— Nu asta e adevărata problemă, spuse Nicole.
Își întoarse scaunul cu fața la unul din pereții goi.
— Universul este în constantă înnoire, spuse ea atât pentru sine cât și pentru Ellie. Totul — indivizii, planetele, stelele, chiar și galaxiile — are un ciclu de viață, se naște și moare. Nimic nu durează veșnic. Nici chiar universul însuși… Schimbarea și înnoirea sunt o parte esențială a procesului general. Octopăianjenii știu bine acest lucru. De asta anihilările planificate fac parte integrantă din conceptul lor de completare.
— Dar, mamă, în afară de cazul în care e război, octopăianjenii îi trec pe lista de anihilare numai pe indivizii care nu mai contribuie la binele societății suficient pentru a justifica resursele cheltuite… Pe noi nu ne costă nimic să te ținem în viață… Iar înțelepciunea și experiența ta sunt încă valoroase.
Nicole se întoarse și zâmbi.
— Ești o femeie deșteaptă, Ellie, spuse ea. Și recunosc că există niște adevăruri în ceea ce spui. Însă treci cu vederea în mod deliberat două elemente cheie din decizia mea, pe care ți le-am explicat deja pe larg… Din motive pe care nici tu și nici altcineva nu le puteți înțelege, pentru mine e important să fiu în stare să-mi aleg singură momentul morții. Vreau să iau acea decizie înainte de a deveni o povară sau de a ieși din cursul evenimentelor, și cât mai am încă respectul familiei și al prietenilor mei. În al doilea rând, simt că n-am un loc definit în lumea de după transfer. De aceea nu pot justifica, în propria-mi minte, masiva intervenție fiziologică ce va fi necesară ca să pot să funcționez fără a fi o problemă pentru alții… Din foarte multe puncte de vedere, se pare că acum e un moment excelent să ies din scenă.
— Cum ți-am spus de la început, spuse Ellie, analiza ta rece, rațională, indiferent dacă e corectă sau nu, n-ar trebui să fie singurul considerent. Cum rămâne cu sentimentul pierderii pe care-l vom trăi Benjy, Nikki, eu și ceilalți? Durerea noastră va fi cu atât mai mare cu cât știm că acum, moartea ta putea fi evitată…
— Ellie, unul din motivele pentru care m-am întors să-mi iau rămas bun de la tine și de la ceilalți a fost să încerc să diminuez sentimentul pierderii pe care l-ați putea avea după moartea mea…
— Mamă, o întrerupse Ellie, luptându-se cu lacrimile, noi nu suntem octopăianjeni, suntem oameni… Noi jelim. Suntem dezolați când cineva iubit moare. În mintea noastră știm că moartea e inevitabilă și că face parte din schema universală, cu toate astea plângem și avem o senzație acută de pierdere… Ai uitat ce-ai simțit tu când au murit Richard și Katie?… Ai fost devastată.
Nicole înghiți nodul din gât și se uită la fiica ei. Știam că n-o să fie ușor, se gândi ea. Poate nu trebuia să mă întorc… Poate chiar ar fi fost mai bine dacă-l rugam pe Vultur să le spună tuturor că am murit de un infarct.
— Știu că te-a supărat faptul că un robot extraterestru te-a înlocuit în familia lui Michael și Simone… Dar nu trebuie să exagerezi. Mai devreme sau mai târziu toți copiii și nepoții lor vor afla că nu poate exista înlocuitor pentru adevărata Nicole des Jardins Wakefield.
Nicole oftă. Simțea că pierde bătălia.
— Recunosc în fața ta, Ellie, că am simțit că nu mai e loc pentru mine în familia lui Michael și Simone. Însă nu e corect din partea ta să insinuezi că reacția mea la cealaltă Nicole este singurul sau principalul motiv al deciziei mele.
Nicole începea să se simtă sfârșită. Plănuise să vorbească mai întâi cu Ellie, apoi cu Benjy și la urmă cu restul grupului, înainte de a se culca. Discuția cu Ellie era mult mai grea decât se așteptase. Dar ai fost realistă? se întrebă pe sine Nicole. Chiar ai crezut că Ellie o să spună „grozav, mamă, e logic, îmi pare rău să te văd plecând dar te înțeleg pe deplin”?
Se auzi o bătaie în ușa apartamentului. Ușa se deschise și în prag apăru Vulturul. Se uită la cele două femei.
— Deranjez? Nicole zâmbi.
— Cred că suntem gata să facem o scurtă pauză, spuse ea.
Ellie se scuză și se duse la baie, iar Vulturul veni spre Nicole.
— Cum merge? întrebă el.
— Nu prea bine, răspunse Nicole.
— M-am gândit să trec pe aici ca să-ți spun că ți s-a aprobat cererea de a vizita Modulul Cunoașterii. Asta presupunând că rămâne valabil ceea ce mi-ai spus în navetă…
Nicole se lumină.
— Bun, spuse ea. Acum nu-mi mai rămâne decât să-mi adun curajul ca să termin ce am început.
Vulturul o bătu pe spate.
— Poți s-o faci, spuse el. Ești omul cel mai formidabil pe care l-am întâlnit vreodată.
Capul lui Benjy odihnea pe pieptul ei. Nicole stătea întinsă pe spate, îmbrățișându-și fiul cu un braț. Așadar, s-ar putea ca asta să fie ultima noapte din viața mea, se gândi ea, toropită de somn. Simți cum urcă în ea un mic val de frică, dar îl alungă. Nu mi-e frică de moarte,după tot ce am cunoscut deja,își spuse ea.
Vizita Vulturului o întărise. Când reluase discuția cu Ellie, Nicole recunoscuse că Ellie are dreptate în multe privințe și că nu vrea să-și îndurereze familia și prietenii, dar afirmă că e hotărâtă să rămână la decizia ei. Nicole sublimase faptul că Ellie și Benjy, și într-o oarecare măsură și ceilalți, vor avea prilejul să-și dezvolte și mai mult personalitatea în absența ei, nemaiavând prin preajmă un personaj investit cu autoritate la care să poată apela.
Ellie îi spusese lui Nicole că e o „bătrână încăpățânată” dar că, din dragoste și respect, va încerca să-i fie un reazem în cele câteva ore rămase. De asemenea, Ellie o întrebase pe Nicole dacă intenționa să facă ceva anume pentru a-și grăbi moartea. Nicole râsese și-i spuse fiicei sale că nu va fi nevoie de nimic neobișnuit, întrucât Vulturul o asigurase că, fără medicație, inima ei va ceda în câteva ore.
Discuția cu Benjy nu fusese chiar atât de grea. Ellie se oferise să-i explice lui Benjy totul și Nicole acceptase. Benjy știa că mama lui e suferindă și nu știa că extratereștrii au capacitatea medicală de a-i rezolva problemele. Ellie îl asigurase pe Benjy că Max, Eponine, Nikki, Kepler, Marius și Maria vor face parte din lumea lui de zi cu zi.
Din restul grupului, numai Eponine avusese ochii în lacrimi când Nicole le adusese la cunoștință decizia ei. Max spusese că nu e luat total prin surprindere. Maria își exprimase părerea de rău că n-a petrecut mai mult timp cu femeia care „i-a salvat viața”. Kepler, Marius și chiar și Nikki fuseseră nesiguri pe ei și nu știuseră ce să spună.
Pregătindu-se de culcare, Nicole își promisese că dimineață, la prima oră, îl va căuta pe doctorul Blue și-și va lua rămas bun de la prietenul ei octopăianjen. Chiar înainte să stingă lumina, Benjy se apropiase de mama sa și o întrebase dacă poate să doarmă în brațele ei, „ca atunci când era mic”. Nicole acceptase; după ce Benjy se cuibări lângă ea, lacrimile îi inundară fața, umezindu-i urechile și rogojina de dedesubt.
10
Nicole se trezi devreme. Benjy se sculase deja și se îmbrăcase, dar Kepler încă mai dormea în celălalt capăt al camerei. Benjy o ajută răbdător pe Nicole să facă duș și să se îmbrace, cum făcuse și altădată.
Câteva minute mai târziu, Max intră în cameră. După ce-l trezi pe Kepler, se duse la Nicole și o luă de mână.
— Prietena mea, aseară n-am spus prea multe pentru că n-am găsit cuvintele potrivite… Chiar și acum, mi se par atât de aiurea…