Archie se ridică, ieși pe ușa apartamentului și reveni după câteva minute.
— Am aranjat să vezi avianii cu ochii tăi, mai târziu, în timpul călătoriei de întoarcere la prietenii voștri, spuse el. Cât despre cealaltă specie, două ouă tocmai au încheiat germinarea și sunt în stadiul de mirmipisică pui. Dezvoltarea lor e monitorizată îndeaproape în partea cealaltă a domeniului nostru și n-ai cum să le vizitezi.
Richard se lumină la față.
— Două au germinat! Cum ați reușit asta?
— Ouăle speciei sesile trebuie puse într-un lichid controlat termic timp de o lună înainte ca procesul de dezvoltare embrionară să înceapă, interpretă foarte rar Ellie culorile lui Archie. Temperatura trebuie menținută în limite de variație foarte mici, mai puțin de un grad după măsurătorile voastre, la aceeași valoare care e optimă pentru manifestarea de mirmipisică a speciei. Altfel, procesul de creștere și dezvoltare nu are loc.
Richard sări în picioare.
— Deci ăsta e secretul! spuse el, aproape strigând. La naiba, trebuia să-mi închipui! Am avut o grămadă de indicii, atât din condițiile din interiorul habitatului lor, cât și din picturile alea murale pe care mi le-au arătat…
Începu să se plimbe prin cameră cu pași mari.
— Dar de unde au știut octopăianjenii? întrebă el cu spatele la Archie.
Archie răspunse repede, după ce Ellie traduse.
— Aveam informații de la cealaltă colonie de octopăianjeni. Însemnările lor explicau întreaga metamorfoză a sesilelor.
Lui Richard i se părea prea simplu. Pentru prima dată bănui că poate colegii lor extratereștrii nu-i spuneau tot adevărul. Se pregătea să mai pună niște întrebări când intră în apartament doctorul Blue urmat de trei octopăianjeni, dintre care doi cărau un obiect mare, hexagonal, învelit într-un material ca hârtia.
— Ce e asta? între Richard.
— Ăsta e grupul oficial care vă urează drum bun, traduse Ellie. Împreună cu un cadou de la locuitorii orașului.
Unul dintre octopăianjenii noi o întrebă pe Ellie dacă se poate ca toți oamenii să se adune afară, în bulevard, pentru ceremonia de despărțire. Oamenii își luară lucrurile și ieșiră prin hol în lumina mai vie. Pe Nicole o surprinse ceea ce văzu. Cu excepția octopăianjenilor care ieșeau din apartament după ei, bulevardul era pustiu. Chiar și culorile grădinilor păreau mai estompate, de parcă în urmă cu două zile, când sosiseră Nicole și Richard, activitatea din preajmă le înviorase temporar.
— Unde sunt ceilalți? o întrebă Nicole pe Ellie.
— Intenționat e foarte liniștit totul, răspunse fiica. Octozii n-au vrut să vă copleșească din nou.
Cei cinci octozi se aliniară în mijlocul bulevardului, având direct în spatele lor clădirea în formă de piramidă. Cei doi octopăianjeni din dreapta țineau în echilibru pachetul hexagonal, mai mare decât ei. Cei patru oameni fură aliniați vizavi de octopăianjeni, chiar în fața porților orașului. Octopăianjenul din mijloc, pe care Ellie îl prezentase în cele din urmă ca „Optimizatorul Șef (după mai multe încercări nereușite de a găsi un cuvânt omenesc precis și corect pentru descrierea făcută de Archie îndatoririlor conducătorului octopăianjen) păși în față și începu să vorbească.
Optimizatorul șef își exprimă recunoștința față de Richard, Nicole, Ellie și Eponine, adăugând mulțumiri personale adresate fiecăruia în parte și-și exprimă speranța ca această scurtă interacțiune să fie „prima din multele” care vor conduce la o mai bună înțelegere între cele două specii. Apoi octopăianjenul preciză că Archie va însoți oamenii pe drumul de întoarcere nu doar pentru ca interacțiunea să poate fi continuată și lărgită, ci și pentru a le demonstra celorlalți oameni că între cele două specii există acum încredere reciprocă.
În timpul unei pauze scurte, Archie înaintă în spațiul dintre cele două linii și Ellie îi ură în mod simbolic bun venit în grupul lor. Cei doi octopăianjeni din dreapta dezveliră atunci cadouclass="underline" o pictură minunată, detaliată a priveliștii pe care Nicole și Richard o văzuseră când intraseră în Orașul de Smarald. Pictura era atât de veridică încât Nicole rămase pe moment înmărmurită. Câteva minute mai târziu, toți oamenii veniră mai aproape ca să studieze detaliile. În tablou erau prezentate toate creaturile ciudate, inclusiv cele trei ondulate, de culoare bleumarin, ale căror antene lungi și noduroase ieșeau din masa unui corp în continuă foială; asta-i aminti lui Nicole ce dezorientată fusese în ziua precedentă.
În timp ce examina tabloul și se întreba cum fusese creat, Nicole își aminti semi-leșinul care însoțise privirea scenei reale. Am avut atunci o premoniție a pericolului? se întrebă ea. Sau a fost altceva? Își luă privirea de la tablou și se uită la octopăianjenii care vorbeau între ei. Poate a fost o revelație, o răbufnire instantanee de recunoaștere a ceva aflat dincolo de înțelegerea mea.O forță sau o putere neexperimentată până acum de nici o ființă umană. Un fior rece îi străbătu șira spinării în timp ce porțile Orașului de Smarald începură să se deschidă.
Richard era întotdeauna preocupat să dea nume lucrurilor. După mai puțin de un minut de inspecție a creaturilor pe care urmau să călătorească, le numi „struțozauri”.
— Nu e un nume foarte ingenios, îl ironiză Nicole.
— N-o fi, dar le descrie perfect. Arată exact ca un struț uriaș, cu fața și gâtul unui dinozaur erbivor.
Creaturile aveau patru picioare ca de pasăre, un corp moale, acoperit cu pene, în mijloc cu o scobitură în care puteau sta ușor patru oameni, și un gât lung care se putea întinde trei metri în orice direcție. Întrucât picioarele aveau o lungime de aproximativ doi metri, gâtul ajungea la pământul din jur fără dificultate.
Cei doi struțozauri erau surprinzător de iuți. Archie, Ellie și Eponine călătoreau pe una dintre creaturi, pe care fusese legat, cu un fel de cablu, și tabloul. Nicole și Richard erau singuri pe cealaltă creatură. Nu existau frâie sau alte mijloace evidente de a controla animalele; totuși, înainte ca grupul să plece din Orașul de Smarald, Archie „discutase” aproape zece minute cu struțozaurii.
— Le explică întregul traseu, lămurise Ellie la momentul respectiv. Și le mai spune și ce să facă în caz de accident.
— Ce fel de accident?! strigase Richard, dar Ellie se mulțumise să dea din umeri.
La început, atât Richard, cât și Nicole se ținură bine de penele din jurul scobiturii în care stăteau dar, după câteva minute, se destinseseră. Călătoria era foarte lină, nu simțeau nici o mișcare pe verticală.
După ce Orașul de Smarald dispăru din câmpul lor vizual, Richard întrebă:
— Oare crezi că animalele astea evoluează în mod natural așa, cu scobitura asta în mijlocul spatelui? Sau inginerii geneticieni octopăianjeni le prăsesc cumva pentru transport?
— În mintea mea nu există nici un dubiu, răspunse Nicole. Sunt convinsă că majoritatea ființelor vii pe care le-am întâlnit, inclusiv ființele acelea de culoare închisă, spiralate, care se foiesc întruna și care mi-au pătruns prin piele în corp, au fost create de octopăianjeni pentru a îndeplini o funcție anume. Cum ar putea fi altfel?
— Dar nu poți să crezi că animalele astea au fost create pornind de la zero, spuse Richard. Asta ar sugera o tehnologie incredibilă, mult peste puterea imaginației noastre.