— N-a tre-bu-it să mergi la școa-lă? insistă Benjy.
— Nu, spuse simplu Vulturul.
— Pro-iec-tan-ții tăi ar putea să fa-că asta și pentru mine? întrebă Benjy câteva clipe mai târziu, după ce Vulturul și doctorul Blue își reluară discuția despre starea lui Nicole.
Vulturul se întoarse și se uită la Benjy.
— Eu în-văț foarte greu, spuse acesta. Ar fi mi-nu-nat dacă ci-ne-va mi-ar băga pur și sim-plu ceva în cre-ier.
— Nu prea știm cum să facem asta, spuse Vulturul.
Când examenul medical se termină, Vulturul îi ceru lui Benjy să strângă toate lucrurile lui Nicole.
— Unde mergem? întrebă Nicole.
— La o plimbare cu naveta, spuse Vulturul. Vreau să discut cu tine în amănunt despre starea ta fizică și te duc într-un loc unde orice urgență poate fi rezolvată rapid.
— Credeam că lichidul albastru și toate sondele alea din mine sunt suficiente…
— Vorbim mai târziu despre asta, o întrerupse Vulturul luând bagajul de la Benjy și mulțumindu-i pentru ajutor.
— Stai așa, să mă conving că am înțeles bine discuția din această ultimă jumătate de oră, spuse Nicole în microfonul din cască, în timp ce naveta se apropia de jumătatea drumului dintre steaua de mare și Baza de Tranzit. Inima mea nu mai rezistă decât cel mult zece zile, în ciuda tuturor minunilor voastre medicale, rinichii mei abia dacă mai funcționează, iar ficatul meu dă semne de deteriorare severă. Am rezumat corect?
— Da, spuse Vulturul.
Nicole schiță un zâmbet forțat.
— Ai și vreo veste bună?
— Mintea ta continuă să funcționeze admirabil, iar contuzia de la șold se va vindeca până la urmă, presupunând că nu te vor omorî alte boli înainte.
— Așadar, îmi propui să mă internez azi în echivalentul vostru de spital, acolo la Baza de Tranzit, și să mi se înlocuiască inima, rinichii și ficatul cu niște mașinării sofisticate care pot îndeplini aceleași funcții?
— S-ar putea să mai trebuiască înlocuite și alte organe, dacă tot facem o operație majoră, spuse Vulturul. Pancreasul tău are perioade când nu funcționează și întregul tău aparat sexual e scos din uz… Ar trebui să te gândești la o histerectomie totală.
Nicole clătină din cap.
— În ce punct își pierd toate astea noima? Indiferent ce faci acum, e doar o problemă de timp ca un alt organ să cedeze. Ce va urma? Plămânii mei? Sau poate ochii?… Mi-ai face un transplant de creier dacă n-aș mai putea gândi?
— Am putea să-ți facem, răspunse Vulturul.
Nicole rămase tăcută aproape un minut, apoi spuse:
— Poate că pentru tine nu prea are sens, pentru că în mod sigur nu e ceva ce aș putea numi „logic”, dar nu-mi prea surâde ideea de a deveni o ființă hibrid.
— Ce vrei să spui? întrebă Vulturul.
— În ce punct încetez să mai fiu Nicole des Jardins Wakefield? Dacă inima, creierul, ochii și urechile îmi sunt înlocuite cu niște mașinării, mai sunt eu Nicole? Sau sunt altcineva, altceva?
— Întrebarea nu are nici o relevanță, spuse Vulturul. Ești doctor, Nicole. Gândește-te la cazul unui schizofrenic care trebuie să ia în mod regulat medicamente pentru modificarea funcțiilor creierului. Își mai păstrează persoana asta identitatea? Este aceeași întrebare filozofică, privită din altă perspectivă.
— Înțeleg ce vrei să spui, zise Nicole după altă tăcere scurtă. Dar asta nu-mi schimbă sentimentele… Îmi pare rău dar, dacă am de ales, și tu mi-ai dat de înțeles că am, refuz oferta… Cel puțin azi, în tot cazul.
Vulturul se uită lung la Nicole câteva secunde. Apoi introduse un alt set de parametri în sistemul de control al navetei. Vehiculul își schimbă direcția.
— Ne întoarcem în steaua de mare? întrebă Nicole.
— Nu imediat, răspunse Vulturul. Mai întâi vreau să-ți arăt ceva.
Extraterestrul scoase din punga de la brâu un tub mic care conținea un lichid albastru și un dispozitiv necunoscut.
— Te rog să-mi dai brațul. Nu vreau să mori înainte ca după-amiaza aceasta să se fi încheiat.
În timp ce se apropiau de Modulul de Locuit de la Baza de Tranzit, Nicole i se plânse Vulturului de modul „mai puțin cinstit” în care fusese rezolvată împărțirea rezidenților stelei de mare în două grupuri.
— Ca de obicei, spuse Nicole, nu poți fi acuzat că ai spus o minciună — doar că ai tăinuit informații vitale.
— Uneori, pentru noi nu există moduri bune de a îndeplini o sarcină. În acele cazuri alegem modul de acțiune cel mai puțin nesatisfăcător… Ce te așteptai să facem? Să le spunem de la început rezidenților că n-o să avem grijă de toți la nesfârșit, generație după generație? S-ar fi creat un haos… În plus, nu cred că apreciezi suficient tot ce-am făcut noi. Am salvat mii de ființe de pe Rama, dintre care majoritatea probabil că ar fi murit într-un conflict interspecii dacă nu interveneam noi… Nu uita că toate ființele, inclusiv cele repartizate pentru Transportor, vor avea voie să-și ducă viața până la sfârșit.
Nicole rămase tăcută. Încerca să-și imagineze cum avea să fie viața în Transportor fără reproducere. Mintea ei duse scenariul într-un posibil viitor îndepărtat, când nu vor mai rămâne doar câțiva indivizi.
— N-aș vrea să fiu ultimul om rămas în viață în Transportor, spuse ea.
— Acum vreo trei milioane de ani a existat în această parte a galaxiei o specie care, timp de aproape un milion de ani, a cunoscut prosperitatea. Membrii acestei specii erau ingineri formidabili și au construit unele din cele mai uimitoare clădiri văzute vreodată. Sfera lor de influență s-a extins rapid, până au ajuns să domine o regiune care acoperea mai mult de douăzeci de sisteme stelare. Era o specie era erudită, miloasă și înțeleaptă. Dar au făcut o greșeală fatală.
— Ce greșeală? întrebă curioasă Nicole.
— Genomul lor conținea mult mai multe informații decât al vostru. Reprezenta rezultatul a patru miliarde de a ani de evoluție naturală și era extrem de complicat. Primele lor experiențe de inginerie genetică, realizate atât pe alte specii, cât și pe ei înșiși, au avut un succes fără seamăn. Ei credeau că înțeleg ceea ce fac. Dar, fără știrea lor, încet dar sigur, robustețea genelor transmise de la o generație la alta se deteriora… Când în sfârșit au înțeles ce și-au făcut singuri, era prea târziu. Nu conservaseră nici un specimen „curat”, intact, din zilele de început, de dinainte de a fi început să-și modifice genele. Nu exista cale de întoarce. Nu puteau face nimic… Imaginează-ți că ești nu doar ultimul membru al grupului tău de pe o navă spațială izolată precum Transportorul, ci ultimul supraviețuitor al unei specii cu istorie, artă și cunoștințe bogate… Enciclopedia noastră conține multe povești de felul ăsta și fiecare cuprinde cel puțin o lecție intuitivă.
Naveta trecu printr-un port deschis în modulul sferic și se opri lângă un perete. Pe fiecare parte se activau automat brațe de oprire, pentru a ține vehiculul în loc. O rampă ducea de la navetă la o pasarelă care, la rândul ei, ducea spre centrul complexului de transport.
Nicole râse.
— Conversația noastră m-a absorbit atât de tare încât nici nu m-am uitat la modulul ăsta din afară.
— N-ai fi văzut multe lucruri noi, replică Vulturul. Apoi extraterestrul se întoarse spre Nicole, îi luă mâinile înmănușate și îi spuse ceva foarte neobișnuit.
— În mai puțin de o oră vei trăi ceva ce te va ului și-ți va stârni emoțiile. La început ne-am gândit ca această excursie să fie o surpriză totală. Dar, dată fiind starea slăbită a organismului tău, nu putem risca să te copleșească impactul emoțional… De aceea am hotărât să-ți spunem de la început ce vom face.