Mai rămâneau regii de nisip. În cazul lor, problema părea ceva mai dificilă. Nu încăpea îndoială că între timp scăpaseră cu toţii. Gândul că acum mişunau prin casă, în patul şi-n hainele lui, în cămara de alimente… I se făcu pielea găină. Se scutură şi-şi stăpâni repulsia. De fapt, n-avea să-i fie prea greu să-i extermine, se linişti el. Nu era nevoie sa omoare fiecare mobil. Doar cele patru burţi, atâta tot. Şi pe-asta o putea face. Erau mari, după cum prea bine văzuse. Le va găsi şi le va ucide.
Înainte de a lua drumul casei, Simon Kress dădu o raită prin câteva magazine. Cumpără un costum de protecţie colant, care avea să-l acopere din cap până-n picioare, o grămadă de pungi cu granule otrăvitoare contra şobolanilor şi o butelie pulverizatoare conţinând un pesticid ilegal, extrem de puternic. De asemenea, cumpără un dispozitiv de remorcare cu anclanşare magnetică.
De cum ajunse acasă, se apucă de lucru, metodic. Mai întâi ataşă aeroglisorul lui Cath de al său. În timp ce percheziţiona aparatul femeii, dădu peste prima dovadă de noroc. Cristalul cu înregistrarea holografică a bătăliei regilor de nisip, pe care-l făcuse Idi Noreddian, era pe scaunul din faţă. Îşi făcuse griji de pomană.
Îndată ce termină cu aeroglisoarele, se îmbrăcă în costum şi intră în casă, după cadavrul lui Cath.
Nu mai era acolo.
Scormoni conştiincios nisipul care începuse deja să se usuce, dar nici pomeneală; cadavrul dispăruse. Să fi izbutit să se târască afară de una singură? Era greu de crezut, dar Kress căută. O inspecţie sumară prin camere nu dădu la iveală nici cadavrul, nici vreo urmă a regilor de nisip. N-avea timp pentru investigaţii mai amănunţite, atâta vreme cât aeroglisorul incriminator se afla în faţa casei sale. Hotărî să încerce mai târziu.
La vreo şaptezeci de kilometri spre nord de conacul lui începea un lanţ de vulcani activi. Zbură într-acolo, cu aeroglisorul lui Cath la remorcă. Deasupra conului incandescent al celui mai mare dintre vulcani, tăie contactul magnetic şi privi vehiculul dispărând în lava de dedesubt.
Când reveni în faţa casei, se însera. Asta îl făcu să şovăie. O clipă, fu pe punctul de a decola din nou spre oraş, pentru a-şi petrece noaptea acolo. Pe urmă se răzgândi. Avea de lucru. Încă nu era în siguranţă.
Împrăştie granule otrăvitoare pe terenul din jurul casei. Faptul n-avea să pară suspect nimănui. Avusese şi-n alte rânduri probleme cu şobolanii. După ce termină, pregăti butelia cu pesticid şi pătrunse iarăşi în casă.
Străbătu clădirea, odaie după odaie, aprinzând peste tot lămpile, până ce fu scăldat într-o revărsare de lumină artificială. Se opri să deretice în salon, adunând cu lopata nisipul şi cioburile de plastic şi aruncându-le înapoi, în bazin. Aşa cum se temuse, toţi regii de nisip dispăruseră. Castelele erau surpate şi strâmbe, mâncate de potopul pe care îl abătuse asupra lor mânia lui Kress, iar ruinele se fărâmiţau pe măsură ce se zvânta nisipul.
Se încruntă şi continuă să caute, cu butelia de otravă în spate, prinsă de bretelele petrecute peste umeri.
Jos, în pivniţa pentru vinuri, dădu de corpul lui Cath m'Lane.
Zăcea la capătul scării abrupte, cu membrele răsucite, ca şi când s-ar fi rostogolit pe trepte. Mobili albi mişunau pe tot trupul şi, sub ochii lui Kress, cadavrul se mişcă, înaintând cu o smucitură pe podeaua de pământ bătucit.
Kress râse scurt şi răsuci la maximum butonul care comanda intensitatea luminii. În unghiul cel mai îndepărtat, între două rafturi cu sticle de vin, văzu un castel pipernicit, din lut, cu o gaură neagră în mijloc. Pe peretele pivniţei, desluşi un crochiu rudimentar al chipului său.
Cadavrul se smuci din nou şi avansă alţi câţiva centimetri către castel. Kress avu subit viziunea burţii albe ce aştepta flămândă. În cel mai bun caz ar fi putut să-i încapă în gură o bucată din laba piciorului lui Cath… Nu, era prea absurd. Emise un nou hohot de râs şi începu să coboare treptele, cu degetul pregătit să apese pe butonul tubului pulverizator care-i încolăcea braţul drept. Regii de nisip — sute de mobili ce se mişcară ca unul singur — abandonară imediat cadavrul şi formară o linie de bătaie, un câmp alb între el şi burta lor.
Brusc, lui Kress îi veni altă idee. Zâmbi şi lăsă în jos mâna în care ţinea furtunul.
— Cath a fost întotdeauna cam greu de înghiţit, vorbi cu glas tare, încântat de propriu-i spirit. Mai ales pentru una de dimensiunile tale. Stai niţel, o să-ţi dau o mână de ajutor, în definitiv, pentru ce există zei?
Urcă scările, pentru a se înapoia după câteva clipe cu un satâr. Răbdători, regii de nisip aşteptară şi priviră în timp ce Kress o ciopârţea pe Cath m'Lane în bucăţi mici, uşor de digerat.
În noaptea aceea, Simon Kress dormi îmbrăcat în costumul colant, cu pesticidul la îndemână, dar n-avu nevoie de el. Albii, sătui, rămaseră în pivniţă, iar pe ceilalţi nu-i zări nicăieri.
A doua zi dimineaţă termină de curăţat în salon. Când fu gata, nu mal exista nici o urmă a încăierării, în afara bazinului spart.
Îmbucă ceva în grabă şi reluă vânătoarea regilor de nisip lipsă. La lumina zilei, nu-i fu prea greu. Negrii se aciuiseră în grădiniţa japoneză şi înălţase un castel încărcat cu obsidian şi cuarţ. Pe roşii îi găsi în fundul piscinei pe care o lăsase de multă vreme în părăsire şi care se umpluse parţial cu nisipul cărat de vânt ani de-a rândul. Zări peste tot mobili de ambele culori, mulţi dintre ei cărând granule de otravă spre burţi. Kress conchise că pesticidul nu era necesar. N-avea rost să rişte o înfruntare, când putea lăsa otrava să-şi facă efectul. Până seara, amândouă burţile vor fi moarte.
Singurii care mai lipseau la apel erau regii de nisip de culoare portocalie. Kress dădu de mai multe ori ocol vilei, în spirale din ce în ce mai largi, dar nu zări nici urmă de ei. Când începu să transpire în costumul lipit de trup — era o zi de caniculă — ajunse la concluzia că, de fapt, n-avea importanţă. Dacă erau pe undeva prin preajmă, probabil că se îndopau cu granule otrăvitoare, asemenea roşilor şi negrilor.
În timp ce se întorcea spre casă, strivi sub talpă — cu destulă satisfacţie — mai mulţi regi de nisip. Înăuntru, se dezbrăcă de costum, mâncă pe îndelete un prânz savuros şi îşi îngădui, în sfârşit, să se destindă. Era stăpân pe situaţie. Două dintre burţi aveau să răposeze curând, a treia se afla la loc sigur şi-i putea face de petrecanie după ce avea să termine treaba pe care i-o dase, iar pe-a patra nu se îndoia de fel că o va găsi. Cât despre Cath, orice urmă a vizitei sale fusese eliminată.
Reveria îi fu întreruptă de ecranul telefonului care începu să clipească. Era Jad Rakkis. Îl anunţă fudul că la jocurile strategice din seara aceea avea să aducă nişte viermi canibali.
Kress uitase cu totul de jocuri, dar îşi reveni numaidecât.
— Oh, Jad, scuze. Am uitat să-ţi spun. Până la urmă mi s-a făcut lehamite de toată povestea şi m-am descotorosit de regii de nisip. Nişte lighioane scârboase. Îmi pare rău, dar n-o să fie nimic la mine deseară.
Rakkis întrebă indignat:
— Şi eu ce să fac cu viermii?
— Pune-i într-un coş de fructe şi trimite-i cuiva drag, răspunse Kress şi închise.
Înfrigurat, se apucă să-i sune pe ceilalţi. N-avea nevoie să-i pice nimeni pe cap, acum, când regii de nisip mai trăiau şi forfoteau în jurul casei.
În timp ce forma numărul Idiei Noreddian îşi dădu seama de o omisiune supărătoare. Ecranul începu să se lumineze, semn că la capătul celălalt cineva răspunsese. Kress închise repede aparatul.