— Ei bine, având cincizeci şi şapte de roboţi, îmi închipui că poţi împrumuta doi. Mă simt mai puţin vinovat că a trebuit să-l trimiţi pe Daneel şi Giskard să mă însoţească spre Aurora.
— N-a fost o alegere întâmplătoare, te asigur, domnule Baley. Giskard este majordomul meu şi mâna mea dreaptă. Este cu mine de când am devenit adult.
— Totuşi, l-ai trimis în călătorie să mă însoţească pe mine. Sunt onorat, spuse Baley.
— Asta arată cât de important eşti, domnule Baley. Giskard este cel mai vrednic de încredere dintre roboţii mei, puternic şi îndrăzneţ. Baley îşi îndreptă privirea înspre Daneel şi Fastolfe adăugă:
— Nu-l includ în aceste calcule pe prietenul meu Daneel. El nu este sluga mea, ci o realizare de care am slăbiciunea să fiu foarte mândru. Este primul din categoria lui şi, în timp ce dr. Roj Nemennuh Sarton a fost proiectantul şi modelul lui, cel care…
Se opri, din delicateţe, dar Baley dădu repezit din cap şi spuse:
— Înţeleg.
Nu era nevoie ca fraza referitoare la omorârea lui Sarton pe Pământ să fie terminată.
— În timp ce Sarton a supravegheat construcţia efectivă, continuă Fastolfe, calculele mele teoretice l-au făcut posibil pe Daneel.
Fastolfe zâmbi înspre Daneel, care înclină capul în semn de confirmare.
Baley spuse:
— A mai fost şi Jander.
Fastolfe dădu din cap şi se posomorî:
— Da. Poate ar fi trebuit să-l ţin cu mine, aşa cum fac cu Daneel. Dar era al doilea robot al meu cu aspect uman şi asta înseamnă ceva. Primul meu născut, ca să spun aşa, este Daneel un caz special.
— Şi acum nu mai construieşti roboţi cu aspect uman?
— Nu. Dar hai, spuse Fastolfe, frecându-şi mâinile. Trebuie să ne luăm gustarea. Nu cred, domnule Baley, că populaţia de pe Pământ este obişnuită cu ceea ce eu numesc hrană naturală. Avem salată de crevete, cu pâine şi brânză, lapte, dacă vrei, sau orice suc de fructe îţi place. Totul este foarte simplu. La desert, îngheţată.
— Toate sunt mâncăruri tradiţionale pe Pământ, spuse Baley, care există acum, în forma lor organică, doar în literatura veche.
— Nici una nu este foarte obişnuită aici, pe Aurora, dar m-am gândit că n-avea rost să-ţi ofer felurile noastre, cu mâncăruri şi condimente din speciile de pe Aurora. Gustul ar fi trebuit format. Se ridică:
— Te rog să vii cu mine, domnule Baley. Vom fi doar noi doi şi nu vom ţine seama de etichetă, nici nu ne vom deda unor ritualuri inutile în timpul mesei.
— Mulţumesc, zise Baley. Primesc asta ca pe o favoare. Am înlăturat plictiseala călătoriei până aici vizionând destul de multe materiale referitoare la Aurora şi ştiu că regulile de politeţe prevăd multe situaţii legate de o masă oficială, încât mi-ar fi şi frică.
— Nu trebuie să-ţi fie frică.
— Am putea încălca eticheta până acolo, încât să discutăm afaceri în timpul mesei, dr. Fastolfe? întrebă Baley. Nu trebuie să pierd timp fără rost.
— Sunt de acord cu acest punct de vedere. Vom vorbi, într-adevăr, despre afaceri şi cred că pot avea încredere în dumneata că nu vei spune nimănui nimic în legătură cu această abatere. N-aş vrea să fiu expulzat din societatea civilizată.
Chicoti, apoi spuse:
— Deşi n-ar trebui să râd. Nu e nimic de râs. Pierderea timpului e mai mult decât o simplă neplăcere. Ar putea foarte uşor să fie fatală.
16
Camera din care ieşi Baley era pentru musafiri: câteva scaune, un scrin cu sertare, ceva care aducea cu un pian, dar avea clape de alamă în locul claviaturii, câteva picturi abstracte pe pereţi, care păreau să tremure din cauza luminii. Podeaua era o tablă de şah în câteva nuanţe de maro, probabil ca să amintească de lemn şi, deşi avea ape ca şi cum ar fi fost lustruită de curând, nu era alunecoasă la mers.
Sufrageria, deşi avea aceeaşi podea, era cu totul altfel. Era o încăpere lungă, dreptunghiulară, supraîncărcată cu ornamente. Se aflau în ea şase mese mari, pătrate, de fapt module ce puteau fi asamblate în diverse moduri. Pe unul dintre pereţii scurţi se găsea un bar, cu sticle strălucind în multe culori, în faţa unei oglinzi arcuite, care părea să confere încăperii pe care o reflecta o întindere fără margini. De-a lungul celuilalt perete scurt erau patru nişe, în fiecare dintre ele aşteptând un robot.
Pe cei doi pereţi lungi erau mozaicuri în culori pastelate. Unul prezenta o scenă planetară, deşi Baley n-ar fi putut spune dacă era de pe Aurora, de pe altă planetă sau ceva absolut imaginar. Într-o parte se vedea un lan de grâu (sau ceva de genul ăsta) plin cu unelte agricole lucrate cu migală, toate comandate cu ajutorul roboţilor. Pe măsură ce înaintai cu privirea de-a lungul peretelui, apăreau aşezări umane împrăştiate, adunându-se, în cealaltă parte, în ceea ce Baley intui că este varianta de pe Aurora a unui Oraş.
Pe celălalt perete lung se vedea o imagine astronomică. O planetă alb-albastră, luminată de un soare îndepărtat, reflecta lumina în aşa fel încât, nici la o analiză foarte atentă, nu dispărea senzaţia de uşoară rotire. Stelele care o înconjurau, unele palide, altele strălucitoare, păreau să-si schimbe şi ele poziţia, deşi, dacă îţi fixai privirea doar pe câteva, ele păreau imobile.
Baley găsi că totul este încâlcit şi respingător.
Fastolfe spuse:
— O adevărată operă de artă, domnule Baley. Mult prea scumpă, totuşi, dar Fanya a vrut s-o aibă… Fanya este partenera mea actuală.
— Urmează să vină şi ea, dr. Fastolfe?
— Nu, domnule Baley. După cum am spus, vom fi doar noi. Am rugat-o să rămână în apartamentul ei. Nu vreau să cunoască problema pe care o avem. Sper că înţelegi.
— Da, desigur.
— Vino. Te rog să iei loc.
Pe una dintre mese erau aranjate farfurii, pahare şi tot felul de cuţite, unele necunoscute lui Baley. În mijloc se afla un cilindru înalt, oarecum conic, ca un pion de şah uriaş făcut din piatră cenuşie.
Aşezându-se, Baley nu rezistă şi-l atinse cu un deget.
Fastolfe zâmbi:
— E un recipient pentru mirodenii. Are o comandă simplă, care permite să cadă o cantitate fixă din oricare dintre cele douăsprezece condimente diferite, pe orice porţie de mâncare. Ca să procedezi cu el cum se cuvinte, îl iei şi faci nişte mişcări complicate, fără nici un sens în sine, dar care sunt mult apreciate de Aurorienii rafinaţi, ca simboluri ale graţiei şi delicateţei cu care trebuie să fie servite mâncărurile. Când eram mai tânăr, cu degetul mare şi cu încă două degete, puteam să execut „tripla mişcare” şi să scot sare când recipientul îmi lovea palma. Dacă aş încerca acum, aş risca foarte mult să sparg capul musafirilor mei. Sper că nu te superi dacă nu încerc.
— Te implor să nu încerci, dr. Fastolfe.
Un robot puse salata pe masă, altul aduse o tavă cu sucuri de fructe, al treilea aduse pâinea şi brânza, al patrulea aduse şerveţelele. Toţi lucrau în strânsă legătură unul cu celălalt; intrând şi ieşind fără să se ciocnească între ei sau fără vreun semn de dificultate. Baley îi privea uimit.
Fără să dea impresia unei înţelegeri anterioare, rămaseră câte unul pe fiecare latură a mesei. Păşiră înapoi la unison şi se întoarseră în nişele din peretele de la celălalt capăt al încăperii. Baley observă dintr-o dată că în cameră se aflau Daneel şi Giskard. Nu-l văzuse intrând. Aşteptau în două nişe ce apăruseră în peretele cu lanul de grâu. Daneel era mai aproape.
Fastolfe spuse:
— Acum, că au plecat…
Se opri şi dădu din cap cu tristeţe: