Выбрать главу

Kress nu îmbucase nici o fărâmă de mâncare cât fusese ziua de lungă, dar adormi cu senzaţia că se ghiftuise, că era în sfârşit sătul şi că biruise foamea aceea insuportabilă. Ultimele lui gânduri, înainte de a-l năpădi coşmarurile, erau la cei pe care ar mai fi putut să-i cheme a doua zi.

Arşiţa se instalase de dimineaţă. Kress deschise ochii şi primul lucru pe care-l văzu fu regele de nisip de pe dulap. Strânse repede pleoapele, sperând să scape de vis. Nu scăpă, dar nici să readoarmă nu izbuti şi, nu peste mult timp, se pomeni cu ochii pironiţi deasupra lui.

Privi ţintă vreme de aproape cinci minute până să-şi dea seama de ciudăţenie: regele de nisip nu mişca.

Mobilii erau capabili să stea perfect încremeniţi, desigur, îi văzuse de mii de ori aşteptând şi pândind. Dar întotdeauna, ceva se mişca; mandibulele clămpăneau, picioarele zvâcneau, antenele lungi şi subţiri vibrau sau se legănau.

Însă regele de nisip de pe dulap stătea complet nemişcat.

Kress se ridică încet, ţinându-şi răsuflarea, neîndrăznind să spere. Să fi murit? Să-l fi răpus ceva? Se apropie de dulap.

Ochii erau sticloşi şi negri. Creatura părea întrucâtva schimbată, umflată; ca şi când viscerele moi dinăuntru ar fi început să se descompună, degajând gaze care împingeau în afară plăcile albe.

Kress întinse o mână tremurătoare şi atinse corpul.

Era cald; fierbinte chiar, şi pe cale de a se înfierbânta şi mai mult. Dar nu se mişca.

Retrase mâna şi în aceeaşi clipă un segment din exoscheletul alb al regelui de nisip se desprinse şi căzu. Carnea de dedesubt avea aceeaşi culoare, dar părea foarte moale, tumefiată şi fremătătoare. Aproape că pulsa.

Kress se dădu înapoi şi se repezi la uşă.

În hol zăceau alţi trei mobili albi. Arătau aidoma celui din dormitor.

Coborî în goană scările, sărind peste regii de nisip. Nu mişca nici unul. Casa era plină de ei, toţi morţi, sau pe moarte, sau în comă, sau ce-or fi avut. Pe Kress nu-l interesă ce păţiseră. Numai să nu se mişte.

În aeroglisor găsi patru. Îi luă unul câte unul şi-i azvârli cât putu mal departe. Monştri afurisiţi! Sări înăuntru, se trânti în scaunul scâlciat, pe jumătate mâncat, şi apăsă pe clapa de pornire.

Nu se întâmplă nimic.

Kress mai apăsă o dată, şi încă o dată. Nimic. Nu se putea, nu era drept! Aeroglisorul ăsta era al lui, ar fi trebuit să pornească, de ce nu voia să decoleze, nu înţelegea nimic.

În cele din urmă se dădu jos şi deschise capota, aşteptându-se la un dezastru. Îl află. Regii de nisip îi distruseseră grila gravitaţională. Era prizonier. Tot prizonier.

Îndârjit, Kress se întoarse în casă. Urcă în galerie şi luă securea medievală ce stătea agăţată alături de spada cu care o omorâse pe Cath m'Lane. Se puse pe treabă. Regii de nisip nu se clintiră nici în timp ce-i hăcuia cu securea. Însă plesneau la prima despicătură, de parcă le-ar fi explodat corpul. Înăuntru era ceva groaznic; organe pe jumătate formate, un lichid cleios şi roşiatic ce arăta aproape ca sângele uman şi limfă gălbuie.

Kress ciopârţi vreo douăzeci de trupuri până să-şi dea seama de zădărnicia acţiunii. De fapt, mobilii nu însemnau nimic. Şi-apoi, erau mult prea mulţi. Nici dac-ar fi lucrat o zi şi-o noapte n-ar fi răzbit să-i măcelărească pe toţi.

Trebuia să meargă în pivniţă şi să omoare burta.

Decis, coborî la subsol. Ajunse în dreptul uşii şi înlemni.

Nu mai exista uşă. Pereţii din jur fuseseră mâncaţi, iar gura era de două ori mai mare şi mai rotundă. Un puţ, şi-atâta. Nimic nu mai amintea că peste acest abis negru ar fi existat vreodată o uşă bătută în cuie.

Un miros greţos, sufocant şi fetid, părea să răzbată din adâncuri.

Iar pereţii erau uzi, mânjiţi de sânge şi acoperiţi cu pete de fungus alb.

Dar altceva era şi mai oribil. Burta respira.

Kress rămăsese în mijlocul palierului. Simţi adierea călduţă care-l învălui când ea exală şi făcu un efort să nu se înece, dar când boarea îşi inversă direcţia, o rupse la fugă.

Înapoiat în salon, mai omorî trei mobili, apoi îl lăsară puterile. Ce se întâmplă? Nu pricepea.

Şi atunci îşi aduse aminte de singura persoană care ar fi putut să priceapă. Kress se repezi, odată în plus, la consola de comunicaţii, călcă din grabă pe un rege de nisip, în timp ce se ruga din suflet ca instalaţia să mai fie în stare de funcţionare.

Când Jala Wo îi răspunse, îşi pierdu cumpătul şi-i povesti tot.

Femeia îl lăsă să vorbească, fără să-l întrerupă, fără nici o expresie în afara unei uşoare întunecări a chipului ei palid şi uscăţiv. Când Kress isprăvi, nu spuse decât:

— Ar trebui să te las acolo.

Kress începu să se bâlbâie.

— Nu se poate. Ajută-mă. O să plătesc…

— Ar trebui, repetă Wo, dar n-am s-o fac.

— Mulţumesc, bolborosi Kress. Oh, mulţumesc…

— Taci, zise Wo. Ascultă-mă cu atenţie. Singur ţi-ai făcut-o. Îngrijiţi cum se cuvine, regii de nisip sunt războinici curtenitori şi ceremonioşi. Pe-ai dumitale i-ai înfometat şi i-ai chinuit, şi-ai făcut din ei altceva. Ai fost zeul lor. Dumneata i-ai făcut aşa cum sunt. Burta din pivniţa dumitale e bolnavă, e încă suferindă de pe urma rănii pe care i-ai pricinuit-o. Probabil că nu mai are mintea întreagă. Comportarea ei este… anormală. Trebuie să pleci imediat de acolo. Mobilii nu-s morţi, Kress. Sunt amorţiţi. Ţi-am spus că exoscheletul cade când cresc. De fapt, în mod normal, cade mult mai devreme. N-am auzit niciodată de regi de nisip care să fi crescut, în stadiul insectoid, cât au crescut ai dumitale. Înclin să cred că aceasta-i o altă consecinţă a faptului că ai mutilat burta albă. În sfârşit, n-are importanţă. Ceea ce importă este metamorfoza prin care trec în clipa de faţă regii dumitale de nisip. Pe măsură ce creşte, burta devine tot mai inteligentă. Puterile ei psionice sporesc, iar mintea-i devine tot mai complexă, mai ambiţioasă. Mobilii cu platoşă sunt suficient de utili atât timp cât burta e mică şi doar semiconştientă, însă acum are nevoie de slujitori mai buni, de trupuri mai apte. Înţelegi? Mobilii vor da naştere, cu toţii, unei noi specii de regi de nisip. N-aş putea spune exact cum vor arăta. Fiecare burtă îşi hărăzeşte propria ei specie, adaptată necesităţilor şi dorinţelor pe care şi le percepe. În orice caz, vor fi bipezi, cu patru braţe şi cu degete mari opozabile. Vor fi capabili să construiască şi să folosească maşini complicate. Indivizii, regii de nisip propriu-zişi, nu vor fi conştienţi. Dar burta va fi conştientă. Cum nu se poate mal conştientă.

Simon Kress rămase cu ochii holbaţi la imaginea Jalei Wo de pe ecran.

— Instalatorii dumitale, izbuti să bâguie, cu un efort… Cei care au venit atunci… care au amenajat bazinul…

Jala Wo se strădui să schiţeze un zâmbet.

— Shade, încuviinţă ea.

— Shade e un rege de nisip, bolborosi el năucit. Iar dumneata mi-ai vândut un bazin plin… plin cu… pui de, ah…

— Nu fi absurd, spuse Wo. Un rege de nisip în primul stadiu e mai degrabă un spermatozoid decât un pui. În natură, războaiele îi temperează şi le menţin echilibrul. Numai unul dintr-o sută ajunge în stadiul al doilea. Numai unul dintr-o mie atinge faza a treia, finală, şi devine ca Shade. Regii de nisip adulţi nu-s prea afectuoşi cu burţile mici. Sunt prea multe, iar mobilii lor sunt o pacoste. (Oftă.) Toată discuţia asta înseamnă timp pierdut. Regele de nisip din pivniţa dumitale va deveni curând complet conştient. N-o să mai aibă nevoie de dumneata, te urăşte şi va fi foarte flămând. Transformarea implică un mare consum de energie. Burta trebuie să mănânce enorm şi înainte şi după metamorfoză. Pleacă imediat de acolo. Ai înţeles?