— Bucuroasă, spuse Nicole, acceptând ajutorul lui Richard la scoaterea rucsacului. Nu cred să am probleme cu somnul, chiar și pe acest pământ tare.
Mâncară, apoi găsiră un loc confortabil în care să doarmă. Când se cufundară în starea crepusculară dintre starea de veghe și somn, lumina de deasupra lor începu să scadă puțin în intensitate și apoi coborî.
— Uite, șopti Richard, o să aterizeze.
Nicole deschise ochii și se uită cum lumina continuă să pălească, descrie un arc grațios și aterizează în partea opusă a zonei deschise. Continuă să strălucească ușor chiar și după ce ajunse pe pământ. Cu toate că Richard și Nicole nu vedeau foarte bine creatura, își dădeau seama că e lungă și slabă și avea aripi de două ori mai mari decât corpul.
— E un licurici uriaș! exclamă Richard când nu-i mai putură vedea conturul.
4
— Ființe vii drept surse de lumină, ființe vii drept utilaje agricole și de construcții — n-ai impresia că prietenii noștri octopăianjenii, sau poate creatura care le e superioară în cine știe ce ierarhie simbolică uimitoare, sunt cei mai mari biologi lin galaxie?
— Nu știu ce să zic, Richard… spuse Nicole, terminându-și micul dejun. Însă pot spune cu certitudine că, după toate indiciile, evoluția lor a urmat o cale mult diferită de a noastră.
Se uitară amândoi cu uimire cum licuriciul uriaș, auzind primele lor mișcări, se aprinde și-și reia obișnuita poziție în aer, deasupra lor. După câteva minute, o a doua creatură, identică, se apropie de ei dinspre sud. Împreună, cei doi licurici asigurau un iluminat echivalent cu lumina zilei din Noul Eden.
Richard și Nicole dormiseră bine și se simțeau revigorați. Cele două călăuze îi conduseră pe poteci mai mulți kilometri, prin lanuri, inclusiv prin unul cu iarbă de peste trei metri înălțime. La o sută de metri după ce cotiră brusc la stânga în iarba înaltă, Richard și Nicole se pomeniră la marginea unui sistem vast de rezervoare de apă puțin adânci, care se întindeau în fața lor cât vedeau cu ochii.
Merseră spre stânga mai multe minute, până când ajunseră la ceea ce Richard indică în mod corect a fi colțul de nord-est al sistemului. Acesta consta dintr-o serie de rezervoare dreptunghiulare, lungi și înguste, făcute dintr-un aliaj metalic de culoare cenușie. Fiecare avea o lățime de vreo douăzeci de metri, aliniată pe direcția est-vest și o lungime de mai multe sute de metri. Rezervoarele aveau un metru înălțime și erau trei sferturi pline cu un lichid care părea să fie apă. În cele patru colțuri ale fiecărui dreptunghi se aflau niște cilindri groși, roșii și strălucitori, având cam doi metri înălțime, cu sfere albe în vârf.
Richard și Nicole străbătură cei o sută șaizeci de metri de la est la vest, examinând fiecare rezervor și toți stâlpii groși, cilindrici, grupați câte opt, care marcau laturile comune ale rezervoarelor alăturate. În rezervoare nu văzură nimic în afară de apă.
— O fi un fel de uzină de purificare a apei? întrebă Nicole.
Se opriră în capătul vestic.
— Mă îndoiesc, răspunse Richard. Uită-te la grupul acela de componente mici, detaliate, fixate pe peretele exterior al rezervorului ăstuia, chiar în fața cilindrului… Aș zice că sunt un fel de componente electronice complicate. Într-o simplă stație de purificare a apei n-ar fi nevoie de toate astea.
Nicole se uită întrebătoare la soțul ei.
— Fii serios, Richard! Cum poți să pretinzi că știi la ce folosește o grămadă de chestii tridimensionale bizare din interiorul unui rezervor de apă extraterestru?
— Mi-am dat și eu cu părerea, spuse Richard râzând. Încercam doar să subliniez că sistemul arată prea complex pentru a fi o stație de purificare a apei.
Luminile călăuzitoare de deasupra lor îi îndemnau să o ia spre sud. Al doilea șir de rezervoare înguste conținea de asemenea numai apă; totuși, când ajunseră la al treilea set de rezervoare dreptunghiulare cu stâlpi cilindrici, Richard și Nicole descoperiră că apa e plină de bile micuțe, pufoase, de multe culori. Richard își suflecă mâneca, băgă mâna în apă și scoase câteva sute de asemenea obiecte.
— Astea-s ouă, spuse cu fermitate Nicole. Sunt la fel de sigură de asta cum ești tu de faptul că drăciile alea mici din peretele rezervorului sunt componente electronice.
Richard râse din nou.
— Uite, spuse el punându-i lui Nicole în fața ochilor movilița de obiecte mici, dacă le studiezi cu atenție o să vezi că sunt numai cinci tipuri diferite.
— Cinci tipuri diferite de cel întrebă Nicole. Obiectele asemănătoare cu niște ouă umpleau toate rezervoarele din cel de-al treilea șir. Când se apropiară de al patrulea șir de rezervoare și cilindri, aflat câteva sute de metri mai la sud, amândoi se simțeau obosiți.
— Dacă nu vedem aici nimic nou, ce zici să mâncăm? întrebă Nicole.
— S-a făcut, răspunse Richard.
Însă la cincizeci de metri distanță de al patrulea șir de rezervoare reușiră să deslușească ceva. Un vehicul robot, paralelipipedic, înalt de vreo treizeci de centimetri, se mișca iute înainte și înapoi între stâlpii cilindrici.
— Știam eu că alea sunt șine pentru vreun tip de vehicul, spuse Nicole, ironizându-l pe Richard.
Richard era prea fascinat ca să răspundă. Pe lângă robotul alergător, care făcea un tur complet prin sistem la fiecare trei minute, mai erau și alte minuni de observat. Un gard din plasă de sârmă paralel cu zidurile, doar o idee mai înalt decât nivelul apei, împărțea fiecare rezervor în două, pe lungime. De o parte a plasei forfoteau înot o mulțime de creaturi micuțe, de cinci culori diferite. De cealaltă parte, pe toată lungimea rezervorului, erau împrăștiate rotocoale strălucitoare, semănând cu niște bănuți de nisip. Gardul era poziționat astfel încât trei pătrimi din volumul rezervorului era la dispoziția rotocoalelor strălucitoare, dându-le mult mai mult spațiu de manevră decât aveau înotătoarele înghesuite.
Richard și Nicole se aplecară să studieze activitatea. Bănuții de nisip se deplasau în toate direcțiile. Din cauză că apa era înțesată de creaturi și forfotea de activitate, avură nevoie de câteva minute ca să identifice tiparul comun. La intervale neregulate, fiecare bănuț de nisip se propulsa spre gardul de plasă cu ajutorul cililor ca niște bice de pe partea ventrală a corpului său plat și, în timp ce stătea agățat de gard, folosea altă pereche de cili pentru a captura o înotătoare micuță și a o trage printr-o gaură a plasei. Cât timp bănuțul de nisip era lipit de gard, strălucirea lui scădea. Dacă stătea suficient de mult și prindea mai multe înotătoare să le mănânce, lumina îi pălea de tot.
— Privește ce se întâmplă acum când părăsește gardul, îi spuse Richard lui Nicole, arătând un anumit bănuț de nisip aflat chiar sub ei. În timp ce înoată cu tovarășii lui, lumina i se intensifică treptat.
Richard se întoarse în grabă la cel mai apropiat stâlp cilindric, se lăsă în genunchi și începu să sape în sol cu o unealtă din rucsac.
— Sistemul ăsta are mult mai multe sub pământ, spuse el entuziasmat. Pun pariu că toată întinderea asta de rezervoare face parte dintr-un uriaș generator de energie.
Făcu trei pași mari spre sud, își notă cu grijă poziția și se aplecă deasupra rezervorului ca să numere bănuții de nisip din zona cuprinsă între el și stâlpul cilindric. Rotocoalele strălucitoare erau greu de numărat din cauza mișcării constante.
— În jur de trei sute pe trei metri din lungimea rezervorului, ceea ce înseamnă aproximativ douăzeci și cinci de mii per rezervor sau două sute de mii într-un șir, spuse Richard.