— Cred că urmează să aflăm.
Câteva secunde mai târziu, după ce Archie le spuse oamenilor că alt motiv pentru segregarea speciilor era confirmarea statisticilor recensământului efectuat de octopăianjeni, două perechi de animale negre, uriașe începură să ruleze copertina de pe teren pe doi pari lungi și groși. Începură din mijlocul arenei și se retraseră spre margini, înfășurând copertina pe pari pentru a dezveli tot terenul.
În același timp, un ciorchine suplimentar de licurici coborî de deasupra stadionului, astfel încât toate speciile putură să vadă cu claritate nu numai abundența de fructe, legume și cereale, ci și cele două grupuri alcătuite din diverse ființe, care se aflau în sectoare distincte pe podeaua arenei, de o parte și de alta a centrului ei. Primul grup de extratereștri mergea în cerc larg pe o suprafață de pământ obișnuit. Extratereștrii erau legați între ei cu un fel de frânghie. Alături de ei se afla un bazin mare cu apă, în care înotau în cerc alte treizeci sau patruzeci de specii, de asemenea legate între ele.
Chiar în centrul terenului era înălțată o platformă, pe care nu se aflau decât niște cutii negre, împrăștiate pe suprafața ei; de pe platformă coborau niște rampe în direcția celor două suprafețe adiacente. Sub privirile tuturor, patru octopăianjeni rupseră cercul din bazinul de înot și urcară rampa spre platformă. Alți patru octopăianjeni se deprinseră din grupul care mergea pe suprafața de pământ și se alăturară colegilor lor. Apoi unul dintre acești opt octopăianjeni se urcă pe o cutie din mijlocul platformei și începu să vorbească în culori.
— Ne-am adunat astăzi…
Vocea care se auzea din difuzor îi făcu pe oameni să tresară. Micuța Nikki începu să plângă. La început le veni extrem de greu să înțeleagă ce auzeau, căci toate silabele erau accentuate exact la fel și sunetele, deși pronunțate cu grijă, nu erau prea corecte, de parcă le rostea cineva care nu auzise niciodată un om vorbind. Richard, năucit, abandonă imediat încercarea de a-și folosi propriul translator și se aplecă să studieze aparatul din care veneau sunetele.
Ellie împrumută binoclul lui Richard ca să poată urmări mai bine culorile. Cu toate că trebuia să ghicească unele cuvinte, din cauza benzilor din afara spectrului vizibil pentru oameni, îi era mai ușor să citească frazele formulate în culori decât să se concentreze asupra cuvintelor redate de echipamentul audio al octopăianjenilor.
Până la urmă, adulții își acordară oarecum auzul la cadența și pronunția glasului extraterestru și prinseră în mare măsură ce se spunea. Optimizatorul Șef octopăianjen arăta că totul e minunat în țara lor îmbelșugată și că succesul neîntrerupt al societății lor diverse și complexe se reflectă în varietatea hranei aflată pe teren.
— Tot acest belșug n-ar fi putut fi obținut fără strânsa colaborare dintre specii, spuse vorbitorul.
Mai târziu, Optimizatorul Șef înmână diplome de merit pentru performanțe deosebite. Fură scoase în evidență mai multe specii — de exemplu, se părea că producția de substanță asemănătoare mierii fusese remarcabilă, căci o duzină de licurici luminară timp de câteva secunde sectorul gândacilor cu bot. După vreo trei fengi de discurs, oamenii obosiră din cauza efortului făcut pentru a asculta acel glas ciudat și nu mai urmăriră deloc discursul. De aceea, grupul fu surprins când licuricii apărură deasupra capetelor lor și fură prezentați mulțimilor extraterestre. Miile de ochi străini rămaseră ațintiți asupra lor timp de o jumătate de nilet.
În ultima parte a discursului Optimizatorului Șef, Max vorbise cu Eponine.
— Ce-au spus despre noi? o întrebă Max pe Ellie, care continuase să traducă.
— Doar că suntem nou-veniți în țara lor, și că încă ne mai studiază capacitățile. Au mai urmat niște numere care, probabil, ne-au descris. N-am înțeles partea aceea.
După ce prezentă pe scurt alte două specii, Optimizatorul Șef începu să facă rezumatul principalelor puncte ale discursului său.
— Mami, mami!
Ţipătul îngrozit al lui Nikki acoperi dintr-o dată vocea extraterestră de la difuzor. În timp ce adulții erau absorbiți de discurs și de spectacolul din jurul lor, Nikki se cățărase cumva peste bariera joasă care înconjura sectorul lor și intrase în spațiul liber care-i separa de creaturile iguană. Se părea că nici octopăianjenul Hercule, care patrula în acea zonă, n-o observase, după cum nu observă nici că una dintre iguane a scos capul printre cele două frânghii metalice din jurul sectorului ei și-a apucat rochia lui Nikki cu dinții ei ascuțiți.
Groaza din glasul copilei îi paraliză preț de o clipă pe toți, în afară de Benjy. El acționă prompt: sări peste barieră, alergă în ajutorul lui Nikki și izbi în cap cu toată puterea creatura iguană. Uimită, creatura dădu drumul rochiei lui Nikki. Se dezlănțui iadul. Nikki fugi înapoi în brațele mamei sale, dar înainte ca Hercule și Archie să poată ajunge la Benjy, extraterestrul înfuriat ieși printre frânghii și sări în spatele lui Benjy. Acesta urlă de durerea intensă provocată de dinții iguanei înfipți în umărul lui și începu să se scuture, încercând să azvârle creatura. Câteva clipe mai târziu, creatura căzu la pământ, complet inconștientă. În locul în care coada creaturii se unea cu restul corpului se puteau vedea clar două buline verzi.
Întregul incident se consumase în mai puțin de un minut. Discursul nu fusese întrerupt. În afară de vietățile ce ocupau sectoarele din imediata vecinătate, nimeni nu observase întâmplarea. Dar Nikki era foarte înspăimântată, Benjy era grav rănit iar Eponine începuse să aibă contracții. Mai jos de ei, iguanele furioase se împingeau în frânghiile metalice, neținând seamă de amenințările celor opt octopăianjeni care veniseră în spațiul dintre cele două specii.
Archie le spuse oamenilor că e timpul să plece. Nimeni nu se opuse. Archie îi escortă în grabă până în afara stadionului. Ellie o ducea în brațe pe Nikki care plângea în hohote, în timp ce Nicole aplica înnebunită un antiseptic din trusa medicală pe rana lui Benjy.
Richard se ridică în coate când Nicole intră în dormitor.
— Se simte bine băiatul? întrebă el.
— Așa cred, spuse Nicole, oftând din greu. Tot mai sunt îngrijorată că s-ar putea ca substanțele chimice din saliva acelei creaturi să-i facă rău… Doctorul Blue mi-a fost de mare ajutor. Mi-a explicat că iguanele nu au venin toxic, dar a fost de acord cu mine că trebuie să urmărim apariția unei eventuale reacții alergice… Vom afla în următoarele câteva zile dacă avem sau nu o problemă.
— Și durerea? L-a mai lăsat?
— Benjy refuză să se plângă… Cred că de fapt e foarte mândru de el — pe bună dreptate — și nu vrea să spună nimic care să-i afecteze aura de erou al familiei.
— Dar Eponine? întrebă Richard după o scurtă tăcere. Tot mai are contracții?
— Nu, deocamdată s-au oprit. Dar dacă Marius se naște într-o zi sau două, nu va fi primul copil a cărui naștere a fost provocată de adrenalină.
Nicole începu să se dezbrace.
— Cel mai greu îi este lui Ellie… Spune că e o mamă denaturată și că n-o să-și ierte niciodată că n-a supravegheat-o mai atent pe Nikki… Acum câteva minute vorbea și ea ca Max și Patrick. Se întreba cu glas tare dacă n-ar fi mai bine să ne întoarcem cu toții în Noul Eden și să mergem la noroc cu Nakamura. „De dragul copilului”, a spus ea.
Nicole termină cu dezbrăcatul și se băgă în pat.
— Richard, e o problemă foarte serioasă… crezi că octopăianjenii ne-ar permite vreodată să ne întoarcem în Noul Eden?