În ianuarie 2134, bursele globale de valori începură a fi cuprinse de o agitație prevestitoare unui apropiat faliment, lucru de neconceput pentru cei mai mulți locuitori ai Pământului și ai coloniilor împrăștiate în întreg Sistemul Solar. La urma urmei, economia se afla în continuă dezvoltare de nouă ani, cu o rată de neegalat. Conducătorii lumii insistau că ei descoperiseră mecanismele definitive, capabile să oprească cu adevărat declinul. Și oamenii i-au crezut — până la începutul lunii mai a anului 2134.
În primele trei luni, bursele de valori manifestaseră o cădere inexorabilă, la început moderată, apoi din ce în ce mai abruptă. Numeroși cetățeni, luând în calcul superstițiile legate de comete, la modă de două mii de ani neîntrerupți, asociară dificultățile existente la bursele de valori cu reîntoarcerea cometei Halley, a cărei strălucire se intensificase încă din martie, mult peste așteptările specialiștilor. Savanți din lumea întreagă încercau de săptămâni să explice motivul pentru care ea devenise mai strălucitoare decât se prevăzuse inițial. După ce la sfârșitul lunii trecu de periheliu și pe la mijlocul lui aprilie deveni vizibilă pe cerul serii, enorma ei coadă domină acum bolta cerească.
În contrast, pe afacerile terestre își punea amprenta o criză economică în continuă evoluție. Pe 1 mai 2134, trei din cele mai importante bănci internaționale se declarară în stare de faliment, datorită unor împrumuturi dezastruoase. În numai două zile panica se răspândi pretutindeni în lume. Mai bine de un miliard de terminale personale cu acces la piețele financiare fură utilizate pentru a vinde pachete de acțiuni și bonuri. Sarcina suportată de Sistemul Global de Comunicații era imensă. Mașinile de transfer de date ale SGC erau utilizate mult peste capacitățile și specificațiile tehnice. Blocajul de date întârzie tranzacțiile, la început timp de câteva minute, apoi ore întregi, sporind panica deja creată.
Spre sfârșitul săptămânii, două lucruri se conturaseră cu limpezime: mai mult de jumătate din valoarea acțiunilor mondiale fusese anulată, iar o mulțime de persoane, investitori mari și mici ce-și folosiseră opțiunile de credit la maximum, se treziseră peste noapte săraci lipiți pământului. Calculatoarele supraveghind conturi personale și transferând automat banii pentru a acoperi plățile trimiteau semnale de alarmă în aproape douăzeci la sută din locuințele planetei.
Din păcate, situația era mult mai disperată. Doar o mică parte a tranzacțiilor treceau prin calculatoare, căci ritmul de operare, indiferent de direcție, depășise orice valoare anticipată vreodată. În limbajul computerelor, întregul sistem financiar mondial intrase într-o «eroare ciclică de înregistrare». Miliarde și miliarde de transferuri de informații cu prioritate scăzută erau «amânate» de rețelele de calculatoare, care le procesau în primul rând pe cele cu nivel înalt de prioritate.
Rezultatul net al acestor întârzieri de transmitere a datelor consta în faptul că, în cele mai numeroase cazuri, conturile electronice individuale nu se debitau corect timp de ore, chiar zile, pentru a acoperi pierderile crescânde de capital. De îndată ce investitorii particulari își dădură seama de ce se întâmpla, se repeziră să cheltuie tot ce le mai rămăsese în conturi, înainte ca tranzacțiile să fi fost încheiate de computere. În clipa când guvernele și instituțiile financiare au înțeles pe deplin situația și au încercat să pună stavilă freneticei activități, era deja prea târziu. Sistemul se prăbușise. Pentru a repara urmările, trebuiau verificate și interpolate atent fișiere și programe înmagazinate în aproximativ o sută de centre, comandate de la distanță și răspândite peste tot în lume.
Sistemul financiar-electronic de control al tranzacțiilor monetare fu inaccesibil oricui vreme de peste trei săptămâni. Nimeni nu mai știa câți bani avea în cont. Banii gheață deveniseră de mult un lucru al trecutului, așa încât doar excentricii și colecționarii posedau destule bancnote ca să-și cumpere alimente necesare pentru o săptămână. Oamenii începură să facă troc cu produse strict necesare traiului. Gajuri primite pe baza unor relații de prietenie sau de simplă cunoștință permiseră multora, să supraviețuiască temporar. Dar necazurile abia începeau. De fiecare dată când organizațiile internaționale care supravegheau sistemul financiar mondial anunțau încercarea de a relua lucrul pe rețele, cerând populației să nu apeleze la terminale decât în cazuri de forță majoră, rugămințile erau ignorate, cererile de procesare a datelor inundau, iar sistemele și computerele se blocau din nou.
Se scurseră încă două săptămâni până când savanții căzură de acord asupra explicației referitoare la strălucirea mult mai puternică a cometei Halley. În schimb dură mai mult de patru luni până ce oamenii reușiră să folosească iarăși informații sigure provenite de la SGC. Pierderile produse societății umane de haosul prelungit erau incalculabile. Până la revenirea la o activitate economică normală, lumea se găsi într-un declin financiar cumplit, care nu se va termina decât doisprezece ani mai târziu. Și cincizeci de ani vor mai trece până ce produsul mondial brut să atingă valoarea maximă dinaintea Crahului din 2134.
5. DUPĂ CRAH
Concluzia unanimă era că Marele Haos schimbase complet și în toate privințele civilizația umană. Nimeni și nimic nu se mai considera imun. Catalizatorul colapsului infrastructurii instituționale existente a fost crahul piețelor de desfacere, urmat implicit de prăbușirea sistemului financiar mondial; și totuși, aceste evenimente nu ar fi fost suficiente în sine pentru a arunca lumea într-o perioadă de regresiune economică fără precedent. Ceea ce a urmat crahului inițial ar fi fost considerat o comedie a erorilor dacă atâtea vieți omenești nu s-ar fi pierdut ca rezultat al proastei planificări. Incompetenții lideri politici ai lumii au tăgăduit ori au ignorat problemele economice, apoi au suprareacționat printr-o serie de măsuri zadarnice și/sau inconsistente, ca în cele din urmă să ridice neputincioși brațele, pe măsură ce criza mondială se adâncea și se răspândea tot mai mult. Unele încercări de a coordona soluții internaționale au fost sortite eșecului din cauza necesității crescânde a fiecărei națiuni suverane de a satisface cererile propriei populației.
Cu o înțelepciune dobândită prea târziu, se considera că internaționalizarea lumii din cursul secolului douăzeci și unu constituise o greșeală, cel puțin dintr-o privință semnificativă. Deși multe activități — comunicațiile, comerțul, transportul (inclusiv cel spațial), circulația monetară, menținerea păcii, schimbul de informații și protecția mediului înconjurător, pentru a le numi pe cele mai importante — deveniseră realmente internaționale (chiar interplanetare dacă se luau în considerație coloniile), multe dintre acordurile care stăteau la baza acestor instituții aveau codicile, permițând națiunilor individuale să se retragă după un interval relativ scurt, dacă tendințele politice curente stipulate în acorduri «nu mai serveau interesele» țărilor respective. Pe scurt, fiecare dintre semnatari avea dreptul să abroge unilateral acordul încheiat, dacă acțiunile grupului nu îl mai satisfăceau.
Anii dinaintea întâlnirii cu prima navă spațială ramană fuseseră extraordinari de buni și de stabili. După ce omenirea își revenise de pe urma devastatorului impact cometar de lângă Padua, Italia, în 2077, se scurse aproape o jumătate de secol de progres moderat. Cu excepția unei recesiuni economice destul de scurte și nu prea severe, condițiile de viață se îmbunătățiră într-un număr mare de state. Din când în când, și în special în țările slab dezvoltate, mai izbucneau războaie izolate și tulburări civile, dar ele erau rezolvate prin eforturile concertate ale forțelor mondiale de menținere a păcii. Astfel, nici o criză majoră nu testase stabilitatea noilor mecanisme.