Râse.
— La un moment dat eram convinși că vom întâlni un Patrick „fals” și ne gândeam ce întrebări să-i punem la care numai adevăratul Patrick să poată răspunde.
— Abilitatea lor tehnică este uluitoare, spuse Michael. Dacă voiau să creeze un Patrick robot și să-l dea drept individul autentic, ne-ar fi fost foarte greu să discernem adevărul.
— Dar n-au făcut-o, spuse Simone. Am știut din primele minute că e adevăratul Patrick…
— Cum ți s-a părut? întrebă Nicole. În zăpăceala din ultima zi, n-am avut ocazia să vorbesc prea mult cu el.
— Resemnat, în mare măsură, dar convins că a luat decizia corectă, spuse Simone. A spus că probabil vor trece săptămâni întregi până să-și clarifice emoțiile pe care le-a trăit în ultimele douăzeci și patru de ore.
— Asta e valabil pentru noi toți, spuse Nicole. La masă se lăsă o scurtă tăcere.
— Ești obosită, mamă? întrebă Simone. Patrick ne-a povestit despre problemele tale de sănătate, iar în după-amiaza asta când am primit mesajul că întârziați…
— Da, sunt puțin obosită, spuse Nicole. Dar în mod sigur n-aș putea dormi… Cel puțin nu acum, imediat.
Își dădu scaunul cu rotile în spate.
— Aș vrea totuși să merg la toaletă.
— Sigur, spuse Simone sărind de la locul ei. Vin cu tine. Simone își însoți mama pe un hol lung, cu o podea care imita lemnul.
— Așadar, aici cu tine locuiesc șase copii, între care cei trei pe care i-ai purtat?
— Așa este, răspunse Nicole. Michael și cu mine am avut doi băieți și două fete prin „metoda naturală”, cum ai numit-o tu… Primul băiat, Darren, a murit la șapte ani… E o poveste lungă. Dacă avem timp, am să ți-o spun mâine… Restul copiilor s-au dezvoltat din embrioni, în laboratoare…
Ajunseră la ușa toaletei.
— Știi câți copii au „dezvoltat” Vulturul și colegii lui? întrebă Nicole.
— Nu, răspunse Simone. Dar mi-au spus că mi-au prelevat din ovare peste o mie de ovule sănătoase.
În drumul de întoarcere în sufragerie, Simone îi spuse mamei sale că toți copiii care se născuseră prin „metoda naturală” trăiseră toată viața cu Michael și cu ea. Soții lor, care, firește, erau de asemenea produsul spermei lui Michael și al ovulelor ei, fuseseră selectați în urma unei tehnici de potrivire genetică pusă la punct de extratereștri.
— Așadar, căsătoriile astea au fost aranjate? întrebă Nicole.
— Nu chiar, răspunse Simone râzând. Fiecare copil natural a făcut cunoștință cu mai mulți posibili parteneri, care trecuseră toți prin selectarea genetică.
— Și n-ai avut probleme cu nepoții tăi?
— Nimic „semnificativ din punct de vedere statistic”, ca să folosesc exprimarea lui Michael.
Când ajunseră în sufragerie, masa era goală. Michael le spuse că a mutat cafetiera și ceștile în birou. Nicole îi urmă într-un birou mare, masculin, cu rafturi din lemn de culoare închisă și un foc arzând în cămin.
— Focul este real? întrebă Nicole.
— Bineînțeles că da, spuse Michael și se aplecă în fotoliul moale. Ai întrebat de copii și firește că vrem să-i cunoști, dar n-am vrut să te suprasolicităm…
— Înțeleg și sunt de acord cu voi, spuse Nicole luând o gură de cafea proaspătă. N-am fi avut o cină atât de tihnită și plină de informații dacă mai erau de față alte șase persoane…
— Nu uita de cei paisprezece nepoți, spuse Simone. Nicole se uită la Michael și zâmbi.
— Iartă-mă, Michael, dar tu ești partea cea mai ireală a acestei seri, spuse ea. Ori de câte ori mă uit la tine îmi stă mintea în loc. Trebuie să fii cu patruzeci de ani mai bătrân decât mine, dar nu arăți nici cu o zi peste șaizeci, ba chiar pari categoric mai tânăr decât atunci când v-am lăsat la Baza de Tranzit. Cum e posibil?
— Tehnica lor este absolut magică, spuse Michael. Mi-au refăcut practic toate organele și sistemele. Inima, plămânii, ficatul, întreg aparatul digestiv și excretor și majoritatea glandelor endocrine mi-au fost înlocuite de mai multe ori cu echivalente funcționale mai mici și mai eficiente. Oasele, mușchii, nervii și vasele de sânge sunt toate susținute de milioane de implanturi microscopice care nu doar asigură îndeplinirea funcțiilor vitale ci și, în multe cazuri, întineresc pe cale biochimică celulele îmbătrânite. Pielea mea e făcută dintr-un material special pe care l-au perfectat abia de curând, material care are toate proprietățile pielii umane adevărate, dar nu îmbătrânește niciodată… O dată pe an mă duc la spitalul lor. Două zile sunt inconștient, dar când ies de acolo sunt efectiv un om nou.
— Te superi dacă te rog să vii aici și să mă lași să te ating? întrebă Nicole râzând. Înțelegi, desigur, că mi-e greu să cred ce spui.
Michael O’Toole traversă camera și îngenunche lângă scaunul cu rotile. Nicole întinse mâna și atinse pielea feței lui. Era netedă și suplă, ca a unui tânăr. Ochii lui erau vioi și limpezi.
— Și creierul tău, Michael? întrebă încetișor Nicole. Ce i-au făcut creierului tău?
El zâmbi. Nicole observă că n-avea nici un rid pe frunte.
— Multe, spuse Michael. Când a început să mă lase memoria, mi-au recondiționat hipotalamusul. Ba chiar i-au adăugat o mică structură de-a lor, ca să-mi dea o capacitate mai mare… Acum vreo douăzeci de ani mi-au instalat și ceea ce ei numesc „sistem operativ mai bun”, ca să-mi ascută procesul gândirii…
Michael se afla la mai puțin de un metru de ea. Lumina focului se reflecta pe fața lui. Un noian de amintiri o năpădi dintr-o dată. Își aminti ce prieteni apropiați fuseseră în Rama, precum și momentele lor de intimitate din perioada în care Richard dispăruse și-l crezuseră pierdut. Îi atinse din nou fața.
— Și ești tot Michael O’Toole? întrebă ea. Sau au devenit altcineva, în parte om și în parte extraterestru?
El se ridică fără o vorbă și se întoarse pe fotoliu. Se mișca precum un atlet, nu ca un om în vârstă de peste o sută douăzeci de ani.
— Nu știu ce să-ți răspund, spuse el. Îmi amintesc limpede toate detaliile copilăriei mele din Boston și toate celelalte faze importante a vieții mele. Din câte știu, sunt tot același, mai mult sau mai puțin…
— Pe Michael continuă să-l intereseze extrem de mult religia, precum și creația, spuse Simone. Dar s-a schimbat puțin — pe toți ne-au schimbat experiențele trăite…
— Am rămas un romano-catolic devotat, spuse Michael, și încă-mi mai spun zilnic rugăciunile… Dar, firește, lucrurile pe care le-am văzut, Simone și ca mine, mi-au schimbat drastic concepția despre Dumnezeu și despre omenire… Credința mi s-a întărit… în principal datorită discuțiilor lămuritoare cu…
Se opri și se uită la Simone, care interveni:
— În primii ani, Michael și cu mine eram singuri la prima Bază de Tranzit, în apropiere de Sirius, a fost foarte greu… Vorbeam între noi, nu mai aveam pe nimeni altcineva… Eu eram o copilă, iar Michael un bărbat matur… Nu puteam să discut despre fizică, religie și multe alte subiecte preferate de el…
— N-au existat probleme majore, spuse Michael. Doar că amândoi ne simțeam singuri, într-un fel ciudat… Ce aveam împreună era formidabil… dar amândoi aveam nevoie de altceva, ceva în plus… Inteligența de la Baza de Tranzit, sau cum s-o numi puterea care avea grijă de noi, a sesizat situația. Și-a dat seama că nici Vulturul nu ne poate îndeplini toate nevoile individuale. Așa că a creat pentru fiecare dintre noi un tovarăș, într-un fel cam ca Vulturul.
— A fost o idee genială care a îndepărtat tensiunea emoțională care ne amenința căsnicia perfectă. Când Sfântul Michael…