Ellie interveni.
— Mi s-a mai spus să-i explic lui Nikki că agentul ar putea să determine unele efecte secundare. Nu știau exact la ce să se aștepte căci, firește, nu mai folosiseră până atunci agentul pe oameni, dar „modelele” lor preziceau grețuri și, posibil, dureri de cap.
— În privința grețurilor n-au greșit, spuse Eponine. Timp de două zile am vomitat din două în două ore. La sfârșitul acelei perioade, doctorul Blue, Archie și ceilalți octopăianjeni au venit la patul meu ca să-mi spună că sunt vindecată.
— Poftim??!! exclamă Richard, sărind în picioare.
— O, Eponine, mă bucur enorm pentru tine, spuse imediat Nicole.
Se ridică și-și îmbrățișă prietena.
— Și tu crezi una ca asta? o întrebă Richard pe Nicole. Crezi că doctorii octopăianjeni, care încă n-au cum să înțeleagă foarte bine cum funcționează corpul omenesc, au putut realiza în câteva zile ceea ce strălucitorul tău ginere și echipa lui din spital n-au putut face în patru ani?
— De ce nu, Richard? răspunse Nicole. Dacă treaba asta ar fi făcut-o Vulturul la Baza de Tranzit, ai fi acceptat imediat. De ce n-ar fi octopăianjenii mult mai avansați ca noi în biologie? Uită-te la tot ce am văzut…
— În regulă, spuse Richard.
Clătină din cap de câteva ori, apoi se întoarse spre Eponine.
— Scuză-mă, spuse el, dar mie mi-e greu să… Felicitări. Mă bucur și eu pentru tine.
O îmbrățișă stânjenit.
Cât timp discutaseră, cineva pusese fără zgomot legume proaspete și apă afară, lângă ușă. Când se duse la baie, Nicole văzu ce li se pregătise pentru ospăț.
— Trebuie să fi fost o experiență uluitoare, îi spuse ea lui Eponine când se întoarse.
— Puțin spus, replică Eponine. Zâmbi. Deși simt în adâncul sufletului că sunt vindecată, abia aștept să-mi confirmați acest lucru, tu și doctorul Turner.
După cina îmbelșugată, Nicole și Richard se simțiră extrem de obosiți. Ellie le spuse părinților că sunt și alte subiecte pe care ar vrea să le discute împreună, dar că poate să aștepte ca ei să se odihnească.
— Mi-aș dori să-mi pot aminti mai multe despre perioada cât am stat la octopăianjeni înainte să ajungem la Baza de Tranzit, spuse Richard, întins alături de Nicole în patul mare pus la dispoziție de gazdele lor. Atunci poate aș înțelege mai bine ce simt privitor la povestea spusă de Ellie și Eponine.
— Tot te mai îndoiești că Eponine e vindecată? întrebă Nicole.
— Nu știu, răspunse Richard. Însă trebuie să recunosc că mă cam nedumerește diferența de comportament dintre acești octopăianjeni și cei care m-au testat și m-au examinat pe mine cu ani în urmă… Nu pot să cred că octozii din Rama II m-ar fi salvat de la a fi mâncat de o plantă carnivoră.
— Poate că octopăianjenii au un comportament foarte variat. Lucrul ăsta e valabil, cu certitudine, pentru ființele umane. De fapt, e valabil pentru toate mamiferele de ordin superior de pe Pământ. De ce ne-am aștepta ca toți octopăianjenii să fie la fel?
— Știu că ai să-mi spui că sunt xenofob, dar mi-e greu să-i accept pe acești „noi” octopăianjeni, spuse Richard. Mi se par prea agreabili ca să fie adevărat. Ca biolog, care crezi tu că e răsplata, ca să folosesc un cuvânt ales de tine, pentru faptul că sunt „drăguți cu noi”?
— O întrebare legitimă, iubitule, dar la care nu cunosc răspunsul. Totuși, idealista din mine vrea să creadă că am întâlnit o specie care se comportă, în cea mai mare parte a timpului, într-o manieră morală pentru că se simt răsplătiți prin însuși actul facerii de bine.
Richard râse.
— Trebuia să mă aștept la răspunsul ăsta. Mai ales după discuția noastră despre Sisif, avută în Noul Eden.
6
— Ai să vezi, tată: limba lor e fascinantă, spunea Ellie când Nicole se trezi în sfârșit dintr-un somn de unsprezece ore. Este extrem de matematică. Folosesc în total șaizeci și patru de culori, dar numai cincizeci și una alcătuiesc ceea ce am putea numi alfabet. Celelalte treisprezece sunt clarificatoare — ele trebuie să precizeze timpurile sau chiar să identifice gradele de comparație. E o limbă foarte elegantă.
Richard și Ellie luau deja micul dejun.
— Nu-mi imaginez cum poate fi o limbă elegantă — mama ta este lingvistul familiei, replică Richard. Eu am reușit să citesc în germană, dar vorbeam înfiorător.
— Bună dimineața tuturor, spuse Nicole, întinzându-se în pat. Ce avem la micul dejun?
— Niște legume noi… sau poate sunt fructe, căci n-au echivalent în lumea noastră… Toate alimentele octopăianjenilor noi le-am numi, probabil, plante, căci își trag energia din lumină. Viermii sunt singurul lucru pe care octopăianjenii îl mănâncă în mod regulat și care nu-și obține energia primară din fotoni.
— Așadar, toate plantele din lanurile pe lângă care am trecut sunt energizate printr-un fel de fotosinteză?
— Ceva similar, dacă am înțeles bine ce mi-a spus Archie, răspunse Ellie. În societatea octopăianjenilor nu se face risipă… Creaturile acelea pe care tu și tata le numiți „licurici uriași” plutesc săptămânal sau lunar o anumită perioadă de timp programată cu precizie deasupra fiecărui câmp sau lan. Și apa e administrată cu tot atâta grijă ca fotonii.
— Unde-i Eponine? întrebă Nicole, trecând în revistă mâncarea întinsă pe masa din mijlocul camerei.
— Își strânge lucrurile, spuse Ellie. În plus, s-a gândit că n-ar trebui să participe la această conversație de dimineață.
— O să fim șocați din nou, ca aseară? întrebă cu nonșalanță Nicole.
— Poate, spuse încet Ellie. Chiar nu știu cum o să reacționați… Vreți să terminați de mâncat înainte să începem, sau să-i spun lui Archie că suntem gata?
— Vrei să spui că octopăianjenul o să ia parte la conversație și Eponine nu? întrebă Richard.
— A fost alegerea ei, răspunse Ellie. Pe lângă asta, Archie e mult mai implicat în subiectul discuției decât Eponine, cel puțin datorită rolului de reprezentant al octopăianjenilor.
Richard și Nicole se uitară unul la celălalt.
— Ai vreo idee despre ce este vorba? întrebă Richard. Nicole clătină din cap.
— Dar am putea începe, spuse ea.
După ce Archie luă loc alături de membrii familiei Wakefield, Ellie își informă părinții că, de data asta, Archie va asigura „preambulul”; toată lumea râse. Ellie traducea, pe alocuri ezitant, discursul lui Archie care începuse cu scuze față de Richard pentru felul în care fusese tratat cu ani în urmă de „verii” lui Archie. Archie explică faptul că acei octopăianjeni, cei pe care oamenii îi întâlniseră în Rama II înainte de a ajunge la Baza de Tranzit, erau doar rude îndepărtate cu octopăianjenii aflați în prezent la bord. Archie sublinie că abia după ce Rama III intrase în sfera lor de influență octopăianjenii au ajuns la concluzia că marea navă spațială cilindrică e importantă. Câțiva dintre supraviețuitorii celeilalte colonii de octopăianjeni, un „grup mult interior”, conform spuselor lui Archie (aici Ellie îl rugă să repete), erau încă pasageri pe Rama III când nava spațială a fost interceptată, în prima parte a traiectoriei sale, de actuala colonie de octopăianjeni, care fusese aleasă anume să le reprezinte specia. Grupul de supraviețuitori a fost înlăturat din vehicul, dar s-au păstrat toate înregistrările făcute de ei. Archie și ceilalți din colonia lui au aflat ce i se întâmplase lui Richard în acea perioadă și acum voiau să îndrepte cumva greșeala comisă prin acel tratament.