— Peste zece minute deschidem focul, zise Beuvin. Ce păcat că nu avem un punct de observație!
— Și muncelul acela de colo, zisei eu arătînd înspre o ridicătură înaltă de vreo cincizeci de metri, situată cam la o sută de metri în spatele nostru.
— Se află sub focul inamicului.
— Da, dar de acolo trebuie să se vadă chiar și castelul. Eu am ochi buni și văd excepțional de departe. Mă duc eu acolo și iau cu mine și telefonul. Firul pare îndeajuns de lung.
— Merg și eu cu tine, zise Michel.
Plecarăm amîndoi, desfășurînd firul. La jumătatea drumului, o bubuitură bruscă și sfărîmături de pietre ce zburau în toate părțile ne dete de veste că fusesem reperați. Ne trîntirăm la pămînt, și tîrîndu-ne, înconjurarăm colina urcîndu-ne pe versantul adăpostit.
Ajunși sus, vedeam foarte bine liniile inamice. Micul fortuleț al mitralierei grele era legat cu spatele frontului printr-o tranșee, și flancat de cuiburi de puști-mitraliere. Ici, colo, gropi în care se mișcau oameni.
— După spusele croitorului, ei ar avea doar 50-60 de oameni. Dar judecînd după sistemul lor de fortificații, ei trebuie să fie cu mult mai numeroși, îmi atrase atenția Michel.
Cam la vreun kilometru depărtare în linia dreaptă, în luminișul pajiștei, la jumătatea pantei se înălța castelul. Niște mici forme negre, oamenii, se zăreau intrînd și ieșind.
— Ce păcat că Vandal și-a spart binoclul!
— Of! Și din păcate nu mai avem decît telescoape. Sînt puternice, dar greu de mînuit!
— Ia stai, ar fi trebuit să demontez un mic «cercetător».
— Ai tot timpul să o faci. M-aș mira să putem cuceri castelul astăzi!
«Alo! Alo! se auzi o voce nazală la telefon. Peste un minut, deschidem focul asupra castelului Observați!»
Aruncai o privire asupra taberei noastre. Jumatate din oameni se desfășurau în tiraliori, exact în spatele crestei. Alții erau ocupați în jurul catapultelor. Estranges și cu unchiul meu reglau cu minuțiozitate batiurile aruncătoarelor de rachete. Camioanele plecaseră din nou.
La orele 8 și 30 precis, șase țîșnituri de foc porniră din întăriturile noastre.
Ele urcară în sus, lăsînd o dîră de fum, care se risipi apoi. Rachetele își consumaseră încărcătura lor propulsivă. 6 mici fulgere se aprinseră pe peluza castelului și se transformară în 6 noruleți de fum. După cîteva secunde ne parveniră și detunăturile lor seci.
— Prea scurtă cu 30 de metri, semnalai eu.
Acolo, 4 forme negre apăruseră pe treptele scării albe de la intrare.
Din nou, 6 rachete își luară zborul. De data aceasta, ele loviră drept la țintă. Una din ele explodă în plin la intrarea castelului și micile forme negre căzură la pămînt. Trei se ridicară clătinîndu-se și tîrîră pe cea de a patra înăuntru. Una dinitre rachete dispăru printr-o fereastră. Celelalte se izbiră de zid, fără să producă prea mari stricăciunii după cît se părea.
— Țintit, strigai eu.
Una după alta, l8 rachete se răspîndiră; una dintre ele lovi automobilul lui Honneger, în dreapta casei, și-l incendie.
— Stop pentru rachete, telefona Beuvin. Observați efectul catapultelor.
Trei încărcături zburară. Ele căzură foarte aproape de fortulețul mitralierei, dar fără să-l atingă.
— Puțin prea lung, semnală Michel.
Îl trîntii la pămînt. Căci neputînd ținti în oamenii noștri ascunși în dosul crestei, mitraliera și puștile-mitraliere trăgeau acum asupra noastră. Timp de cîteva minute, nu cutezarăm să mișcăm, deasupra noastră vîjîia o ploaie de gloanțe ce șuierau. Obuzele de 20 mm răscoleau pămîntul puțin mai jos de noi.
— Din fericire nu au obuze fuzante.
— Va trebui să amenajăm acest post de pîndă. Hai să coborîm puțin.
Mitraliera încetă de a mai trage, puștile-mitraliere tăcură.
— Tir de hîrțuială pe teritoriul inamic, observați.
Rachetele loviră la întîmplare pămîntul, sau dispărură între brazi, fără alt rezultat vizibil decît incendierea unui stog de paie.
Împușcăturile reîncepură, dar de data aceasta ele vizau creasta.
Unul din oamenii noștri, rănit, se lăsă să alunece în josul pantei. Un alt camion sosise aducînd rachete de un calibru mai mare. Massacre coborî din camion.
— Atenție la trageri cu catapultele!
De data aceasta o încărcătură explodă în plin pe fortulețul inamic. Se auziră țipete de durere, dar mitraliera își continuă tirul.
— Superioritatea armelor cu tirul curb asupra celor cu tirul drept pentru războiul de tranșee, remarcă Michel. Mai curînd sau mai tîrziu, tot le vom dărîma cocioaba, iar ei nu ne pot face nimic.
— Mă întreb de ce oare nu vor fi ocupat ei creasta?
— Prea lesne poate fi încercuită. Uite, ce-ți spuneam! «Atenție în stînga, telefonă el. Șase oameni se tîrăsc pe acolo!»
Patru oameni din gardă se duseră înspre locul amenințat. Vîrful crestei, bătut de focul armelor automate, nu mai putea fi ținut de noi, și taica Boru se repliase de acolo cu oamenii lui. Din tranșeele inamice apărură vreo treizeci de oameni. Alergară și se ascunseră.
— Atac din față !
În partea stingă, împușcăturile și începuseră sa pocnească. Beuvin lăsă pe inamic să se apropie pînă la cincisprezece metri, apoi dădu ordin să fie aruncate grenadele. Tuburile de fontă umplute cu explozivi își împliniră bine rolul. Unsprezece morți sau răniți rămaseră pe teren, înainte ca inamicul să se fi retras, Winchesterul lui moș Boru făcu și el încă două victime. În flancul stîng, am avut noi un mort și doi răniți, iar inamicul trei morți și un rănit care fu făcut prizonier. El avea brațul drept complet ciopîrțit de alice și muri în timp ce Massacre încerca să-i oprească hemoragia cu un pansament strîns.
Timp de un sfert de oră, catapultele nu încetară nici o clipă! La a douăsprezecea tragere, o încărcătură căzu în cuibul mitralierei, reducînd-o definitiv la tăcere. Trei puști-mitraliere din cele patru ale lor fură scoase din luptă și cea de a patra se blocase fără îndoială, căci ea încetă de a mai trage. Oamenii noștri atacară, și cu prețul a doi răniți cuceriră liniile inamice, făcînd și trei prizonieri. Ceilalți reușiră să fugă.
În timp ce trupele noastre de recunoaștere mergeau cu prudență tot înainte, noi împroșcarăm castelul cu rachete. Vreo zece din aceste lovituri își atinseră ținta. Plin de curiozitate, urmării traiectoria primelor șase din modelul cel mare. De data aceasta, zidurile cedară și o aripă se nărui.
Un rapid interogatoriu luat prizonierilor ne informă asupra fortelor inamicului. Pierderile lui erau de l7 morți și 20 de răniți. Mai rămăseseră ca apărători la castel cam vreo 50 de oameni. Prima noastră victorie ne aducea două puști-mitraliere, o mitralieră de 20 mm intactă și muniții din belșug. Mica noastră armată, începînd din acea clipă, încetă de a mai fi considerată drept o glumă. Așteptînd întoarcerea celor plecați în recunoaștere, continuarăm să lovim castelul în care izbucni un incendiu.
Oamenii noștri se întoarseră în sfîrșit din recunoaștere.
Cea de a doua linie a inamicului, situată la 200 de metri de castel, se compunea din tranșee, cu trei mitraliere și un oarecare număr de puști-mitraliere. Taica Boru, după ce ne raportase acestea, adăugă:
— Mă întreb ce voiau ei oare să facă cu toate aceste arme? Nu prevăzuseră totuși cele ce aveau să se întîmple. Va trebui să semnalăm aceasta poliției.
— Dar bine, prietene, acum poliția sîntem noi!