— Da, putem, spuse Fastolfe. În ciuda acestui divertisment suplimentar şi foarte dramatic, avem totuşi de-a face o problemă: să dovedim că degajarea mentală a lui Jander a fost un accident spontan.
Dar Baley devenise conştient de prezenţa lui Daneel, aşa că acum se întoarse spre el şi îl întrebă jenat:
— Daneel, te întristează dacă discutăm această problemă? Daneel, care pusese recipientul pentru mirodenii pe una din mesele goale mai îndepărtate, spuse:
— Partenere Elijah, aş prefera ca prietenul meu mort Jander să mai funcţioneze, dar deoarece nu o face şi deoarece nu poate fi repus în funcţiune, nu ne rămâne de făcut decât să ne purtăm astfel încât să prevenim asemenea incidente în viitor. Deoarece acum discuţia are acest scop, mai degrabă mă bucură, decât mă întristează.
— Păi, atunci, doar ca să rezolvăm altă problemă, Daneel, crezi că dr. Fastolfe este răspunzător pentru sfârşitul colegului tău robot Jander?… Îmi ierţi întrebarea, dr. Fastolfe?
Fastolfe făcu un gest de aprobare, iar Daneel spuse:
— Dr. Fastolfe a declarat că nu e răspunzător, aşa că, desigur, nu este.
— N-ai nici o îndoială în privinţa asta, Daneel?
— Nici una, partenere Elijah.
Fastolfe părea puţin amuzat:
— Supui un robot unui interogatoriu încrucişat, domnule Baley.
— Ştiu, dar nu prea mă gândesc la Daneel ca la un robot, aşa că l-am întrebat.
— Răspunsurile lui n-ar sta în picioare în faţa nici unui Consiliu de Anchetă. El este constrâns să mă creadă datorită potenţialelor lui pozitronice.
— Eu nu sunt Consiliu de Anchetă, dr. Fastolfe, şi clarific dedesubturile. Să revin unde eram. Fie dumneata ai ars creierul lui Jander, fie s-a petrecut un accident. Mă asiguri că nu pot dovedi accidentul şi asta mă face să rămân doar cu misiunea de a dezminţi orice acţiune din partea dumitale. Cu alte cuvinte, dacă pot dovedi că este imposibil ca dumneata să-l fi ucis pe Jander, accidentul rămâne singura variantă.
— Şi cum poţi face asta?
— E vorba de mijloace, ocazie şi motiv. Dumneata aveai mijloacele de a-l ucide pe Jander — capacitatea teoretică de a-l manevra astfel încât să sfârşească prin degajare mentală. Dar aveai ocazia? Era robotul dumitale, prin faptul că îi proiectaseşi conexiunile cerebrale şi îi supraveghease-şi construirea, dar se afla el, de fapt, în posesia dumitale la data degajării mentale?
— De fapt, nu. Se afla în posesia altcuiva.
— De cât timp?
— De vreo opt luni… sau puţin peste jumătate dintr-un an de-al vostru.
— Aha. E un aspect interesant. La data distrugerii lui, erai cu el sau lângă el? Ai fi putut ajunge la el? Pe scurt, putem demonstra faptul că erai atât de departe de el — sau în afara zonei lui — încât nu se poate presupune că ai fost în stare să comiţi fapta la ora la care se crede că aceasta s-ar fi comis?
Fastolfe spuse:
— Mă tem că acest lucru e imposibil. Este un interval de timp cam mare în care fapta ar fi putut fi comisă. După distrugere, la roboţi nu se petrec schimbări echivalente cu rigiditatea cadaverică sau cu descompunerea la o fiinţă umană. Putem spune doar că, la o anumită oră, se ştia că Jander funcţionează şi că, la o altă oră, se ştia că nu mai funcţionează. Între cele două este o distanţă de aproape opt ore. Pentru această perioadă, nu am alibi.
— Deloc? Ce făceai în acest timp, dr. Fastolfe?
— Mă aflam aici, în locuinţa mea.
— Desigur că roboţii dumitale ştiau că eşti aici şi ar putea depune mărturie.
— Sigur că ştiau, dar nu pot să depună mărturie în nici un sens legal şi în acea zi Fanya era plecată cu treburi de-ale ei.
— Apropo, Fanya îţi împărtăşeşte cunoştinţele despre robotică?
Fastolfe zâmbi strâmb:
— Ştie mai puţin decât dumneata… În afară de asta, nu cunoaşte nici una dintre probleme noastre.
— De ce nu?
Era clar că răbdarea lui Fastolfe se apropia de sfârşit:
— Dragul meu domn Baley, aici n-a fost vorba despre un atac fizic de aproape, cum a fost recentul meu atac simulat asupra dumitale. Ceea ce i s-a întâmplat lui Jander nu cerea prezenta mea fizică. Se întâmplă că, deşi nu se afla departe de locuinţa mea din punct de vedere geografic, Jander nu era departe, dar n-ar fi contat dacă se afla pe cealaltă parte a Aurorei. Oricând aş fi putut ajunge la el pe cale electronică şi, prin ordinele pe care i le-aş fi dat şi reacţiile pe care le-aş fi obţinut, i-aş fi putut provoca degajarea mentală. În ceea ce priveşte timpul, pasul hotărâtor nici n-ar fi avut nevoie de prea mult…
Baley spuse brusc:
— Deci este un proces scurt, unul la care oricine ar putea ajunge din întâmplare, făcând ceva perfect obişnuit?
— Nu! zise Fastolfe. Pentru numele Aurorei, Pământeanule, lasă-mă să vorbesc. Ţi-am mai spus că lucrurile nu stau aşa. Inducerea degajării mentale la Jander ar fi fost un proces îndelungat, complicat şi întortocheat, care ar fi cerut cea mai mare înţelegere şi deşteptăciune, şi n-ar fi putut fi realizat de nimeni accidental, fără un lanţ de coincidenţe incredibile. Sunt mult mai puţine şanse de accidente pe această cale extraordinar de complicată, decât de degajare mentală spontană, dacă explicaţia mea matematică ar fi acceptată.
Totuşi, dacă eu aş fi dorit să induc degajarea mentală, aş fi provocat modificări şi reacţii cu grijă, puţin câte puţin, timp de săptămâni, luni, chiar ani, până ce l-aş fi adus pe Jander în pragul distrugerii. Şi nicicând, în acest timp, n-ar fi arătat că e în pragul catastrofei, aşa cum dumneata te poţi apropia tot mai mult de prăpastie, pe întuneric, şi totuşi să nu simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare, nici chiar pe buza ei. Odată adus pe marginea prăpastiei, o singură observaţie de-a mea l-ar arunca în gol. Acest ultim pas ar dura doar o clipă. Înţelegi?
Baley îşi strânse buzele. N-avea rost să încerce să-şi ascundă dezamăgirea:
— Deci, pe scurt, aveai ocazia.
— Oricine ar fi avut ocazia. Oricine de pe Aurora, cu condiţia ca el sau ea să fi avut priceperea necesară.
— Şi numai dumneata aveai priceperea necesară.
— Mă tem că da.
— Ceea ce ne duce la motiv, dr. Fastolfe.
— Ah.
— Din asta am putea dovedi nevinovăţia. Aceşti roboţii cu aspect uman sunt, toţi, ai dumitale. Se bazează pe teoria dumitale şi ai fost implicat în construirea lor în fiecare clipă, chiar dacă dr. Sarton a supravegheat această construire. Ei există datorită dumitale şi numai datorită dumitale. Ai vorbit despre Daneel ca despre „primul născut” al dumitale. Ei sunt creaţiile dumitale, copiii dumitale, dobândirea nemuririi dumitale.
(Baley simţea că devine tot mai convingător şi se imagină, pentru o clipă, adresându-se unui Consiliu de Anchetă.)
— Pentru numele Pământului — sau al Aurorei, mai degrabă — pentru numele Aurorei, de ce ţi-ai distruge această muncă? De ce ai nimici o viaţă pe care ai făurit-o printr-un miracol al efortului intelectual?
Fastolfe păru amuzat şi trist, în acelaşi timp:
— Păi, domnule Baley, nu ştii chiar nimic. De unde ai scos-o că teoria mea a fost rezultatul unui miracol al efortului intelectual? Ar fi putut fi prelungirea plictisitoare a unei ecuaţii, pe care oricine era în stare s-o facă, dar pe care nimeni nu s-a deranjat s-o termine până la mine.
— Nu cred, zise Baley, căutând să se liniştească. Dacă nimeni în afară de dumneata nu poate înţelege creierul unui robot cu aspect uman destul de bine ca să-l distrugă, cred că e posibil ca nimeni în afara dumitale să nu-l înţeleagă destul de bine ca să-l creeze. Poţi nega asta?