul european și-l însoți afară din birou.
11. SFÂNTUL MICHAEL DIN SIENA
Ieșirea metroului se afla vizavi de intrarea în Parcul Internațional al Păcii. Scările rulante îl ridicară pe general la nivelul superior, iar din momentul în care păși în lumina după amiezii, văzu în dreapta — la nu mai mult de două sute de iarzi — mormântul în formă de dom. În stânga, de cealaltă latură a parcului, în spatele unui complex de clădiri administrative, se zărea partea superioară a vechiului Colosseum roman.
O’Toole pătrunse cu un pas rapid în parc și o luă la dreapta pe drumul ce ducea la mormânt. Trecu de o mică și minunată fântână, parte a unui monument dedicat copiilor lumii, și se opri să privească figurile sculptate, pline de viață, ce se jucau în apa rece. Generalul era plin de nerăbdare. Ce zi incredibilă, reflectă el. Pentru început, o audiență la papă. Și acum o vizită la mormântul Sfântului Michael.
Când Michael din Siena fusese canonizat în 2188, la cincizeci de ani după moarte și, poate semnificativ, la trei ani după alegerea lui Ioan Paul al V-lea ca papă, consensul a fost deplin: Parcul Internațional al Păcii părea să fie locul perfect pentru un monument ridicat în onoarea lui. Marele Parc se întindea de la Piazza Venezia până la Colosseum, șerpuind în jurul și printre puținele ruine ale vestigiilor romane supraviețuitoare holocaustului nuclear. Alegerea amplasamentului exact al monumentului se dovedise un proces delicat. Memorialul celor Cinci Martiri, acei bărbați și femei plini de curaj care se dedicaseră reinstaurării ordinii în Roma în lunile imediat următoare dezastrului, constituise principala atracție a parcului timp de mulți ani. Foarte multă lume considera că nu trebuia permis ca noul monument al Sfântului Michael din Siena să eclipseze semețul pentagon de marmură, ce ocupa din 2155 colțul de sud al parcului.
După lungi discuții s-a hotărât ca monumentul Sfântului Michael să fie amplasat în partea opusă, de nord, a parcului, iar fundația sa așezată în mod simbolic pe epicentrul real al exploziei, la numai zece iarzi de locul unde străjuise statuia lui Traian, vaporizată instantaneu de căldura intensă degajată în centrul mingii de foc. Primul nivel al monumentului rotund era rezervat în întregime meditației și rugăciunii. Naosul central cuprindea douăsprezece firide sau capele mici. șase cu sculpturi și lucrări de artă în stilul clasic romano-catolic, celelalte șase în stilul propriu principalelor religii ale lumii, împărțirea eclectică a parterului fusese dinadins proiectată pentru a alina spiritele multor ne-catolici ce veneau aici în pelerinaj, cu scopul de a cinsti memoria Sfântului Michael.
Generalul nu petrecu mult timp la primul nivel. Îngenunchie și spuse o rugăciune în capela Sfântului Petru, apoi privi grăbit celebra sculptură de lemn a lui Buddha așezată într-un colț lângă intrare, ca mulți alți turiști fiind nerăbdător să vadă frescele de la etajul doi. O’Toole fu copleșit de mărimea și frumusețea celebrelor picturi, imediat după ce ieși din lift. În fața lui se ridica un portret în mărime naturală a unei grațioase fete de optsprezece ani, cu un păr lung și blond. Era îngenuncheată într-o veche biserică din Siena în ajunul Crăciunului din 2115, având alături, într-un coș așezat pe dușumea, un copilaș cu părul cârlionțat, învelit într-o pătură. Pictura reprezenta noaptea nașterii Sfântului Michael, prima dintr-o serie de douăsprezece panouri cu fresce ce înconjurau complet mormântul și istoriseau viața eroului.
Generalul O’Toole se îndreptă spre micul chioșc de lângă lift și închirie o audiocasetă de patruzeci și cinci de minute. Pătrată, cu latura de zece centimetri, încăpea ușor în buzunarul hainei. Luă unul din minusculele receptoare și-l introduse în ureche. După ce selectă limba engleză, apăsă butonul marcat «Introducere» și începu să asculte o voce feminină, explicând ceea ce urma să vadă în continuare.
«Fiecare din cele douăsprezece fresce are șase metri înălțime, spunea femeia în timp ce generalul studia trăsăturile micuțului Michael din primul panou. Sala este luminată natural prin niște lucarne speciale și artificial de reflectoarele amplasate în dom. Senzori automați determină condițiile de mediu și combină cele două iluminații, astfel încât vizibilita-tea să fie mereu perfectă.
Cele douăsprezece panouri de la acest nivel corespund celor douăsprezece firide ale nivelului anterior. Dispunerea frescelor, în ordinea cronologică a vieții sfântului, urmează sensul orar. Astfel, pictura finală comemorând ceremonia canonizării în 2188 la Roma se află alături de aceea ocazionată de nașterea sa în catedrala din Siena, șaptezeci și doi de ani mai devreme. Frescele au fost realizate de o echipă de patru artiști, inclusiv maestrul chinez Feng Yi, sosit aici în primăvara anului 2190, fără nici un fel de anunț prealabil. În ciuda faptului că era puțin cunoscut în afara Chinei, ceilalți trei artiști — Rosa de Silva din Portugalia, Fernando Lopez din Mexic și Flans Reichwein din Elveția — l-au cooptat imediat pe Feng Yi în mijlocul lor, luând în considerație superbele schițe pe care acesta le adusese cu el.
O’Toole aruncă o privire prin sala circulară, în vreme ce asculta vocea lirică de pe casetă. În acea ultimă zi a anului 2199, la etajul al doilea al monumentului Sfântului Michael se aflau mai bine de două sute de vizitatori, inclusiv trei grupuri organizate. Cosmonautul american înainta încet, oprindu-se în fața fiecărui panou pentru a-l studia, ascultând totodată explicațiile de pe casetă.
Evenimentele majore ale vieții Sfântului Michael erau descrise în detaliu în fresce. Panourile doi, trei, patru și cinci imortalizau perioada noviciatului ca preot franciscan în Siena, călătoriile de documentare întreprinse în jurul lumii din timpul Marelui Haos, începutul susținutei activități religioase după întoarcerea în Italia, folosirea resurselor bisericii pentru a-i hrăni pe cei flămânzi și a-i adăposti pe cei fără de cămin. Al șaselea panou îl prezenta pe neobositul sfânt în interiorul unui studio de televiziune donat de un bogat admirator american. Aici Michael, cunoscător a opt limbi, își prezentase în repetate rânduri mesajul său de unitate a întregii omeniri, cerându-le celor avuți să aibă grijă de cei mai puțin favorizați de soartă.»
Pe panoul numărul șapte, Feng Yi imortalizase confruntarea de la Roma dintre Michael și bătrânul papă muribund. O capodoperă a contrastului. Folosind cu mare dibăcie culoarea și lumina, artistul transmitea imaginea unui tânăr energic, vioi și plin de inițiativă, blamat în mod greșit de un prelat obosit, a cărui singură dorință era de a-și petrece ultimele zile în pace și liniște. Expresia facială a lui Michael indica două reacții diferite și distincte la ceea ce i se cerea: supunere la ordinele papalității și dezgust la ideea că biserica se dovedea mai interesată de stil și ordine decât de substanță.