Priveliștea văzută de pe platformă era spectaculoasă. Chiar și până să înceapă să se deplaseze spre centrul imensei încăperi, Nicole se simți copleșită. Întunericul din jurul lor era presărat cu lumini care reprezentau stele. Stele unice, combinații binare, combinații triple. Stele galbene, mici și staționare, stele uriașe roșii, stele albe pitice. Treceau chiar pe deasupra unei supernove care explodă. În orice loc, în orice direcție avea ceva diferit și fascinant de văzut.
După câteva minute Vulturul opri platforma.
— Mă gândeam să începem de aici, de pe un teritoriu unde ești familiarizată, spuse el.
Arătă o stea galbenă din apropiere cu ajutorul unui indicator cu multiple raze de lumină.
— Recunoști locul ăsta?
Nicole încă mai privea luminile fără sfârșit din toate direcțiile.
— Toate sutele de miliarde de stele din galaxie sunt reprezentate în camera asta?
— Nu, spuse Vulturul. Ceea ce vezi tu este numai o porțiune mare din galaxie… Am să-ți explic mai multe peste câteva minute, când o să mergem în partea superioară a camerei și ai să poți privi de sus planul galactic central… Te-am adus în acest loc din alt motiv.
Nicole recunoscu Soarele și constelația Centaurul, cea mai apropiată vecină a lui, ba chiar steaua lui Barnard și Sirius. Nu-și aminti numele majorității celorlalte stele din vecinătatea Soarelui, dar reuși să localizeze altă stea solitară aflată nu prea departe.
— Aceea este Tau Ceti? întrebă ea.
— Da, răspunse Vulturul.
Tau Ceti pare atât de aproape de Soare, dar în realitate este foarte departe, se gândi ea. Asta înseamnă că galaxia e mai mare decât ar putea cuprinde vreunul dintre noi cu mintea.
Parcă citindu-i gândurile, Vulturul spuse:
— Distanța de la Soare la Tau Ceti este a zece mia parte din distanța de la un capăt la altul al galaxiei.
Nicole clătină din cap. Platforma începu să se îndepărteze de Soare și de Tau Ceti. Nu mi-aș fi imaginat vreodată atâta imensitate, se gândi Nicole. Chiar și călătoriile mele au avut loc într-o regiune insignifiant de mică a cosmosului.
Vulturul proiectă în dreapta platformei în mișcare un desen tridimensional sub forma unui corp geometric dreptunghiular. Manevrând dispozitivul negru pe care-l ținea în mână, mări și micșoră alternativ volumul paralelipipedului.
— Avem multe căi de a controla ce se proiectează în această cameră, spuse el. Cu acest dispozitiv putem să modificăm scara și să schimbăm rapid planul… Să-ți arăt. Să presupunem că pun lumina roșie aici, în mijlocul nebuloasei Orion. Asta marchează poziția inițială dorită a platformei. Apoi măresc această formă geometrică astfel încât să includă cam o mie de stele… Și acum, uite…
În cameră fu întuneric beznă preț de o secundă. Apoi, dintr-o dată, Nicole se simți iar copleșită, de data asta din cauza unui alt set de lumini. Ciorchinii de stele și stelele individuale erau mult mai clar definite. Vulturul îi spuse că întreaga cameră se află în acel moment în interiorul nebuloasei Orion și că latura cea mai lungă a camerei e echivalentă cu câteva sute de ani-lumină, în loc de șaizeci de mii de anilumină, ca înainte.
— Această zonă e o pepinieră stelară, unde se nasc stele și planete, explică Vulturul mișcând platforma spre dreapta. Aici, de exemplu, avem un sistem stelar pui, în primele stadii de formare, cu multe din caracteristicile pe care le avea sistemul vostru solar acum patru miliarde și jumătate de ani.
Înscrise una din stele într-un mic corp geometric și, câteva secunde mai târziu, încăperea se umplu de lumina unui soare tânăr. Nicole urmări o uriașă furtună solară care se deplasa pe suprafața frământată.
Vulturul îndreptă platforma spre un corp ceresc mult mai mic, îndepărtat, din duzina de acumulări de materie ce putea fi identificată în regiunea din jurul soarelui tânăr. Planeta avea o suprafață lichidă, puțin roșcată. Sub ochii lor, un proiectil mare se prăbuși în lichidul fierbinte făcând să țâșnească jeturi de materie și stârnind valuri puternice în toate direcțiile.
— Conform datelor noastre statistice, spuse Vulturul, această planetă are o mare probabilitate de a produce viață după câteva miliarde de ani de evoluție, o dată ce această perioadă de bombardare și formare s-a încheiat. Va avea o stea unică, stabilă, o atmosferă cu suficiente variații climatice și toate ingredientele chimice necesare… Uite, stai cu ochii pe planeta asta. Eu am să activez un program care scanează rapid jumătatea de jos a tabelului lui Mendeleev și afișează datele cantitative privitoare la numărul relativ de atomi de fiecare tip care există în masa aia în fierbere…
Deasupra planetei-pui apăru o priveliște magnifică. Fiecare atom în parte conținut în masa planetei era indicat atât printr-o culoare anume cât și prin numărul de neutroni și protoni. Mărimea atomului arăta frecvența relativă a acestuia în amestec.
— Observă că densitatea de carbon, azot, fier și halogeni este semnificativă, spuse Vulturul. Aceștia sunt atomii vitali. Creați cu toții de o supernovă din vecinătate în trecutul nu prea îndepărtat, ei au îmbogățit posibilitățile structurale ale acestui corp ceresc în formare… Fără substanțe chimice complexe nu poate exista viață eficientă… De exemplu, dacă pe planeta voastră n-ar exista fierul pentru a constitui atomul central al hemoglobinei, sistemul de distribuire a oxigenului la multe forme de viață ar fi mult mai ineficient…
Așadar, procesul continuă, eră după eră, se gândi Nicole. Din praful cosmic se formează stele și planete. Câteva planete conțin substanțele chimice corespunzătoare care să ducă, până la urmă, la apariția vieții și inteligenței. Dar ce organizează acest proces?Ce mână nevăzută face ca aceste substanțe chimice să devină cu timpul tot mai complexe și structurate, până ajung chiar la stadiul de conștiință de sine? Există vreo lege naturală, neformulată încă, potrivit căreia materia se formează după reguli stabilite?
Vulturul îi explica probabilitatea extrem de scăzută ca viața să evolueze în sistemele solare care conțineau numai atomi simpli, precum hidrogenul și heliul, și nici unul din atomii mai complecși, de ordin superior, produși de stelele care mureau în exploziile supernovelor. Nicole începu să se simtă copleșitor de insignifiantă. Tânjea după ceva la scară umană.
— Cât de mică poți să faci camera asta? întrebă ea.
— Scara cea mai mică este de 1 la 4096. La cealaltă extremă putem afișa o scenă intergalactică a cărei dimensiune maximă este de cincizeci de milioane de ani-lumină… Nu uita că avem un interes limitat față de activitatea din afara galaxiei.
— Am putea schimba planul astfel încât să vedem Pământul? întrebă Nicole cu emoție. Și să mă lași să zbor deasupra Franței?
— Da, cred că da, răspunse Vulturul după o scurtă ezitare. Deși nu era în plan…
— Ar însemna foarte mult pentru mine.
— Bine, spuse Vulturul. O să ne ia câteva secunde, dar o putem face…
Zborul începu deasupra Canalului Mânecii. Vulturul și Nicole stăteau de vreo trei secunde pe platformă în partea de sus a camerei întunecate când sub ei se produse o explozie de lumină. După ce ochii lui Nicole se obișnuiră în sfârșit cu lumina, recunoscu apa albastră de sub ei și coasta Normandiei. În depărtare, Sena se vărsa în Canal.