— Dar, domnule comandant, nu există nici o modalitate de a fi siguri, oricum am proceda, interveni Richard Wakefield de la locul său situat între Borzov și Brown. Chiar dacă verificăm și constatăm că această navă e la fel cu prima, tot nu avem informații despre ce s-ar întâmpla de îndată ce vom depune un efort concertat pentru a captura un biot. Să presupunem pentru o clipă că doctorul Brown are dreptate și că cele două nave sunt doar roboți supersofisticați, concepuți cu milioane de ani în urmă de o rasă, acum dispărută, din cealaltă parte a galaxiei. Cum să ghicim ce tipuri de programe se vor introduce în bioți în cazul unor acțiuni ostile? Ce se întâmplă dacă bioții fac parte integrantă, într-un mod pe care nu suntem încă capabili să-l discernem, în funcționarea navei? Atunci ar fi firesc, chiar dacă sunt mașini, să fi fost programați pentru autoapărare. Și e ușor de înțeles că orice acțiune aparent ostilă din partea noastră va declanșa schimbări în toate funcțiunile navei. Îmi amintesc că am citit cândva despre naveta-robot prăbușită în marea de etan de pe Titan în 2012 — avea înmagazinate în memorie secvențe total diferite, funcție de―
— Oprește-te, îl întrerupse Janos Tabori cu un zâmbet prietenesc. Misterul primelor explorări robotice ale Sistemului Solar nu se află pe agenda autopsiei de astăzi. Îl privi pe Borzov. Comandante, umărul mă doare, stomacul mi-e gol iar emoțiile exercițiului de astăzi m-au epuizat. Această discuție e minunată, dar dacă nu există un subiect mai concret, ar fi oare deplasată sugestia mea de a o termina cât mai repede, ca să avem timp, măcar o dată, pentru bagaje?
Amiralul Heilmann se aplecă peste masă.
— Cosmonaut Tabori, generalul Borzov conduce întâlnirile echipajului. Este de datoria lui să stabilească―
Comandantul îl opri pe Heilmann cu o mișcare a mâinii.
— Destul, Otto. Cred că Janos are dreptate. A fost o zi lungă, la sfârșitul unei perioade de șaptesprezece zile de activitate intensă. Discuția va fi mai fructuoasă dacă vom fi cu toții odihniți. Borzov se ridică. În regulă, facem pauză. Navetele vor pleca spre aeroport imediat după masă.
Echipajul începu să se pregătească de plecare.
— Pe durata scurtei perioade de odihnă, hotărî Borzov de parcă ideea i-ar fi venit pe loc, vreau ca toți să vă gândiți la etapele pe care le mai avem de parcurs. Ne rămân doar două săptămâni de exerciții simulate în acest centru de pregătire, înaintea vacanței prilejuite de sărbătorile Anului Nou. Imediat după aceea vom începe activitățile intensive dinaintea lansării. Următorul grup de exerciții va reprezenta ultima noastră șansă pentru a ni le însuși perfect. Aștept ca fiecare dintre dumneavoastră să se întoarcă refăcut pe deplin — și să fi reconsiderat între timp importanța misiunii.
4. MARELE HAOS
Pătrunderea primei nave ramane în interiorul Sistemului Solar la începutul lui 2130 a avut un puternic impact asupra omenirii. Deși nu s-au înregistrat schimbări imediate în viața de zi cu zi după întoarcerea echipajului comandantului Norton, dovada de netăgăduit că o inteligență mult superioară pământenilor exista (sau existase) în altă parte a universului a impus o reevaluare a locului deținut de Homo Sapiens în orânduirea Cosmosului. Devenise evident că din alte elemente chimice, neîndoielnic produse de marile cataclisme stelare, se întrupaseră ființe raționale, în alte locuri și timpuri. Cine erau ramanii? De ce construiseră acea uriașă și sofisticată navă spațială trimisă într-o expediție către Sistemul Solar? Ramanii constituiră subiectul principal de discuție, atât în public cât și în particular, vreme de luni de zile.
Omenirea așteptă răbdătoare mai bine de un an un nou semn al prezenței ramanilor în univers. Intense observații aveau loc pe toate lungimile de undă pentru a obține informații suplimentare legate de îndepărtata navă străină. Nu s-a descoperit nimic. Adâncurile spațiului erau pustii. Ramanii plecaseră la fel de repede și inexplicabil precum veniseră.
De îndată ce Excalibur a devenit operațional și primele sale cercetări asupra spațiilor nesfârșite nu au adus nimic nou, s-a produs o schimbare perceptibilă de atitudine. Întâlnirea a devenit peste noapte un fapt istoric, ceva ce se petrecuse odată, în trecut. Articolele din ziare și reviste care începeau până nu demult cu fraze precum «când se vor întoarce ramanii», se întrebau în prezent «dacă va mai fi vreodată o întâlnire cu ființele care construiseră uriașa navă descoperită în 2130». Ceea ce fusese perceput ca o amenințare palpabilă se transformă rapid în curiozitate. Urgența unor probleme fundamentale, ca întoarcerea ramanilor sau destinul rasei umane într-un univers populat de creaturi inteligente, dispăruse. Omenirea se relaxa — cel puțin pentru un moment. Apoi explodă într-un paroxism de comportare narcisistică, umbrind complet perioadele anterioare de egoism individual.
Creșterea fățișă a indolenței la scară globală era ușor de înțeles. Ca rezultat al întâlnirii cu Rama I, ceva fundamental se modificase în sufletul uman. Înainte de contact, omenirea constituise singura inteligență avansată cunoscută în univers. Ideea că ființele umane — în grup — își puteau controla destinul fusese întotdeauna punctul forte al aproape tuturor filozofiilor de viață. Existența ramanilor schimba însă (sau schimbase, deoarece trecerea timpului nu modifica logica filozofică) totul. Omul nu era unic — și nici măcar special. Rămăsese doar o chestiune de timp până ce percepția esențial homocentrică a universului urma să fie zguduită irevocabil de prezența (Celorlalți. De aceea e ușor de înțeles de ce modelele de viață ale celor mai mulți oameni se îndreptară brusc spre auto-satisfacție, reamintindu-le exegeților literari de vremuri similare de circa cinci sute de ani în urmă, când Robert Herrick povățuia fecioarele să-și petreacă cât mai bine fugarul timp, într-un poem începând cu «Trăiți din plin, o voi boboci de fete/ Căci Timpul zboară trecător…»
Tendința de nestăvilit spre un consum exagerat și o lăcomie globală ținu mai puțin de doi ani. Achiziția frenetică a tot ceea ce crease mintea umană se suprapuse peste o infrastructură economică slabă, al cărei declin era deja vizibil în 2130, în momentul trecerii primei nave spațiale prin Sistemul Solar. Recesiunea inevitabilă fu amânată în 2130 și 2131 prin eforturile combinate ale guvernelor și instituțiilor financiare, deși slăbiciunile economice fundamentale n-au fost niciodată făcute publice. Creșterea bruscă a vânzărilor la începutul anului 2132 a determinat apoi o rapidă dezvoltare economică. Capacitățile de producție se măriră, bursele de valori explodară, iar atât încrederea consumatorilor cât și gradul de utilizare al mâinii de lucru atinse valori maxime. Se asista la o prosperitate fără precedent, având ca rezultat o îmbunătățire semnificativă — deși de scurtă durată — a condițiilor de trai ale aproape tuturor ființelor umane.
Spre sfârșitul lui 2133 deveni evident pentru cei mai experimentați observatori că «boom-ul raman» ducea omenirea în prăpastie.
Avertismente cumplite referitoare la un apropiat și tragic declin economic începură a se face auzite, acoperind strigătele euforice ale milioanelor de oameni care tocmai pătrunseseră în clasele mijlocii și în înalta societate. Sugestiile de echilibrare a bugetelor și de limitare a creditelor la toate nivelurile economiei fură ignorate. În schimb, se depuneau eforturi susținute pentru a găsi tot soiul de metode de creștere a puterii de cumpărare a unei populații ce uitase complet semnificația cuvântului «a aștepta», ca să nu mai vorbim de aceea a lui «nu».