Chipul lui Baley se posomorî:
— Dramatizarea asta de pe hiperunde mă urmăreşte, dr. Fastolfe. Dacă aş şti unde să mă ascund, ca să scap de ea…
— Nicăieri, spuse Fastolfe bine dispus. Este foarte normal. Aşa că, dacă nu-ţi place, o vom exclude din conversaţie chiar acum. N-o să mai pomenesc niciodată de ea. De acord?
— Mulţumesc.
Îi întinse mâna lui Fastolfe, cu spontaneitate calculată.
Fastolfe ezită vizibil. Apoi dădu mâna cu Baley, strângându-i-o cu prudenţă, şi nu pentru mult timp, spunând:
— Presupun că nu eşti un depozit ambulant de boli molipsitoare, domnule Baley.
Apoi zise cu tristeţe, privindu-si mâinile:
— Trebuie să recunosc, totuşi, că mâinile mi-au fost tratate cu o peliculă inertă, care nu e prea plăcută. Sunt creaţia temerilor absurde din societatea mea.
Baley dădu din umeri:
— Aşa suntem toţi. Mie nu-mi surâde gândul să ies în Exterior, adică în aer liber. De altfel, nu-mi surâde că a trebuit să vin pe Aurora în împrejurările de faţă.
— Îmi dau bine seama, domnule Baley. Am adus o maşină acoperită pentru dumneata şi, când vom ajunge la sediul meu, ne vom da toată silinţa să te ţinem, în continuare, în spaţiu închis.
— Mulţumesc, dar cred că în timpul şederii mele pe Aurora va trebui să ies, uneori, în Exterior. Sunt pregătit pentru asta… cât pot de bine.
— Înţeleg, dar îţi vom impune Exteriorul doar când va fi nevoie. Acum nu e cazul, aşa că te rog să fii de acord să-l evităm.
Maşina aştepta la umbra tunelului şi abia dacă se vedea Exteriorul când treceai din tunel în ea. Baley ştia că în spatele lui se aflau Daneel şi Giskard, diferiţi ca înfăţişare, dar la fel din punct de vedere al ţinutei demne şi al stării de expectativă — şi amândoi de un calm fără sfârşit.
Fastolfe deschise uşa din spate şi zise:
— Te rog să intri.
Baley intră. Repede şi uşor, Daneel intră după el, în timp ce Giskard intră pe partea cealaltă, efectiv simultan, cu o mişcare ce amintea de un dans bine sincronizat. Baley se trezi înghesuit între ei, fără a fi, însă, sufocat. De fapt, se bucură la gândul că între el şi Exterior, pe ambele părţi, se găsea consistenţa unor trupuri de roboţi.
Dar Exteriorul nu era nicăieri. Fastolfe se urcă pe locul din faţă şi, în timp ce uşa se închidea după el, geamurile deveniră mate şi o lumină blândă, artificială, se revărsă în interior. Fastolfe spuse:
— De obicei nu conduc aşa, domnule Baley, dar nu mă deranjează şi s-ar putea să ţi se pară mai plăcut. Maşina este complet computerizată, ştie unde să meargă şi se poate descurca în orice situaţie de obstrucţie sau de urgenţă. Nu trebuie să ne amestecăm deloc.
Abia se simţea o uşoară acceleraţie şi o senzaţie vagă, aproape imperceptibilă, de mişcare.
Fastolfe zise:
— Acesta este un pasaj ferit, domnule Baley. Am avut mult de furcă până m-am asigurat că extrem de puţină lume va şti că eşti în această maşină, şi e sigur că nu vei fi observat în ea. Drumul cu maşina, care merge pe jeturi de aer, nu va dura mult, de fapt, dar, dacă vrei, poţi profita de ocazie ca să te odihneşti. Acum eşti în siguranţă.
— Vorbeşti, spuse Baley, de parcă ai crede că sunt în pericol. Pe navă am fost protejat până la detenţiune… şi acum la fel.
Baley privi în jur, la interiorul mic şi strâmt al maşinii, înconjurat fiind de carcasa metalică şi de geamurile opace, fără a mai vorbi de scheletul metalic al celor doi roboţi.
Fastolfe râse uşor:
— Exagerez, ştiu, dar pe Aurora pasiunile se dezlănţuie repede. Ai sosit aici în vremuri de criză pentru noi şi ar fi mai bine să par caraghios pentru că exagerez, decât să trec prin riscurile îngrozitoare pe care le atrage subestimarea.
Baley spuse:
— Cred că înţelegi, dr. Fastolfe, că eşecul meu aici ar fi o lovitură pentru Pământ.
— Înţeleg foarte bine. Sunt la fel de hotărât ca şi dumneata să previn orice eşec. Crede-mă.
— Te cred. Mai mult, eşecul meu aici, indiferent de motiv, ar însemna şi dezastrul meu personal şi profesional pe Pământ.
Fastolfe se răsuci în scaunul său ca să-l privească pe Baley cu o expresie uimită:
— Zău? N-ar fi normal.
— Sunt de acord, dădu Baley din umeri, dar aşa se va întâmpla. Voi deveni ţinta evidentă pentru o conducere disperată a Pământului.
— Nu la asta m-am gândit când te-am cerut pe dumneata, domnule Baley. Poţi fi sigur că voi face tot ce-mi stă în puţinţă. Deşi, cu toată sinceritatea — privi într-o parte — va fi destul de puţin, dacă pierdem.
— Ştiu, zise Baley cu asprime.
Se lăsă pe spate pe tapiţeria moale şi închise ochii. Mişcarea maşinii nu era decât un legănat blând, dar Baley nu dormea. De fapt, cugeta adânc.
15
Baley nu luă contact cu Exteriorul nici la celălalt capăt al călătoriei. Când coborî din vehiculul portant, se afla într-un garaj subteran, fiind dus cu un lift mic la nivelul solului (după cum reieşi mai târziu).
Fu condus într-o cameră însorită şi se trase puţin înapoi când trecu prin razele directe ale soarelui (da, cam portocalii).
Fastolfe observă. Spuse:
— Ferestrele nu pot fi opacizate, dar pot fi acoperite. Dacă vrei, le acopăr. De fapt, ar fi trebuit să-mi dau seama…
— Nu-i nevoie, spuse Baley morocănos. O să stau cu spatele. Trebuie să mă obişnuiesc.
— Cum vrei, dar să-mi spui când nu-ţi mai place. Domnule Baley, aici, în această parte a Aurorei, este aproape miezul zilei. Nu-ţi cunosc programul personal de pe navă. Dacă ai stat treaz multe ore şi vrei să dormi, nu-i nici o problemă. Dacă nu ţi-e foame, nu-i nevoie să mănânci. Oricum, dacă doreşti, eşti binevenit să iei masa de prânz cu mine, peste scurt timp.
— Din întâmplare, asta se potriveşte foarte bine cu programul meu.
— Excelent. Îţi aduc aminte că ziua noastră este cu aproape şapte la sută mai scurtă decât cea a Pământului. Asta n-ar trebui să-ţi producă prea multe probleme cu bioritmul, dar dacă da, atunci vom căuta să ne adaptăm la nevoile dumitale.
— Mulţumesc.
— În fine… nu prea ştiu care ar fi preferinţele dumitale culinare.
— O să încerc să mănânc tot ce mi se pune în farfurie.
— Oricum, nu mă voi simţi jenat dacă ceva ţi se va părea… indigest.
— Mulţumesc.
— Şi nu te superi dacă Daneel şi Giskard stau cu noi?
Baley zâmbi abia schiţat:
— Vor mânca şi ei?
Fastolfe nu zâmbi. Răspunse cu seriozitate:
— Nu, dar vreau să stea tot timpul cu dumneata.
— Tot mai sunt în pericol? Chiar şi aici?
— N-am încredere totală în nimic. Chiar şi aici.
Intră un robot:
— Domnule, gustarea e servită.
— Foarte bine, Faber, încuviinţă Fastolfe. Ne vom aşeza la masă în câteva clipe.
— Câţi roboţi ai? întrebă Baley.
— Doar câţiva. Nu am ajuns la nivelul de pe Solaria, de zece mii de roboţi la o fiinţă umană, dar am mai mulţi decât cifra medie — cincizeci şi şapte. Casa e mare şi îmi serveşte atât drept birou, cât şi ca atelier. Pe urmă, soţia mea — atunci când am una — trebuie să aibă suficient spaţiu să se izoleze de munca mea într-o aripă aparte şi trebuie să fie servită separat.