Sunt atât de diferiți între ei! se gândi Nicole. Fiecare e, în felul lui, un miracol.
Emoția pe care o simțea Nicole era copleșitoare. În timp ce Richard începu să manevreze submarinul în poziția pentru rendez-vous, prin fața ochilor înlăcrimați ai lui Nicole dansau amintirile recente legate de Ellie, Patrick și Benjy. Întinse mâna și o strânse pe a lui Richard, în timp ce nava ieșea la suprafața apei.
Prin hublou puteau vedea opt siluete care stăteau pe mal în locul stabilit. Când apa se scurse de pe hublou, Nicole îi recunoscu pe Ellie, pe soțul ei, Robert, pe Eponine, pe Nai care-l ținea de mână pe Benjy, și pe cei trei copii mici, dintre care unul era nepoata și tiza ei, pe care nu o văzuse niciodată. Bătu cu pumnii în hublou, știind că era inutil căci nici unul din cei de pe mal nu o puteau auzi sau vedea.
De îndată ce deschiseră ușa, Richard și Nicole auziră focuri de armă. Robert Turner se uită îngrijorat în spate și apoi o luă repede în brațe pe micuța Nicole. Ellie și Eponine luară și ele în brațe câte unul din gemenii Watanabe. Galileo se luptă cu Eponine și primi o palmă de la mama lui care încerca să-l conducă pe Benjy în submarin.
Altă rundă de focuri, mult mai aproape, se auzi chiar când grupul intra în navă.
— Max a spus să plecăm imediat ce suntem toți la bord, le spuse în grabă Ellie părinților ei. El și Patrick țin la distanță plutonul care a fost trimis să ne prindă.
Richard se pregătea să închidă ușa când două siluete înarmate, una ținându-se cu mâna de burtă, năvăliră din tufele din apropiere.
— Fii gata de plecare! urlă Patrick întorcându-se cu spatele și trăgând două focuri. Sunt chiar în urma noastră.
Max se împletici, dar Patrick își târî prietenul rănit ultimii cincizeci de metri până la submarin. Trei soldați din colonie traseră asupra navei în timp ce aceasta se cufunda. Preț de câteva clipe, nimeni nu spuse nimic. Apoi în micul compartiment izbucni hărmălaia. Toată lumea striga și plângea. Nicole și Robert se aplecară asupra lui Max, care stătea jos cu spatele rezemat de perete.
— Ești rănit grav? întrebă Nicole.
— La dracu’, nu, răspunse Max cu patimă. A fost doar un glonț rătăcit care mi s-a înfipt undeva în burtă. E nevoie de artilerie, nu glumă, ca să-i vii de hac unui ticălos ca mine.
Când Nicole își îndreptă spatele și se uită în jur, Benjy era chiar lângă ea.
— Ma-ma, spuse el, cu brațele întinse și tremurând de bucurie.
Cei doi se îmbrățișară îndelung în mijlocul compartimentului. Hohotele de fericire ale lui Benjy reflectau sentimentele tuturor persoanelor aflate în navă.
La bordul submarinului, noii veniți fiind practic suspendați între două lumi străine, majoritatea conversațiilor aveau un caracter personal. Nicole vorbi cu fiecare din copiii ei în parte și-și ținu pentru prima dată în brațe nepoata. Micuța Nicole nu înțelegea cine e femeia cu părul cărunt care voia s-o îmbrățișeze și să o sărute.
— Asta e bunica ta, spuse Ellie, încercând să convingă copila să primească afecțiunea lui Nicole. E mama mea, Nikki, și o cheamă ca pe tine.
Nicole se pricepea destul la copii ca să știe că va mai trece câtva timp până când fata o va accepta. La început se produse o oarecare confuzie din cauza numelui comun și, ori de câte ori cineva rostea „Nicole”, se întorceau și bunica și fetița. Dar după ce Ellie și Robert începură să-i spună fetiței „Nikki”, restul grupului făcu la fel.
Înainte ca submarinul să ajungă la New York, Benjy îi dovedi mamei sale că făcuse progrese semnificative la citit. Nai fusese o profesoară excelentă. Benjy adusese în rucsacul său două cărți, una fiind o colecție de basme scrise cu trei secole în urmă de Hans Christian Andersen. Basmul preferat al lui Benjy era „Rățușca cea urâtă”, pe care îl citi în întregime, spre încântarea mamei și a profesoarei lui. În glasul lui se simți o emoție minunată, autentică atunci când rățușca disprețuită se transformă într-o lebădă frumoasă.
— Sunt foarte mândră de tine, iubitule, spuse Nicole, ștergându-și câteva lacrimi, când Benjy termină de citit. Iar ție, Nai, îți mulțumesc din adâncul inimii.
— Pentru mine a fost o adevărată plăcere să lucrez cu Benjy, răspunse thailandeza. Uitasem ce înseamnă să predai unui elev care dovedește interes și apreciere.
Robert Turner curăță rana lui Max Puckett și extrase glonțul, operație urmărită îndeaproape de gemenii Watanabe, în vârstă de cinci ani, amândoi fascinați de interiorul corpului lui Max. Agresivul Galileo se împingea mereu ca să vadă mai bine; Nai trebui să arbitreze în favoarea lui Kepler două dispute frățești.
Doctorul Turner confirmă că, așa cum declarase Max, rana nu e gravă și prescrise o scurtă perioadă de convalescență.
— Cred că va trebui s-o las mai moale, spuse Max, făcându-i cu ochiul lui Eponine. Oricum, asta aveam de gând să fac. Nu cred că vor fi prea mulți porci sau pui în orașul ăsta extraterestru de zgârie-nori. Iar la bi-oți nu mă pricep deloc.
Chiar înainte ca submarinul să ajungă în Port, Nicole avu o scurtă discuție cu Eponine, în care îi mulțumi din suflet fostei profesoare a lui Ellie pentru tot ce făcuseră ea și Max pentru familie. Eponine acceptă cu modestie mulțumirile și-i spuse că Patrick fusese „absolut fantastic” în ajutorul pe care-l dăduse în toate aspectele evadării.
— E un tânăr grozav, spuse Eponine.
— Tu cum mai stai cu sănătatea? o întrebă cu delicatețe Nicole câteva clipe mai târziu.
Franțuzoaica ridică din umeri.
— Bunul doctor spune că virusul RV-41 e tot acolo, la pândă, așteptând un moment prielnic pentru a-mi înfrânge sistemul imunitar. Când s-o întâmpla asta, o să-mi rămână de trăit între șase luni și un an.
Patrick îl informă pe Richard că Ioana și Eleanor încercaseră să atragă în capcană plutonul trimis de Nakamura făcând mult zgomot, așa cum fuseseră programate, și aproape sigur fuseseră capturate și distruse.
— Îmi pare rău de Ioana și Eleanor, îi spuse Nicole lui Richard când rămase pentru scurt timp singură cu el. Știu ce mult însemnau roboțeii pentru tine.
— Și-au îndeplinit misiunea, răspunse Richard și se strădui să zâmbească. La urma urmei, nu tu mi-ai spus odată că ei nu sunt la fel ca oamenii?
Nicole se întinse și-și sărută soțul.
Nici unul din proaspeții evadați nu mai fusese în New York la vârsta adultă. Cei trei copii ai lui Nicole se născuseră toți pe insulă și locuiseră acolo în primii ani ai copilăriei, dar un copil are un cu totul alt simț al locului decât un adult. Ellie, Patrick și Benjy fură uluiți când puseră piciorul pe mal și văzură siluetele înalte și subțiri ale clădirilor care se înălțau în semiîntuneric spre cerul Ramei.
Max Puckett râmase fără glas, lucru neobișnuit la el. Stătea lângă Eponine ținând-o de mână și se holba la spiralele subțiri, impunătoare, care se înălțau la vreo două sute de metri deasupra insulei.