— Despre cine vorbești?
— Despre Constant, inginerul care se ocupa de rachete. Ah! Așa e, tu nu ești la curent cu această chestiune: printre multiple alte lucruri, uzina trebuia să fabrice și arme — rachete pentru avioane. Avem un lot întreg din aceste rachete, dar numai corpurile metalice, nu și încărcăturile lor. Oh! cu siguranță că trebuie să se găsească la laboratorul de chimie cu ce să le încărcăm, dar ne lipsește personalul în stare să o facă.
Îl apucai de mîini și îl învîrtii într-o horă nebunească.
— Louis, prietene, sîntem salvați! Știi că unchiul meu a fost maior în rezervă, la artilerie?
— Știu, și ce-i cu asta? Doar nu avem tunuri!
— Ei bine, află că el și-a făcut ultima concentrare la aruncătoarele de rachete antiaeriene! Și este la curent perfect cu toată această chestiune! Totul va merge bine dacă avem cu adevărat și produsele chimice necesare. El și cu Beuvin își vor asuma această sarcină. La nevoie, cred că am putea face rachetele să acționeze și cu praf de pușcă negru, pentru ceea ce vrem să facem cu ele!
— Bun, dar asta ne va întîrzia cu zece pînă la cincisprezece zile. Și în acest timp…
— Așa e, în acest timp, trebuie să le dăm de lucru. Așteaptă numai puțin.
Alergai la spital, unde fratele meu era pe cale de vindecare completă, ținîndu-i tovărășie lui Breffort.
— Ia spune, Paul, ai putea tu să ne reconstitui o catapultă romană?
— Desigur, e foarte ușor. Dar de ce?
— Ca să atacăm cu ele castelul. Și pînă la ce distanță le poți tu face să tragă?
— Oh! Totul depinde de greutatea pietrelor pe care dorim să le aruncăm. De la treizeci la o sută de metri, cu ușurință.
— Bun, desenează imediat planurile.
Mă reîntorsei la Louis și la Michel și le expusei planul meu.
— Nu e rău, zise Louis, dar totuși, o sută de metri sînt numai o sută de metri, și o mitralieră de douăzeci, bate mult mai departe.
— Lîngă castel este o adîncitură la care se ajunge pe un drum îngust, dacă-mi amintesc bine. Totul este să instalăm catapulta în această adincitură.
— Dacă am înțeles bine, zise Michel, tu vrei să arunci asupra lor încărcătură cu explozivi și fier. Dar unde vei găsi explozivii?
— Avem trei sute de kilograme de dinamită în cariera de piatră. Tocmai fusese aprovizionată înainte de cataclism.
— Dar numai cu asta nu vom putea cuceri castelul, zise Michel, clătinînd din cap.
— Nici nu avem această intenție! Trebuie numai să cîștigăm timp și să-i facem să creadă ca ne risipim munițiile în atacuri neînsemnate. În acest timp, rachetele vor fi gata.
Și îi explicai lui Michel ceea ce îmi spuses Louis.
Din ordinul Consiliului, Beuvin trimise patrule, care să sondeze apărarea inamicului. Aceste patrule trebuiau totodată să ne semnaleze și eventuala reîntoarcere a hydrelor. Patrulele fuseseră înzestrate și cu un mic post de radio, realizat de Estranges în timpul liber. Apoi începurăm să construim o catapultă. Un frasin tînăr fu sacrificat și transformat în resort. Batiul fu construit și catapulta fu încercată cu blocuri de stînci. Bătaia se dovedi satisfăcătoare.
Mica noastră armată sub comanda lui Beuvin o porni spre castel, cu trei camioane și cele trei tractoare care remorcau catapultele. Timp de opt zile, nu avură loc decît hărțuieli. Uzina lucra cu febrilitate. În cea de a noua zi mă dusei pe front cu Michel.
— Ei bine, ne întrebă Beuvin, sînt gata?
— Primele rachete vor fi aci astăzi sau mîine răspunsei.
— Uf? Acum pot să vă spun că nu eram liniștit de loc. Dacă le-ar fi dat prin gînd să iasă să ne atace…
Ne duserăm la avanposturi.
— De cum trecem creasta, ne spuse taica Boru, care în calitate de fost subofițer, veteran din razboiul l939 — l945, comanda avangarda, cădem sub focul mitralierelor lor. După cîte știm, ei au patru: două de 20 mm și alte două de 7,5 mm probabil. Mai au de asemenea și puști-mitraliere.
— Cu o bătaie mai lungă decît aceea a catapultelor noastre?
— N-am încercat să ajungem pînă la ele. Ne-am ferit cu mare grijă de a le dezvălui bătaia exactă a armelor noastre, zise Beuvin,
— Dar de cealaltă parte a castelului?
— Și-au fortificat terenul cu trunchiuri de copăci. Ceva mai mult, drumul este în bătaia focurilor lor. Imposibil să aducem pe acolo armament greu.
— Să așteptăm.
Tîrîndu-ne, ne duserăm pînă sus pe creastă. O mitralieră grea ținea creasta sub focul ei.
— Am putea încerca să lovim această mitralieră, zise Michel.
— Da, dar nu îi vom ataca decît atunci cînd rachetele ne vor fi sosit aici. În zorile albastre de mîine, cred!
La momentul indicat, un camion sosi din sat, aducîndu-i și pe unchiul meu, pe Estranges și Breffort. Ei descărcară din camion mai multe lăzi.
— Iată aici grenade, zise Estranges. Ele erau făcute dintr-un tub de fontă pe care era montat un detonator.
— Și iată și rachetele, zise unchiul meu, Le-am încercat. Bătaie: 3 km 500. Precizie destul de bună. Capul lor conține un kilogram de sfărîmături de fontă și cantitatea necesară de T.N.T. Un alt camion ne urmează, aducînd caprele de lansare și alte lăzi cu încărcătură. Avem în total 50 de rachete din acest model. Acum fabricăm altele și mai puternice.
— Ehei! zise Beuvin. Artileria noastră se îmbogățește.
Pe cînd spunea acestea, unul din oamenii noștri coborî panta.
— Aceia flutură un drapel alb, ne spuse el.
— Se predau? zisei eu, neîncrezător.
— Nu, parlamentari.
— Răspunde-ți-le, le porunci Beuvin.
Dinspre inamic, un om se ridică și înaintă, fluturînd o batistă. Taica Boru trimise să-l întîmpine la jumătatea drumului, în țara nimănui, și ni-l aduse. Era chiar Charles Honneger în persoană.
— Ce doriți? întrebă Beuvin.
— Să vorbesc cu șefii dumneavoastră.
— Sîntem aici patru din Consiliu.
— Pentru a evita vărsarea de sînge zadarnica noi vă propunem următoarele: să vă dizolvați Coisiliul. Să predați armele, și noi să prelum puterea. Nu vi se va face nici un rău.
— Da, voiți să ne coborîți la starea de sclavagism, zisei eu. Iată și contrapropunerile noastre. Ne redați pe tinerele fete răpite de dumneavoastra. Depuneți armele. Oamenii dumneavoastră vor fi puși sub supraveghere, iar dumneata și tatăl dumitale veți fi băgați în închisoare pentru a fi judecați.
— Ei, dar știți că nu vă lipsește îndrăzneala! N-aveți decît să ne atacați, cu rablele voastre de vînătoare.
— Vă avertizez, zise atunci Michel, că dacă veți fi învinși și vom avea morți dintre ai noștri, veti fi spînzurați!
— O să-mi amintesc de asta!
— Atunci vă fac o altă propunere, pentru că nu voiți să vă predați, zisei eu. Puneți la adăpost pe cele trei fete ale noastre, cît și pe sora dumneavoastră și pe domnișoara Ducher, de exemplu pe vîrful muntelui de colo…
— Nici vorbă nu poate fi despre așa ceva! Sora mea nu este fricoasă și nici Mad, și dacă celelalte sînt omorîte puțin îmi pasă. Voi găsi eu altele după victorie; pe sora dumneavoastră de pildă…
Se pomeni la pămînt, cu fața învinețită. Michel fusese mai prompt decît mine. Se ridică.
— Ai lovit un negociator, zise el, livid.
— Dumneata nu ești un negociator, ci un măgar. Haide, șterge-o!
Fu recondus manu militari. Abia trecuse de creastă că ne sosi și al doilea camion. Caprele de lansare fură montate în mare grabă.