La această vreme, mijlocul de transport era foarte aglomerat. Un animal pe care oamenii nu-l mai văzuseră și pe care Max l-a descris mai târziu cu acuratețe drept un cârnat polonez cu nas lung și șase picioare scurte, se cățără pe una din barele verticale și înhăță cu cele două labe din față poșeta lui Nai. Jamie interveni înainte ca poșeta sau Nai să aibă de suferit, dar după câteva clipe Galileo lovi puternic cu piciorul cârnatul, care căzu de pe bară. Băiatul spuse că i s-a părut că vietatea se pregătește să înșface din nou poșeta. Creatura se retrase în altă parte a autobuzului, cu singurul său ochi țintuindu-l precaut pe Galileo.
— Ai face bine să fii atent, spuse Max rânjind și ciufulind părul băiatului. Altfel octozii au să-ți pună pe popou două puncte verzi.
Bulevardul era străjuit de clădiri cu unul sau două etaje, aproape toate zugrăvite cu modele geometrice în culori strălucitoare. La uși și pe acoperișuri atârnau ghirlande și jerbe alcătuite din flori și frunze viu colorate. Pe un zid lung (peretele din spate al spitalului principal, după cum îi spuse Hercule lui Nai), o uriașă pictură murală, de patru metri înălțime și douăzeci de metri lungime, îi zugrăvea pe medicii octopăianjeni îngrijind bolnavii din propria specie, precum și multe alte creaturi care trăiau în Orașul de Smarald.
Transportorul încetini puțin și începu să coboare o rampă. Vehiculul traversă un pod lung de câteva sute de metri peste un râu sau un canal lat, pe care văzură bărci, mulți octopăianjeni voioși și alte creaturi marine necunoscute. Archie le spuse că intrau în inima Orașului de Smarald, unde aveau loc toate ceremoniile importante și unde trăiau și lucrau „cei mai marcanți” optimizatori.
— Acolo, spuse el arătând o clădire octogonală înaltă de aproximativ treizeci de metri, se află biblioteca și centrul nostru de informații.
Ca răspuns la întrebarea lui Richard, Archie spuse că șanțul sau canalul cu apă încercuia complet „centrul administrativ”.
— Cu excepția ocaziilor speciale, ca aceasta de azi și a chestiunilor oficiale aprobate de optimizatori, numai octopăianjenii au acces în această zonă, explică Archie.
Transportorul parcă pe un platou mare de lângă o structură ovală care semăna cu un stadion sau poate cu o sală de spectacole în aer liber. După ce coborâră din mașină, Nai îi spuse lui Patrick că-n ultima parte a călătoriei trăise o senzație de claustrofobie mai mare ca oricând.
— Așa ceva n-am mai simțit decât în metroul din Kyoto la oră de vârf, când m-am dus să cunosc familia lui Kenji.
— Cel puțin în Japonia erai înconjurată de ființe umane, spuse Patrick cutremurându-se. Aici a fost atât de straniu… M-am simțit de parcă toate creaturile alea m-ar fi cercetat în amănunt. A trebuit să închid ochii ca să nu înnebunesc.
Oamenii coborâră și porniră în grup spre stadion, înconjurați de cei patru octopăianjeni prieteni și ceilalți doi octozi care urcaseră în mașină înainte ca aceasta să iasă din zona oamenilor. Acești șase octopăianjeni îi protejau pe Nicole și pe ceilalți oameni de hoardele de vietăți care forfoteau în toate direcțiile. Eponine începu să amețească, atât din cauza amestecului de priveliști și mirosuri cât și din cauza mersului, așa că Archie oprea procesiunea din cincizeci în cincizeci de metri. În cele din urmă intrară pe o poartă și octopăianjenii îi conduseră pe oameni spre sectorul destinat lor.
În sectorul rezervat oamenilor nu era decât un singur scaun. De fapt, Eponine avea singurul scaun de pe întregul stadion. Uitându-se cu binoclul lui Richard spre partea superioară a arenei, Max și Patrick văzură multe ființe rezemate sau agățate de stâlpii verticali solizi împrăștiați de la un capăt la altul al teraselor, dar nicăieri nu văzură vreun scaun.
Pe Benjy îl fascinau traistele de pânză alb-gălbuie purtate de Archie și câțiva dintre ceilalți octopăianjeni. Traistele, toate identice, erau cam de mărimea unei genți de damă și atârnau la ceea ce s-ar fi putut numi nivelul șoldului octopăianjenilor, prinse peste cap cu o curea simplă. Oamenii nu mai văzuseră niciodată un octod purtând vreun accesoriu. Benjy observase traistele încă de la plecarea din piață și-l întrebase pe Archie ce-i cu ele, dar nu primise răspuns. La vremea aceea, Benjy presupusese că Archie n-a înțeles întrebarea; până ajunseră la stadion și văzu alte traiste similare, o uitase și el.
Archie explică foarte vag scopul traistei, lucru care nu-i stătea în fire. Nicole trebui să-l roage să repete înainte să-i spună lui Benjy despre ce e vorba.
— Archie spune că e un echipament de care s-ar putea să aibă nevoie ca să ne protejeze în caz de urgență.
— Ce fel de e-chi-pa-ment? întrebă Benjy, dar Archie se îndepărtase deja câțiva metri și discuta cu un octopăianjen dintr-un sector învecinat.
Oamenii erau separați de celelalte specii atât prin două frânghii metalice întinse la capetele stâlpilor verticali de pe perimetrul enclavei lor, cât și prin protectorii (sau paznicii, cum îi numea Max) octopăianjeni care staționau în zona liberă dintre diferitele specii. Alături de oameni, în dreapta, se afla un grup de câteva sute de extratereștri cu șase brațe flexibile, aceleași creaturi care construiseră scara de sub cupola curcubeu. În stânga și mai jos de clanul oamenilor, de cealaltă parte a unei mari zone libere, se aflau cam o mie de animale maro, scunde și îndesate, asemănătoare cu iguanele, cu cozi lungi și conice și dinți ieșiți în afară. Iguanele erau de mărimea pisicilor domestice.
Întreg stadionul era împărțit cu rigiditate pe specii, fapt ce sărea imediat în ochi. Nici o specie nu era amestecată cu alta. Ba mai mult, în afară de „paznici”, în partea superioară nu se afla nici un octopăianjen. Toți cei cincisprezece mii de octozi (după estimarea lui Richard) prezenți ca spectatori stăteau în rândurile de jos.
— Există mai multe motive pentru segregare, explică Archie și Ellie traduse. În primul rând, spusele Optimizatorului Șef vor fi difuzate în treizeci-patruzeci de limbi simultan. Dacă vă uitați cu atenție, veți vedea că fiecare sector în parte are un aparat — al vostru de aici, de exemplu, este ceea ce Richard numește difuzor — care traduce în limba speciei respective. Toți octozii, inclusiv diverșii morfi, înțeleg limba noastră standard în culori. De asta stăm toți în partea de jos, unde nu e nici un echipament special pentru traducere… Să vă arăt despre ce vorbesc… Uitați-vă acolo (Archie întinse un tentacul), vedeți grupul acela de crabi dungați? Vedeți cele două sârme lungi, verticale de pe masa aceea din fața sectorului lor? Când Optimizatorul Șef începe să vorbească, sârmele acelea se vor activa și vor traduce în limba antenelor lor.
Mult mai jos de ei, peste ceea ce ar fi fost terenul de joc pe un stadion de pe Pământ, se afla o copertină uriașă cu dungi colorate, suspendată pe niște coloanele de susținere fixate în partea de jos a arenei.
— Poți să citești ce scrie? îl întrebă Ellie pe tatăl său.
— Poftim? spuse Richard, încă uimit de amploarea spectacolului.
— Pe copertină e un mesaj, spuse Ellie arătând în jos. Citește culorile.
— Ai dreptate.
Richard începu să citească rar:
— „Belșug înseamnă hrană, apă, energie, informații, echilibru și…” care e ultimul cuvânt?
— Eu l-aș traduce prin „diversitate”, spuse Ellie.
— Ce înseamnă mesajul? întrebă Eponine.