— Dragă, te rog, lasă-mă pe mine să povestesc partea asta, o întrerupse Michael pe Simone. Într-o seară, la aproape doi ani după ce ați plecat, tu și ceilalți, Simone era în dormitor și o alăpta pe Katya, când am auzit o bătaie în ușă… Am presupus că era Vulturul… Când am deschis ușa, în prag stătea un bărbat cu părul negru, buclat și ochi albaștri, o reconstituire perfectă a Sfântului Michael de Siena. El m-a informat că Vulturul nu va mai interacționa cu noi și că el va fi noul intermediar dintre mine și inteligența care guverna Baza de Tranzit…
Acum interveni Simone.
— Sfântul Michael a venit echipat cu cunoștințe vaste de istoria Pământului și catolicism și fizică și tot ce nu știam eu…
— În plus, spuse Michael, ridicându-se de pe fotoliu, era dispus să-mi răspundă la întrebările privitoare la ce se petrecea în jurul nostru la Baza de Tranzit… Nu că Vulturul n-ar fi fost dispus, dar Sfântul Michael se purta mult mai cald, mai apropiat. Ca și cum ei sau Dumnezeu l-ar fi trimis să-i fie tovarăș minții mele.
Nicole se uită de la Michael la Simone. Fața lui Michael era absolut radioasă. Fervoarea religioasă nu l-a părăsit, se gândi ea. A fost doar redirecționată.
— Și acest personaj, Sfântul Michael, mai e încă pe aici? întrebă Nicole, luând ultima gură de cafea.
— Categoric, spuse Michael. Pe Patrick nu i l-am prezentat — timpul a fost prea scurt, cum a spus Simone — dar vrem neapărat ca tu să-l cunoști.
Michael începu să se plimbe prin cameră, debordând dintr-o dată de energie.
— Mai ții minte întrebările alea ale lui Richard despre cine a construit Baza de Tranzit și Rama și în ce scop? Sfântul Michael cunoaște toate răspunsurile. Și explică totul atât de elocvent!
— Doamne sfinte, spuse Nicole cu o ușoară undă de sarcasm, personajul ăsta pare fantastic… Mult prea bun ca să fie adevărat… Când voi avea prilejul să-l cunosc pe Sfântul Michael?
— Chiar acum dacă vrei, spuse Michael cu nerăbdare.
— Bine, spuse Nicole, înăbușindu-și un căscat. Dar nu uita că-s o babă obosită, bolnavă și arțăgoasă… Nu pot să stau trează la nesfârșit.
Michael se duse cu pas vioi la ușa din capătul depărtat al biroului.
— Sfinte Michael, strigă el, vrei, te rog, să vii să o cunoști pe Nicole, mama lui Simone?
Câteva secunde mai târziu, în cameră intră un preot tânăr, abia trecut de douăzeci de ani. Sfântul Michael traversă încăperea și se opri lângă scaunul cu rotile al lui Nicole.
— Sunt încântat, spus el cu un glas care te vrăjea. De foarte mulți ani aud vorbindu-se de dumneata.
Nicole întinse mâna și-l studie cu atenție pe extraterestru. Nimic din ce vedea nu-i spunea că individul ăsta poate fi altceva decât o ființă umană. Dumnezeule, se gândi repede Nicole, pe lângă tehnica fantastică au și un ritm de a învăța de-a dreptul uluitor.
— Să lămurim de la bun început o treabă, îi spuse ea Sfântului Michael cu un zâmbet strâmb. Sunt prea mulți Michael aici. Eu nu am de gând să mă adresez ție cu Sfântul Michael, cum fac ceilalți. Nu e stilul meu. Să-ți spun doar Sfântul, sau Mike, sau chiar Mikey — ce preferi?
— Când sunt amândoi prin preajmă, eu îi spun soțului meu Michael cel Mare, spuse Simone. Se pare că merge.
— Bine, spuse Nicole. Cum spunea mereu Richard: „Când ești la Roma…” Ia loc, Michael, aici, lângă scaunul meu… Michael cel Mare te-a lăudat atât de mult încât nu vreau ca, din cauza auzului meu prost, să scap vreuna din perlele înțelepciunii tale.
— Mulțumesc, Nicole, spuse Sfântul Michael cu un zâmbet aparte. Michael și Simone au preamărit și virtuțile tale, dar se vede bine că vorbele lor au fost prea sărace ca să-ți descrie adecvat ascuțimea minții.
Are și personalitate, se gândi Nicole. Oare minunile vor înceta vreodată?
O oră mai târziu, după ce Simone o ajută să se culce în camera de oaspeți din capătul holului, Nicole stătea întinsă pe o parte, uitându-se către ferestre. Deși era foarte obosită, nu putea dormi. Mintea ei, prea activă, trecea în revistă iar și iar evenimentele zilei.
Poate ar trebui să sun și să cer ceva care să mă ajute să dorm, se gândi Nicole și întinse mâna automat spre butonul de pe noptieră. Simone și Sfântul Michael ar veni dacă aș suna. El poate să facă tot ce poate Vulturul.
Liniștită că într-adevăr poate solicita ajutor în caz că insomnia persista, Nicole se întoarse pe spate și dădu frâu liber minții.
Gândurile i se concentrară pe cele văzute și auzite de la sosirea în această enclavă izolată în care trăiau Michael, Simone și familia lor. Sfântul Michael îi explicase că acest pseudo New England era un mic sector din interiorul Modulului de Locuit al Bazei de Tranzit și că în vecinătate se mai aflau alte câteva sute de specii care erau rezidenți semipermanenți. Nicole întrebase de ce Michael cel Mare și Simone aleseseră o existență separată de ceilalți. Michael O’Toole răspunsese:
— Ani întregi am trăit într-un mediu cu multe specii. De fapt, atât în perioada când ni s-au născut cei patru copii naturali, cât și după nașterea lor, păream a fi întruna goniți din loc în loc pentru a ni se testa adaptabilitatea și compatibilitatea cu o gamă largă de alte specii de plante și animale… Sfântul Michael a confirmat ceea ce bănuiam noi la vremea respectivă, și anume că gazdele noastre ne expuneau în mod intenționat la o varietate de medii pentru a aduna mai multe informații despre noi…
Michael cel Mare se oprise o clipă, de parcă se lupta cu emoțiile.
— În acele zile de început, greutățile întâmpinate de noi pe plan psihic au fost imense. De îndată ce ne adaptam la un anume set de condiții de trai, ele se schimbau brusc… Încă mai cred că Darren n-ar fi murit dacă în acea lume subterană n-ar fi fost toate atât de ciudate… Iar altă dată era cât pe ce s-o pierdem și pe Katya, când avea numai doi ani și o creatură marină asemănătoare cu un calmar i-a luat curiozitatea drept un act de agresiune…
Intervenise Simone.
— După ce am fost adormiți a doua oară și transportați la această Bază de Tranzit, și Michael și eu ne simțeam epuizați după atâția ani de testare. Copiii erau deja adulți și începeau să-și formeze propriile familii. Am cerut puțină intimitate, și ni s-a acordat…
— Ieșim totuși în lumea de afară, dar interacționăm cu ființele exotice din sistemele solare îndepărtate pentru că așa vrem noi, nu pentru că ni s-ar impune, adăugase Michael. Sfântul Michael ne ține la curent cu tot ce fac creaturile mingi de baschet, cangurii care sar până la cer și broaștele țestoase zburătoare. El este fereastra noastră de informare spre restul Bazei de Tranzit.
Sfântul Michael este extraordinar, se gândi Nicole, și mult mai avansat chiar și decât Vulturul. Răspunde cu mare siguranță la toate întrebările. Dar are ceva care mă pune pe gânduri… Oare toate răspunsurile precise despre Dumnezeu și originea și destinul universului sunt cu adevărat corecte? Sau Sfântul Michael a fost programat pe baza puternicei credințe religioase a lui Michael, să fie tovarășul lui perfect?
Nicole se întoarse pe-o parte și se gândi la relația ei cu Vulturul. Poate că sunt invidioasă pentru că Michael pare să fi învățat atât de multe… iar Vulturul nu e dispus sau nu e în stare să răspundă la întrebările mele… Dar cine e mai câștigat, copilul cu un mentor care știe și spune totul, sau cel al cărui profesor îl ajută să găsească propriile răspunsuri?… Nu știu… Nu știu… Dar ce a desenat Sfântul Michael pe planșă a fost al dracului de impresionant.