«Michael a fost trimis de papă într-o mănăstire din Toscana, continuă vocea de pe casetă, și aici au avut loc transformările finale ale caracterului său. Panoul numărul opt reprezintă apariția lui Dumnezeu în fața lui Michael, în timpul izolării sale. După mărturisirea sfântului, Dumnezeu i-a vorbit de două ori, prima dată în mijlocul unei furtuni, iar a doua oară în vreme ce un curcubeu magnific se arcuia pe cer. Și în timpul acelei furtuni violente și prelungi a auzit Michael — rostite de Dumnezeu printre nesfârșitele bubuituri ale tunetelor — acele «Legi ale Vieții», mai apoi reluate de sfânt în serviciului religios de Paște de ia Bolsena. La a doua apariție, Dumnezeu l-a informat că mesajul său va fi răspândit în toate colțurile lumii de către curcubeu și că El însuși «va oferi celor credincioși un semn» în timpul mesei de Paște.
Cel mai faimos miracol din viața lui Michael, prezentat unui miliard de oameni prin intermediul televiziunii, este imortalizat pe al nouălea panou. Pictura îl arată pe Michael ținându-și predica de Paște mulțimilor adunate pe malul lacului Bolsena. O aversă puternică de primăvară îi udă până la piele pe credincioși, cei mai mulți îmbrăcați în familiarele veșminte albastre ce vor deveni asociate cu numele discipolilor sfântului. Dar deși ploaia cade în jurul lui Michael, nici măcar o picătură nu udă amvonul sau echipamentul de sunet care-i amplifică vocea. O rază strălucitoare, perpetuă de soare, scaldă în lumină fața tânărului sfânt, în vreme ce el anunță lumii noile precepte ale lui Dumnezeu. Această transformare dintr-un conducător eminamente religios―»
Generalul închise casetofonul și se îndreptă spre panourile zece și unsprezece. Cunoștea restul evenimentelor. După mesa din Bolsena, Michael fusese lovit numai de necazuri. Viața i se schimbase brusc. În doar două săptămâni, majoritatea licențelor pentru televiziune prin cablu i-au fost anulate. Presa a început să publice tot felul de povești de corupție și imoralitate ale tinerilor săi adepți, al căror număr crescuse deja la sute de mii. O tentativă de asasinat fu dejucată în ultima clipă de personalul său. Se făceau tot mai des auzite zvonuri că Michael se autoproclamase al doilea Christ.
Și astfel conducătorilor lumii li s-a făcut frica de tine. Tuturor. Deveniseși o amenințare la adresa lor prin legile tale ale vieții. Iar ei n-au înțeles niciodată ce ai vrut tu să spui prin evoluția finală. O’Toole se opri în fața celei de-a zecea fresce. O scenă pe care o știa pe de rost. Aproape orice persoană educată din lume ar fi recunoscut-o imediat. Reluările televizate ale ultimelor secunde dinaintea exploziei bombei teroriste erau prezentate în fiecare an pe 28 iunie, prima zi a Sărbătoririi Sfinților Petru și Pavel și rememorarea zilei când Michael Balatresi pierise, alături de aproape un milion de credincioși, în Roma acelei dimineți cumplite de vară a anului 2138.
I-ai chemat la Roma să ți se alăture. Să arăți lumii că toți sunt uniți. Și ei au venit. Al zecelea panou îl prezenta pe Michael în veșmintele sale albastre, pe treptele Monumentului lui Vittorio Emmanuel din Piazza Venezia. Se afla în mijlocul unei predici. În jurul lui, în toate direcțiile se întindea o mare albastră, de la Forumul roman la Via dei Fiori Imperiali conducând la Colosseum. Fețe înflăcărate, excitate, majoritatea tinere, ivindu-se de după monumentalele vestigii ale străvechiului oraș, pentru a zări în fugă imaginea băiatului-bărbat ce îndrăznise să sugereze că poseda o cale — calea Domnului — de a ieși din starea de disperare și deznădejde în care se prăbușise lumea.
Michael Ryan O’Toole, un catolic american de cincizeci și șapte de ani din Boston, se prăbuși în genunchi și plânse — ca multe alte mii de oameni înaintea sa — în clipa când privi panoul unsprezece. Aceeași scenă ca în fresca precedentă, dar la o oră distanță — o oră după ce bomba nucleară de șaptezeci și cinci de kilotone, ascunsă într-o camionetă abandonată lângă Columna lui Traian, explodase acoperind cu noru-i în formă de ciupercă cerul de deasupra orașului. Orice lucru sau ființă pe o rază de două sute de metri de la epicentru fusese vaporizat instantaneu. Nici urmă de Michael, de Piazza Ve-nezia său de uriașul Monument al lui Vittorio Emmanuel. Centrul frescei nu era decât o gaură. În jurul ei, acolo unde vaporizarea nu fusese totală, scene de agonie și oroare ce aveau să zdruncine indiferența chiar și a celor mai egocentrici indivizi.
Sfinte Dumnezeule, rosti printre lacrimi generalul, ajută-mă să înțeleg mesajul vieții Sfântului Michael. Ajută-mă să înțeleg cum pot contribui, într-o măsură oricât de mică, la planurile pe care Le ai pentru noi toți. Luminează-mă pe mine, care mă pregătesc să fiu emisarul Tău către ramani.
12. RAMANI Șl ROMANI
— Așadar, ce părere ai? Nicole des Jardins se ridică și se întoarse încet în rața monitorului. Era îmbrăcată într-o rochie albă, bine ajustată, confecționată dintr-un material supraelastic. Tivul se termina chiar sub genunchi, iar mânecile lungi erau marcate cu o fâșie neagră ce trecea pe sub cot, legând umărul cu încheietura mâinii. Cureaua lată, neagră ca pana corbului, se asorta cu părul și cu pantofii ei cu toc înalt. Un pieptene îi prindea părul la spate, lăsat apoi să cadă liber până aproape de talie. Singura bijuterie era o brățară de aur cu trei rânduri de diamante mici, purtată la încheietura mâinii stângi.
— Arăți superb, Maman, îi răspunse de pe ecran Genevieve. Nu te-am mai văzut îmbrăcată la patru ace și cu părul desfăcut. Ce s-a întâmplat cu hainele tale obișnuite? Fetița de paisprezece ani zâmbi ștrengar. La cât începe petrecerea?
— Nouă treizeci, replică Nicole. Monden de târziu. Probabil nu vom lua masa decât după încă un ceas. Voi mânca ceva la hotel înainte de plecare ca nu cumva să mor de foame.
— Maman, nu uita ce mi-ai promis. Săptămâna trecută în Aujourd’hui se menționa că Julien LeClerc, cântărețul meu preferat, va fi unul dintre artiștii prezenți. Trebuie să-i spui că fiica ta crede că e absolut divin!
Nicole surâse:
— Am s-o fac pentru tine, scumpo, deși foarte probabil că
gestul meu se va interpreta cu totul altfel. Din câte am auzit, al tău Monsieur LeClerc crede că toate femeile din lume sunt îndrăgostite de el. Făcu o pauză. Unde-i bunicul? Mi s-a părut c-ai spus că ți se va alătura în câteva minute.
— Aici sunt, declară tatăl lui Nicole în timp ce fața sa prietenoasă și bronzată apăru pe ecran, lângă cea a nepoatei. Tocmai am terminat un capitol din romanul despre Peter Abelard. N-am crezut că vei suna așa devreme. Pierre des Jardins avea șaizeci și șase de ani: un romancier istoric cu mare succes în ultimii ani, a cărui viață fusese plină de șanse și împliniri de la moartea prematură a soției. Arăți splendid! exclamă după ce-și văzu fiica în toaleta de seară. Ai cumpărat rochia de la Roma?
— De fapt, Papa, zise Nicole făcând o nouă piruetă pentru a-și pune în valoare rochia, am cumpărat-o acum trei ani pentru căsătoria lui Francoise. Dar, bineînțeles, n-am avut încă prilejul s-o îmbrac. Crezi că e prea simplă?