Nicole inspiră adânc și se uită pe fereastră. Știa că are nevoie de o pauză. În timpul după-amiezii simțise de două ori dureri în piept. Nici măcar sondele alea magice nu mă pot proteja dacă n-am eu grijă de mine,se gândi ea.
Uriașul Transportor staționa acum la doar câteva sute de metri depărtare. Era o operă inginerească uluitoare, mult mai mare decât păruse când era lângă Baza de Tranzit. Nava spațială era parcată lateral, astfel încât pe fereastră se vedea numai o parte din ea. Suprafața de sus a Transportorului era un plan lung și plat, întrerupt pe alocuri doar de mici grupuri de aparatură și niște cupole transparente sau bășici, cum fuseseră inițial numite, localizate conform unui model ordonat pe lungimea și lățimea planului. Unele cupole erau foarte mari. Una, chiar din fața ferestrei, se înălța la două sute de metri deasupra planului orizontal. Alte cupole erau foarte mici. Pe fereastra de observație se vedeau părți din unsprezece bășici transparente. După-amiaza, în timp ce Transportorul se apropia, fuseseră numărate șaptezeci și opt de cupole.
Burta Transportorului avea o suprafață externă de un gri metalic. Ea se întindea sub „avion” pe o distanță de aproximativ un kilometru, având fundul rotund și lateralele ușor înclinate. De la distanță, burta arăta insignifiantă comparativ cu vasta suprafață plată de cel puțin patruzeci de kilometri lungime și cincisprezece kilometri lățime. Totuși, de aproape se vedea limpede că interiorul structurii cenușii avea un volum enorm.
Sub privirea fascinată a lui Nicole, o indentație mică de pe suprafața laterală a burții cenușii începu să se lungească și deveni un tub rotund care se extindea în direcția opusă Transportorului. Tubul se apropie de steaua de mare și apoi, după câteva corecții minore de poziționare, fu conectat la sasul principal.
Nicole zâmbi în sinea ei. Încă o zi incredibilă în uimitoarea mea existență, se gândi ea. Își schimbă poziția scaunului și simți o durere vagă în șold. Aș vrea să fi putut face ceva pentru Nai.Dar să ceri tuturor să se sacrifice pentru Galileo nu e soluția corectă.
Simți o atingere pe braț și se întoarse. Era doctorul Blue.
— Cum te simți? întrebă în culori octopăianjenul.
— Acum, mai bine, răspunse Nicole. Dar mai devreme am avut niște momente proaste.
Doctorul Blue o scană pe Nicole cu aparatul de monitorizare.
— Au fost cel puțin două aritmii majore, îi spuse Nicole octopăianjenului. Mi le amintesc foarte clar pe amândouă.
Octopăianjenul doctor studie culorile de pe monitorul aparatului.
— De ce nu m-ai chemat? întrebă el.
— M-am gândit să te chem, răspunse Nicole. Dar s-au petrecut atâtea… Și mi-am închipuit că ai treburile tale…
Doctorul Blue îi dădu un flacon care conținea un lichid albastru deschis.
— Bea asta, spuse octopăianjenul. Îți va limita reacția cardiacă la stresul emoțional în următoarele douăsprezece ore.
— Noi doi vom rămâne împreună după plecarea Transportorului, nu-i așa?… N-am studiat foarte atent partea voastră de listă.
— Da, răspunse doctorul Blue. Un procent de optzeci și cinci la sută din membrii speciei voastre vor fi transferați la Baza de Tranzit. Mai mult de jumătate din octopăianjenii care se mută în Transportor sunt alternativi.
Nicole bău lichidul, apoi întrebă:
— Ce înțelegi din toată afacerea asta cu transferările?
— Noi bănuim că întreg experimentul ăsta a ajuns la un important punct de bifurcație și că cele două grupuri vor fi implicate în activități radical diferite.
Nicole spuse râzând:
— Nu-mi spui nimic precis.
— Nu, într-adevăr, răspunse octopăianjenul.
În cantină se adunară optzeci și patru de oameni și nouă octopăianjeni la ședința de reconsiderare stabilită de Vultur la cinci minute după ce ultimii rezidenți ai stelei de mare programați inițial pentru transferarea în Transportor plecară prin sas. La ședință aveau voie să participe numai cei care solicitaseră în mod oficial reconsiderarea repartizării. Mulți alți membri ai tuturor speciilor mai zăboveau încă pe puntea de observație sau în zonele comune, discutând despre plecare sau așteptând să afle rezultatul ședinței Vulturului.
Nicole se întorsese la postul ei de la fereastra de observație. Stătea în scaunul cu rotile, uitându-se lung la Transportor și reflectând la scenele la care fusese martoră în ultima oră. Cei mai mulți dintre oamenii care plecau aveau o dispoziție festivă, încântați în mod fățiș că nu vor mai trăi printre extratereștri. În pragul sasului fuseseră și câteva despărțiri triste, dar surprinzător de puține.
Galileo fusese lăsat să petreacă zece minute cu familia și prietenii în zona comună. Patrick și Nai îl asiguraseră pe tânăr, care nu prea manifestase vreo emoție, că ei și Kepler, care încă își făcea bagajul, i se vor alătura în Transportor înainte de sfârșitul serii.
Galileo părăsise printre ultimii oameni steaua de mare. Fusese urmat de un mic contingent de aviani și mirmipisici. Materia sesilă și cantalupii rămași fuseseră puși în coșuri mari, cărate de un grup de roboți bloc. Probabil că n-am să mai văd niciodată vreun membru al speciei voastre, se gândise Nicole când avianul care încheia șirul se întorsese și scosese un țipăt de rămas bun adresat privitorilor.
În cantină, Vulturul începu ședința spunând:
— Fiecare dintre voi a solicitat să i se reconsidere repartizarea și să i se permită mutarea în Transportor și nu la Baza de Tranzit… La această oră vreau să vă explic alte două diferențe între mediul de viață din Transportor și cel din Baza de Tranzit. Dacă, după ce cântăriți aceste informații noi, tot mai doriți să vi se schimbe repartizarea, vă vom face pe plac… După cum v-am spus azi după-amiază, în Transportor speciile vor fi complet separate, nu se vor amesteca. Fiecare specie va fi izolată în habitatul său; mai mult decât atât, nu va exista nici un fel de intervenție din partea unei alte inteligențe, nici măcar a celei pe care o reprezint, în treburile fiecărei specii. Nici acum, nici altă dată. Niciodată. Fiecare specie din Transportor va fi pe cont propriu. Prin contrast, viața în lumea caracterizată prin interacțiunea speciilor de la Baza de Tranzit va fi supravegheată. Nu atât de strict cum a fost pe steaua de mare, totuși, supravegheată. Noi suntem încredințați că supravegherea atentă și monitorizarea sunt esențiale acolo unde trăiesc laolaltă specii diferite… Al doilea factor suplimentar este, poate, cel mai important dintre toți. În Transportor nu va exista reproducere. Toți indivizii care locuiesc în Transportor, din toate speciile, vor deveni sterili pe viață. Celor care trăiesc în Transportor li se vor asigura toate elementele necesare unei vieți lungi și fericite, dar nimeni nu va avea voie să se reproducă. Dimpotrivă, la Baza de Tranzit nu va exista nici o restricție privitor la reproducere… Vă rog să mă lăsați să termin, spuse Vulturul când mai mulți membri ai publicului încercară să-l întrerupă cu întrebări… mai aveți două ore să hotărâți… Dacă totuși vreți să fiți transferați în Transportor, nu trebuie decât să vă aduceți bagajele și să-i cereți Marelui Bloc să deschidă sasul…
Pe Nicole n-o surprinse faptul că, acum, Kepler nu mai voia să i se schimbe repartizarea și să meargă în Transportor. De la început tânărului îi fusese greu să se hotărască, și dacă solicitase reconsiderarea, o făcuse numai din loialitate față de mama sa. De atunci, cea mai mare parte a după-amiezii și-o petrecuse cu Maria, pe care se vedea bine că o adoră.