O oră mai târziu, Idi îşi făcu punctuală apariţia. Se arătă surprinsă de contramandarea petrecerii, dar perfect încântată de perspectiva unei seri în doi, alături de Kress. O distra povestindu-i cum reacţionase Cath la spectacolul pe care-l înregistraseră ei. În cursul discuţiei reuşi să se convingă că Idi nu relatase nimănui mica lor glumă. Dădu din cap mulţumit şi turnă din nou vin în pahare. Pe fundul sticlei nu mai rămăseseră decât câteva picături.
— Trebuie să mai aduc o sticlă, spuse el. Hai cu mine în pivniţă, să alegem împreună un vin bun. Ai avut întotdeauna gusturi mai rafinate decât ale mele.
Îl însoţi cu destul entuziasm, dar la capătul de sus al scărilor, după ce Kress deschise uşa şi o lăsă să treacă în faţă, şovăi.
— Unde-i lumina? întrebă ea. Şi mirosul… Ce-i mirosul ăsta ciudat, Simon?
Când o îmbrânci, femeia îi aruncă o privire mirată. Apoi se rostogoli pe scări, ţipând. Kress trânti uşa şi începu s-o bată în cuie, folosind scândurile şi ciocanul pneumatic pe care le lăsase acolo anume. De cum isprăvi, o auzi pe Idi gemând.
— M-am rănit, strigă ea. Simon, ce-i aici?
Brusc, scoase un ţipăt ascuţit. Apoi începură urletele.
Nu conteniră ore în şir. Kress se înfundă în senzorium, programându-şi o comedie picantă ca să-şi alunge din gând pivniţa.
Când fu sigur că Idi era moartă, îi cără aeroglisorul la vulcani şi-i făcu vânt. Dispozitivul magnetic se dovedea o investiţie bună.
Zgomote ciudate, ca nişte râcâituri, răzbăteau din spatele uşii de la pivniţă a doua zi dimineaţă când Kress coborî să vadă care era situaţia. Ascultă neliniştit câteva clipe, întrebându-se dacă nu cumva Idi Noreddlan supravieţuise şi scurma sub uşă ca să iasă afară. Greu de crezut; probabil că erau regii de nisip. Iar implicaţiile acestei concluzii nu-i plăceau deloc lui Kress. Hotărî să lase uşa ferecată, cel puţin o vreme, şi ieşi afară cu o cazma, să îngroape burţile roşie şi neagră în castelele lor.
Le găsi cum nu se poate mai pline de viaţă. Castelul negru sclipea înveşmântat în aşchii de obsidian, iar regii de nisip se agitau de zor primprejur, reparând şi îmbunătăţind. Turnul cer mai înalt i-ar fi ajuns lui Kress până la şold şi pe el se afla o caricatură hidoasă a chipului său. Când se apropie, negrii se opriră din lucru şi formară imediat două falange ameninţătoare. Kress aruncă o privire peste umăr şi zări alţii, care se adunau să-i închidă retragerea. Speriat, azvârli cazmaua şi sări din capcană, strivind sub cizme câţiva mobili.
Castelul roşu se înălţa lipit de peretele piscinei. Burta sălăşuia la adăpost, într-un puţ înconjurat de nisip, bucăţi de beton şi parapete. Roşii mişunau pe tot fundul bazinului. Kress îi privi în timp ce târau în castel un şobolan şi o şopârlă uriaşă. Îngrozit, făcu un pas înapoi şi simţi ceva scrâşnindu-i sub talpă. Se uită, şi văzu trei mobili care i se căţărau pe picior. Îi scutură şi-i terciui cu sete, dar alţii se apropiau deja cu repeziciune. Erau mai mari decât şi-i amintea. Unii erau cât un deget de lungi.
O luă la goană. Când ajunse în casă, inima-i bătea nebuneşte şi abia mai putea să respire. Uşa se închise în urma lui şi Kress se grăbi s-o zăvorască. Ştia că vila era perfect izolată împotriva insectelor şi a rozătoarelor. Cât timp rămânea înăuntru n-avea de ce să se teamă.
Câteva înghiţituri de alcool îl mai calmară Aşadar, otrava nu-i afecta gândi el. Ar fi trebuit să-şi dea seama. Wo îi atrăsese atenţia că burta putea să manânce orice. Mai bău un pahar, ca să prindă curaj, apoi se îmbrăcă în costum şi-şi agăţă în spinare butelia. Deschise uşa.
Afară, regii de nisip aşteptau.
Avea în faţă două oştiri aliate împotriva ameninţării comune. Numărul mobililor era mai mare decât şi-ar fi putut închipui. Blestematele de burţi păreau a fi mai prolifice ca şobolanii. Terenul din faţa casei era plin de regi de nisip, un imens covor târâtor.
Kress îndreptă furtunul spre ei şi apăsă pe buton. O ceaţă cenuşie, coborî asupra celui mai apropiat şir de mobili. Kress plimbă, tubul dintr-o parte într-alta.
Oriunde îi ajungea ceaţa, regii de nisip se zvârcoleau violent şi mureau în spasme. Kress zâmbi. Nu-i puteau ţine piept. Continuă să pulverizeze, descriind un arc mare de cerc înaintea lui şi păşi încrezător peste crusta de cadavre negre şi roşii. Oştile bătură în retragere. Kress mai făcu doi paşi, având grijă să-şi croiască drum către burţi.
Dintr-o dată, retragerea încetă. O mie de regi de nisip se năpustiră spre el.
Kress se aşteptase la un contraatac. Se propti pe picioare şi începu să măture cu sabia de ceaţă, plimbând-o cu mişcări şerpuitoare. Mobilii veneau înspre el şi mureau. Câţiva reuşiră să trăiască; nu putea stropi pretutindeni deodată. Îi simţi căţărându-i-se pe picioare, le simţi mandibulele muşcând neputincioase în plasticul rezistent al costumului. Îi ignoră şi continuă să pulverizeze.
Apoi începu să simtă izbituri moi în cap şi pe umeri.
Îl apucă tremuratul, se răsuci şi privi deasupra lui. Toată faţada casei colcăia de regi de nisip. Negri şi roşii, cu sutele. Se aruncau de sus asupra lui. Cădeau de jur împrejur. Unul ateriză pe placa transparentă care-i acoperea faţa şi vreme de o secundă cumplită, până ce-l mătură cu dosul mâinii, îi văzu mandibulele ce hăpăiau cu furie în dreptul ochilor lui.
Smuci furtunul şi pulveriză văzduhul, pulveriză casa, pulveriză până când întregul desant aerian al regilor de nisip fu mort sau pe moarte. Ceaţa îl înconjură, făcându-l să tuşească. Tuşi şi continuă să pulverizeze. Abia după ce curăţă toată faţada îşi întoarse atenţia spre sol.
Erau de jur împrejurul lui, pe el, viermuiau cu zecile pe corpul lui iar alţii, cu sutele, se grăbeau să li se alăture. Proiectă ceaţa asupra lor. Furtunul îi muri în mână. Kress auzi un şuierat puternic şi pâcla uriaşă se răspândi într-un nor mare dintre umerii săi, învăluindu-l, sufocându-l, arzându-l şi înceţoşându-i ochii. Pipăi după tub şi când îşi retrase mâna o întrezări acoperită cu regi de nisip muribunzi. Furtunul era tăiat; îl retezaseră cu mandibulele. Kress rămase acoperit de giulgiul pesticidului, orb. Se împiedică de ceva şi urlă, apoi o luă la fugă spre casă, scuturându-se înnebunit de regii de nisip care-i acopereau trupul.
Înăuntru, zăvorî uşa, se aruncă pe mochetă şi se rostogoli într-o parte şi-n alta până când fu sigur că-i strivise pe toţi. Butelia îşi dădea duhul, fâsâind anemic. Kress lepădă costumul şi se vârî sub duş. Jetul fierbinte îl opări şi-i lăsă pielea roşie şi sensibilă, dar cel puţin nu mai simţea că i se încreţeşte carnea.
Îmbrăcă hainele cele mai groase pe care le avea — indispensabili de iarnă, pantaloni de piele — scuturându-le pe fiecare în parte, cu gesturi nervoase. „La dracu”, nu contenea să bolborosească, „la dracu”. Avea gâtlejul uscat. După ce inspecta în amănunţime vestibulul ca să se asigure că nu exista nici un pericol, îşi îngădui să se aşeze şi să-şi toarne de băut. „La dracu”, înjură iarăşi. Îi tremura mâna şi, în timp ce turna în pahar, stropi mocheta.
Alcoolul îl mai calmă, dar nu izbuti să-i alunge spaima. Mai dădu pe gât un pahar, apoi se apropie pe furiş de fereastră. Pe geamul gros din plastic se plimbau regi de nisip. Înfiorat, se retrase până în dreptul consolei de comunicaţii. Gândurile îi alergau nebuneşte. Trebuia să ceară ajutor. Să telefoneze autorităţilor. Poliţia va aduce aruncătoare de flăcări şi…