Experiența Marelui Haos marcă profund o întreagă generație. Pe măsură ce anii se scurgeau și copiii născuți în perioada aceea ajungeau la adolescență, se confruntau cu părinți a căror precauție atinsese limita fobiei. Viața unui adolescent în anii 2160, chiar și prin 2170, a fost astfel foarte strictă. Amintirile teribilelor traume ale tinereții petrecute în Haos bântuia încă generația adultă, făcând-o extrem de rigidă în aplicarea disciplinei părintești. Pentru ei viața nu constituia o călătorie de plăcere într-un parc de distracții. Era o afacere extrem de serioasă, unde singura șansă de fericire o reprezenta o combinație de valori solide, autocontrol și angajament constant în slujba unei cauze care să merite osteneala.
De aceea societatea anilor 2170 diferea dramatic de cea complet neconformistă, existentă cu cincizeci de ani în urmă. Multe instituții precum statul-națiune, biserica romano-catolică, monarhia engleză, renăscură în ultima jumătate de secol. Aceste instituții prosperaseră întrucât se adaptaseră rapid, ocupând poziții de conducere în perioada de restructurare ulterioară Marelui Haos.
Spre sfârșitul iui 2170, când pe planetă se reinstaură o oarecare stabilitate, interesul pentru călătoriile spațiale se redeșteptă. O nouă generație de sateliți de observare și comunicații fu lansată de reînființată Agenție Spațială Internațională, unul din brațele administrative ale Consiliului Guvernelor. La început activitatea spațială se desfășură prudent, pe măsura micului buget ASI, la ea participând doar națiunile dezvoltate. După reluarea cu succes a zborurilor pilotate, un plan modest de misiuni fu pregătit pentru decada lui 2190. În 2188 se înființă o nouă Academie Spațială, de unde primii astronauți absolviră patru ani mai târziu.
Pe Pământ se progresa extrem de lent, însă gradat și previzibil, în cea mai mare parte a celor douăzeci de ani care au precedat descoperirea celei de-a doua nave spațiale Rama în 2196. Din punct de vedere tehnologic, omenirea se afla la aproximativ același nivel general de dezvoltare ca și cu șaptezeci de ani în urmă, la apariția primei nave extraterestre. În schimb, experiența zborurilor spațiale era fără discuție mult redusă în momentul celei de-a doua întâlniri; și totuși, în anumite domenii critice precum medicina și managementul informațional, societatea umană a ultimei decade din secolul douăzeci și unu avansase considerabil. Civilizațiile întâlnite de cele două nave spațiale ramane se deosebeau total dintr-un singur punct de vedere, mulți din contemporanii anului 2196, în specia! cei în vârstă și care deținuseră poziții cheie în structurile guvernamentale, trăiseră în anii extrem de dureroși ai Marelui Haos. Cu toții cunoșteau sensul cuvântului frică. Și acest cuvânt cu mare greutate le influență deliberările referitoare la prioritățile misiunii de rendezvous cu Rama II.
6. SIGNORA SABATINI
— Așadar, lucrai la teza de doctorat în momentul în care soțul a făcut faimoasa previziune asupra supernovei 2191a?
Elaine Brown ședea în salon pe un fotoliu moale și încăpător. Era îmbrăcată într-un taior cafeniu, lipsit de feminitate, și o bluză cu guler înalt. Părea rigidă și neliniștită, așteptând sfârșitul interviului.
— Studiam în anul doi, iar David era conducătorul meu științific, declară ea precaut, în vreme ce ochii îi fugeau pe furiș în direcția soțului său, care urmărea întreaga discuție din cealaltă parte a camerei, în spatele camerelor de luat vederi.
— David era foarte apropiat de doctoranzii săi, fapt știut de toată lumea. Dealtfel, a constituit unul din motivele pentru care am și ales disciplina lui pentru teza de doctorat.
Francesca Sabatini arăta grozav. Părul ei blond și lung îi flutura pe umeri. Purta o bluză scumpă de mătase albă, asortată cu eșarfa de un albastru închis înnodată în jurul gâtului. Pantalonii aveau aceeași culoare cu eșarfa. Ședea pe un scaun, alături de Elaine. Pe măsuța scundă dintre ele se aflau două cești de cafea.
— Doctorul Brown era căsătorit pe atunci, nu-i așa? Vreau să spun, în perioada în care v-a fost îndrumător.
Elaine se înroși perceptibil. Reportera italiancă continuă însă să zâmbească dezarmant și nevinovat, ca și cum întrebarea pusă ar fi fost la fel de normală și simplă precum adunarea lui doi cu doi. Doamna Brown ezită, răsuflă adânc și răspunse bâlbâindu-se ușor:
— Ei bine, cred că era la început, dar divorțul a devenit definitiv înainte ca eu să-mi termin teza. Se opri și se aprinse la față. Inelul de logodnă a fost cadoul lui pentru succesul meu, adăugă stângaci.
Francesca Sabatini o studie cu atenție. Te-aș putea face așchii pentru răspunsul acesta, din numai câteva întrebări. Dar nu așa mi-aș atinge scopul, socoti ea rapid.
— OK, tăiați, hotărî ea brusc. Rămâne așa. Să vedem ce-a ieșit, apoi puteți să duceți echipamentul la mașină. Operatorul șef se îndreptă spre o latură a camerei robot nr. 1, programată să ia prim planuri numai cu Francesca și introduse trei comenzi în consola miniaturizată plasată pe carcasă. Între timp Elaine se ridică, iar camera robot nr. 2 se retrase automat pe picioarele trepied, ascunzându-și în același timp transfocatorul. Un alt operator îi făcu semn lui Elaine să rămână nemișcată până la deconectarea aparatului.
Regizorul avu nevoie de câteva secunde pentru a programa echipamentul automat de înregistrare, reluând ultimele cinci minute ale interviului. Materialul filmat de cele trei camere fu prezentat simultan pe porțiuni distincte ale monitorului, în centrul căruia se vedea imaginea de ansamblu a Francescăi și a lui Elaine, încadrată de prim planuri. Francesca era o profesionistă desăvârșită, așa încât înțelese rapid că obținuse materialul pentru show. Soția doctorului David Brown era tânără, inteligentă, serioasă și modestă, nesimțindu-se bine în centrul atenției. Și totul se observa extrem de clar pe bandă.
În vreme ce Francesca discuta detaliile cu echipa tehnică, punând la punct modul de expediție al întregului material, gata comentat, la hotelul ei din Complexul de Transport Dallas, înainte de zborul fixat pentru dimineața următoare, Elaine Brown reveni în cameră însoțită de un robot de serviciu, aducând două feluri diferite de brânzeturi, sticle de vin și o mulțime de pahare. Francesca surprinse expresia contrariată a lui David Brown când soția sa anunță o «mică petrecere», pentru a marca sfârșitul interviului. Echipa și Elaine se strânseră în jurul robotului și a vinului. David se scuză, îndreptându-se spre holul lung care făcea legătura cu partea din spate a reședinței, acolo unde se aflau dormitoarele. Francesca îl urmă.
— Scuză-mă, David. El se răsuci, vizibil contrariat. Nu uita că încă mai avem ceva de terminat. Le-am promis lui Schmidt și Hagenest un răspuns la întoarcerea mea în Europa. Sunt nerăbdători să continue proiectul.
— N-am uitat, replică bărbatul. Voiam doar să mă asigur că amicul tău Reggie și-a isprăvit interviul luat copiilor mei. Oftă. Sunt momente când îmi doresc să fiu cel mai obscur cetățean al acestei lumi.
Francesca se apropie de el.
— Nu te cred câtuși de puțin, declară ea fixându-l în ochi. Astăzi ești nervos deoarece nu poți controla ceea ce soția și copiii tăi îmi spun mie și lui Reggie. Și nimic nu e mai important pentru tine decât să fii stăpân pe situație.