— Alte baliverne afurisite de-ale octopăianjenilor, mârâi Max.
— Nu cred, spuse Nicole. De fapt, am fost încurajată… Dar Archie mi-a spus că nu va putea programa o întâlnire cu Optimizatorul Șef până nu se termină Înmatricularea… Ăsta e procesul care i-a ocupat tot timpul lui Jamie. Se pare că are loc din doi în doi ani, sau așa ceva, și implică întreaga colonie.
— Cât durează treaba asta cu Înmatricularea? întrebă Max.
— Încă o săptămână. Richard, Ellie și cu mine am fost invitați să participăm în seara asta la unele aspecte ale procesului… Sună interesant.
— Oricum, Marius și cu mine nu vom putea pleca decât peste câteva săptămâni, spuse Eponine. Așa că nu e o problemă să așteptăm o săptămână.
În acel moment doctorul Blue bătu la ușă. Octopăianjenul intră în dormitor cu echipamentul special care avea să fie folosit pentru examinarea lui Marius. Max se uită chiorâș la cele două pungi de plastic ce conțineau niște creaturi care se foiau și semănau cu niște spaghete negre.
— Ce sunt blestemățiile alea? întrebă Max, uitându-se urât.
Nicole își întinse instrumentele pe masa de lângă pat. Zâmbind, spuse:
— N-ar fi mai bine ca, pentru următoarele cincisprezece minute, să te duci în camera de alături?
Max se încruntă.
— Ce aveți de gând să-i faceți băiețelului meu? Să-l fierbeți în ulei?
— Nu, spuse Nicole râzând. Dar din când în când, s-ar putea să țipe ca și cum chiar asta am face.
Ellie o ridică pe Nikki și o îmbrățișă. Fetița se opri pe moment din plâns.
— Mami o să plece cu Nonni, Boobah, Archie și doctorul Blue, spuse Ellie. Ne vom întoarce după ce te culci tu… Ai să te simți bine aici, cu doamna Watanabe și Kepler…
— Nu vreau să rămân aici! spuse Nikki strident. Vreau să merg cu mami.
O sărută pe Ellie pe obraz. Când Ellie o puse jos pe podea, chipul fetiței se schimonosi și ea începu să urle.
— Nu vreau… țipă fetița în timp ce mama ei ieșea pe ușă.
— Aș vrea să știu ce să fac pentru ea, spuse Ellie îndreptându-se către piață împreună cu ceilalți patru. De când cu incidentul de pe stadion, se agață tot timpul de mine…
— S-ar putea să fie doar o fază normală, spuse Nicole. La vârsta ei, copiii se schimbă foarte repede… În plus, acum că a apărut Marius, Nikki nu mai e în centrul atenției.
— Cred că problema e mai profundă, spuse Ellie după câteva secunde întorcându-se spre Nicole. Îmi pare rău, mamă, dar cred că sentimentul de nesiguranță al lui Nikki are mai mult legătură cu Robert decât cu Marius.
— Dar Robert a plecat de peste un an, spuse Richard.
— Nu cred că asta contează, replică Ellie. Cred că, într-o oarecare măsură, Nikki mai ține minte cum e să ai doi părinți… Probabil i se pare că mai întâi am abandonat-o eu, apoi Robert. Nu e de mirare că simte nesiguranță.
— Dar, Ellie, spuse Nicole cu blândețe, dacă ai dreptate, de ce reacționează tocmai acum așa de puternic?
— Nu pot spune cu certitudine, răspunse Ellie. Poate că întâlnirea cu iguana i-a adus aminte cât de vulnerabilă este… Și ce mult îi lipsește protecția tatălui ei…
Auzeau în spate plânsul zgomotos al lui Nikki.
— Indiferent ce o supără, spuse Ellie cu un oftat, sper să-i treacă repede. Când plânge așa, simt că mi se înfige un cuțit în stomac.
În piață nu se afla nici un transportor. Archie și doctorul Blue continuară să meargă, îndreptându-se spre piramida în care octopăianjenii și oamenii țineau de obicei ședințele de lucru comune.
— Asta e o seară specială, explică doctorul Blue, și sunt multe lucruri pe care trebuie să vi le spunem înainte să ieșim din zona voastră.
— Unde e Jamie? întrebă Nicole în timp ce intrau în clădire. Am crezut că o să vină de la început cu noi… Și fiindcă tot veni vorba, ce s-a întâmplat cu Hercule? Nu l-am mai văzut de la Ziua Belșugului.
În timp ce urcau rampa care ducea la etajul al doilea al piramidei, Doctorul Blue îi informă că Jamie era în seara aceea cu colegii lui de înmatriculare și că Hercule fusese „redistribuit”.
— Doamne, Hercule nici măcar nu și-a luat rămas bun! spuse Richard în glumă.
Octopăianjenii, care încă nu învățaseră prea bine să recunoască umorul oamenilor, își cerură scuze pentru lipsa de maniere a lui Hercule. Apoi spuseră că printre oameni nu se va mai afla nici un observator octopăianjen.
— Hercule a fost cumva concediat? întrebă Richard tot în glumă.
Cei doi octopăianjeni ignorară total întrebarea.
Intrară în aceeași sală de conferințe în care Nicole învățase despre procesul digestiv al octopăianjenilor. Într-un colț se aflau mai multe coli de pergament pe care octozii își făceau desenele și diagramele. Doctorul Blue îi invită să ia loc. Apoi Archie spuse:
— Lucrurile pe care le veți vedea mai târziu, în seara asta, nu le-a mai văzut nimeni din afara speciei noastre, de la formarea coloniei noastre aici, pe Rama. Vă luăm cu noi într-o încercare de a crește calitatea comunicării dintre speciile noastre. Este imperios necesar să înțelegeți, înainte de a pleca din această sală și a ne îndrepta spre Domeniul Alternativ, nu doar ceea ce urmează să vedeți, ci și cum trebuie să vă comportați.
— În nici o împrejurare, continuă doctorul Blue, nu trebuie să perturbați desfășurarea evenimentelor sau să încercați să interacționați cu cineva sau ceva pe drum, nici la dus, nici la întors. Trebuie să urmați tot timpul instrucțiunile noastre. Dacă nu puteți sau nu vreți să acceptați aceste condiții, spuneți-ne și nu vă vom lua cu noi.
Cei trei oameni se uitară alarmați unul la altul.
— Ne cunoașteți bine, spuse în cele din urmă Nicole. Am încredere că nu ni se va cere să facem ceva care să contravină principiilor și valorilor noastre. Noi n-am putea…
— Nu asta ne preocupă, o întrerupse Archie. Nu vă cerem decât să fiți observatori pasivi, indiferent ce vedeți sau trăiți. Dacă vă speriați și deveniți derutați și, din vreun motiv oarecare, nu puteți localiza pe nici unul dintre noi, indiferent unde v-ați afla, rămâneți nemișcați cu mâinile pe lângă corp și așteptați să venim.
Urmă o scurtă pauză, după care Archie continuă:
— N-am cuvinte să vă spun cât de important e comportamentul vostru în seara asta. Majoritatea celorlalți optimizatori au obiectat când am solicitat să vi se permită să participați. Doctorul Blue și cu mine am garantat personal pentru capacitatea voastră de a nu face nimic nedorit.
— Ne este viața în pericol? întrebă Richard.
— Probabil că nu, răspunse Archie. Dar ar putea să fie… Iar dacă seara asta se va transforma într-un fiasco din cauză că unul dintre voi a făcut ceva ce nu trebuia, nu sunt convins că…
Archie nu termină fraza, lucru foarte neobișnuit pentru un octopăianjen. Nicole întrebă:
— Vreți să spuneți că cererea noastră de a ne întoarce în Noul Eden este legată, cumva, de toate astea?
— Relația noastră a ajuns într-un punct culminant, răspunse Archie. Împărtășind cu voi o parte critică a procesului nostru de Înmatriculare, încercăm să atingem un nivel nou de înțelegere. În sensul ăsta, răspunsul la întrebarea ta este „Da”.
Petrecură în sala de conferințe aproape o jumătate de tert (două ore pământene). Archie începu prin a le explica activitatea de Înmatriculare. Jamie și tovarășii lui, le spuse octopăianjenul, își încheiaseră adolescența și erau pe cale să facă trecerea la viața adultă. Ca adolescenți, viața lor fusese controlată în mare măsură și nu avuseseră voie să ia nici o decizie de mare importanță. La sfârșitul Înmatriculării, Jamie și ceilalți octozi tineri aveau să ia o singură decizie monumentală, una care avea să le modifice în mod fundamental restul vieții. Scopul Înmatriculării și chiar al unei mari părți din ultimul an premergător tranziției era de a le furniza octopăianjenilor adolescenți informațiile care să-i ajute să ia acea decizie importantă.