Simon Kress înţepeni cu mâna pe claviatură şi gemu. Nu putea să cheme politia. Ar fi fost nevoit să le spună şi de albii din pivniţă şi-acolo ar fi dat de cadavre. Chiar dacă burta apucase s-o dea gata pe Cath m'Lane, în mod cert n-o terminase încă pe Idi Noreddian. Fiindcă pe ea n-o ciopârţise. Şi oricum, mai erau oasele. Nu…, poliţia rămânea o soluţie doar în ultimă instanţă.
Încruntat, se aşeză în faţa consolei. Echipamentul său de comunicaţii acoperea un perete întreg; de aici putea lua legătura cu orice loc de pe Baldur. Dispunea de o grămadă de bani şi de ingeniozitate; întotdeauna fusese mândru de ingeniozitatea lui. Nu se putea să nu găsească el o soluţie până la urmă.
La un moment dat se gândi să o sune pe Wo, dar renunţă repede la idee. Wo ştia prea multe, va pune întrebări, iar el nu avea nici o încredere în ea. Nu, îi trebuia cineva care să-i dea ascultare fără să pună întrebări.
Se lumină brusc la faţă şi pe buze îi apăru un zâmbet. Simon Kress avea relaţii. Formă un număr pe care nu-l mai folosise de foarte multă vreme.
Pe ecran se materializă chipul unei femei: părul alb, expresia afabilă, un nas lung şi coroiat. Vocea vioaie şi sigură.
— Simon! Cum mai merg afacerile?
— Afacerile merg bine, Lissandra, răspunse Kress. Am o treabă pentru tine.
— O execuţie? Preţurile mele au mai crescut între timp, Simon. Nu uita c-au trecut zece ani.
— Vei fi bine plătită, o asigură Kress. Ştii că nu mă zgârcesc. Am nevoie de tine pentru o deratizare.
— Nu-i necesar să recurgi la eufemisme, Simon. Convorbirea e ecranată.
— Nu, nu, vorbesc serios. Am o problemă care ţine de deratizare. Nişte dăunători periculoşi. Vreau să mă scapi de ei. Dar fără întrebări. Înţelegi?
— Înţeleg.
— Bun. O să ai nevoie de… ăă, trei sau patru oameni. Îi echipezi cu costume colante termorezistente şi cu aruncătoare de flăcări sau lasere sau atltceva de genul ăsta. Vii la mine, la conac. O să-ţi dai imediat seama despre ce-i vorba. Gândaci. O invazie de gândaci. În grădiniţa japoneză şi-n fosta piscină ai să vezi nişte castele. Le distrugi, omori tot ce-i în ele. Pe urmă să baţi la uşă şi-o să-ţi arăt ce mai e de făcut. Poţi s-ajungi repede?
Faţa de pe ecran rămase impasibilă.
— Într-o oră suntem la tine.
Lissandra se ţinu de cuvânt. Sosi într-un aeroglisor lung şi negru, întovărăşită de trei operatori. Kress îi privi din spatele ferestrei de la etaj. Erau îmbrăcaţi cu toţii în costume colante din plastic negru, cu feţele ascunse sub cagule. Doi dintre ei erau înarmaţi cu aruncătoare de flăcări, al treilea avea un tun laser şi grenade. Lissandra nu purta nici o armă; Kress o recunoscu după felul în care dădea ordine.
Mai întâi survolară la mică înălţime terenul din jurul casei, pentru a examina situaţia. Regii de nisip parcă înnebuniră. Mobilii stacojii şi negri începură să alerge bezmetici de colo-colo. Din punctul său de observaţie de la etaj, Kress vedea bine castelul din grădina japoneză. Era înalt cât un stat de om. Meterezele-i viermuiau de apărători negri şi un şuvoi neîntrerupt de mobili se scurgea în adâncuri.
Apoi aeroglisorul Lissandrei ateriză lin lângă vila lui Kress, iar operatorii săriră afară şi-şi amorsară armele. Păreau neoameni, aducători de moarte.
Armata neagră se masă între el şi castel. Roşii… Kress îşi dădu brusc seama că nu-i vedea nicăieri pe roşii. Clipi. Unde dispărură?
Lissandra arătă cu mâna şi strigă ceva. Purtătorii de aruncătoare de flăcări se depărtară unul de celălalt şi deschiseră focul asupra regilor de nisip negri. Armele lor tuşiră sec, apoi mugiră, împroşcând limbi lungi de flăcări albastre-roşii. În faţă, regii de nisip zvâcneau scurt, se chirceau şi mureau. Operatorii începură să plimbe focul dintr-o parte în alta, cu mişcări sigure, perfect armonizate, împletind cele două jeturi de flăcări. Înaintau cu paşi atenţi, măsuraţi.
Oastea neagră arse şi se dezagregă. Mobilii se împrăştiară în toate direcţiile, unii gonind spre castel, alţii spre inamic. Nici unul nu ajunse până la mânuitorii aruncătoarelor de flăcări. Oamenii Lissandrei erau profesionişti.
Apoi unul dintre ei se împiedică.
Sau păru că se împiedică. Kress se uită mai atent şi observă că solul cedase sub picioarele omului. Tuneluri, gândi el, cu un fior de groază; tuneluri, capcane. Operatorul se scufundase până la mijloc, când deodată pământul din jurul lui păru că erupe, şi regi de nisip stacojii îl năpădiră din toate părţile. Omul azvârli arma, începu să-şi lovească şi să-şi zgârie turbat propriul trup, acoperit de mobili. Urletele pe care le scotea erau oribile.
Tovarăşul său ezită, apoi se răsuci brusc şi împroşcă flăcări. Vâlvătaia înghiţi om şi regi de nisip. Urletele încetară subit. Mulţumit, operatorul se întoarse din nou spre castel şi mai făcu un pas, dar se trase grăbit înapoi în clipa în care călcă în gol şi piciorul îi dispăru în nisip până la gleznă. Încercă să-l scoată şi să se retragă, şi tot terenul din jur cedă dintr-o dată. Omul se dezechilibră şi se poticni, apoi căzu bătând aerul cu braţele şi regii de nisip dădură năvală de pretutindeni, o masă clocotitoare care-l acoperi în timp ce se zbătea şi se zvârcolea. Aruncătorul de flăcări nu-i mai era de nici un folos.
Kress se apucă să bată sălbatic în geam şi să strige ca să atragă atenţia.
— Castelul! Distrugeţi castelul!
Lissandra, care rămăsese lîngă aeroglisor, auzi şi făcu un semn. Al treilea operator aţinti tunul cu laser şi trase. Fasciculul vibră pe deasupra solului şi reteză vârful castelului. Omul îl orientă iute în jos, hăcui nisipul şi meterezele de piatră. Turnurile se prăbuşiră. Chipul lui Kress se dezintegra. Laserul muşca în pământ, scormoni de jur împrejur. Castelul se nărui; nu mai era decât o movilă de nisip. Dar mobilii negri continuau să se mişte. Burta era îngropată adânc; n-o atinseseră.
Lissandra dădu un nou ordin. Operatorul ei lăsă laserul, amorsă o grenadă şi ţâşni înainte. Sări peste cadavrul fumegând al primului om, ateriză pe pământ tare, în grădiniţa lui Kress, şi aruncă proiectilul. Grenada poposi drept în vârful mormanului de ruine care fusese castelul negru. O lumină albă, orbitoare, arse ochii lui Kress şi în grădiniţă se înălţă o coloană uriaşă de nisip, de pietre şi de mobili. Câteva clipe, praful acoperi totul. De sus ploua cu regi de nisip şi bucăţi de regi de nisip.
Kress văzu că mobilii negri erau ţepeni, morţi.
— Piscina! strigă el din spatele geamului. Distrugeţi castelul din piscină!
Lissandra înţelese numaidecât; solul era presărat cu negri inerţi, dar roşii se regrupau cu iuţeală pentru atac. Omul din grădină şovăi un moment, apoi desprinse de la şold altă grenadă. Făcu un pas înainte, dar Lissandra îl strigă, iar el se întoarse şi începu să alerge spre ea.
Pe urmă totul fu simplu. Omul sări în aeroglisor şi Lissandra decolă imediat. Kress se repezi la altă fereastră, în odaia alăturată. Îi văzu trecând în zbor razant pe deasupra piscinei, în timp ce operatorul bombarda castelul roşu, de la adăpostul vehiculului. După a patra trecere castelul era de nerecunoscut, iar regii de nisip, nemişcaţi.
Lissandra dădu dovadă de conştiinciozitate. Îşi puse omul să mai bombardeze fiecare castel de câteva ori. Apoi folosiră tunul cu laser, frământând metodic terenul, până ce fu evident că nimic viu n-ar mai fi putut rămâne întreg sub pământul răscolit.
În cele din urmă, veniră să-i bată la uşă. Kress le deschise, cu un zâmbet de smintit.
— Minunat, spuse. Minunat.