Avu puţin timp să observe toate astea, pentru că într-o clipă dispărură, iar el începu să se întrebe dacă, într-adevăr, existase acolo tot ce văzuse, sau dacă dispozitivele păruseră să existe doar pentru că el se aştepta să le vadă.
Când uşa se închise, camera se întunecă, deoarece nu avea fereastră. Când uşa se închise complet, camera se lumină din nou, dar nu reapăru nimic din ceea ce văzuse el. Era lumina zilei, iar el se afla în Exterior — sau, cel puţin, aşa părea. Deasupra era cerul liber, cu nori plutind pe el, prea ordonat ca să pară reali. Pretutindeni se vedea o întindere de verdeaţă, mişcându-se în acelaşi fel ordonat.
Simţi nodul obişnuit din stomac, pe care-l avea ori de câte ori se pomenea în Exterior — dar nu era în Exterior. Intrase într-o cameră fără fereastră. Trebuia să fie o şmecherie de la iluminat.
Privi drept în faţă şi păşi încet înainte. Ridică mâinile în faţă. Încet. Privind fix.
Mâinile atinseră un perete neted. Pipăi pe toate părţile. Atinse ceea ce păruse chiuvetă în clipa de vizibilitate de la început şi, luându-se după mâini, o văzu — slab, slab, în pofida senzaţiei copleşitoare de lumină.
Găsi robinetul, dar pe el nu curse apă. Pipăi înapoi şi nu găsi nimic să semene cu un robinet obişnuit care ar fi dat drumul la şuvoiul de apă. Găsi, în schimb, o fâşie lungă, cu un aspect ceva mai grosolan, care o detaşa din perete. În timp ce pipăia cu degetele, împinse uşor, pe dibuite, şi imediat verdeaţa, care se întindea mult dincolo de perete, fu străbătută de un şuvoi de apă, căzându-i de sus înspre picioare cu un plescăit puternic.
Sări speriat înapoi, dar apa se opri înainte de a-i ajunge la picioare. Nu încetă să curgă, dar nu ajunse pe podea. Întinse mâna. Nu era apă, ci o lumină ce dădea iluzia de apă. Nu-i udă mâna; nu simţi nimic. Dar ochii se încăpăţânau să vadă. Ei văzură apă.
Se uită după şuvoi în sus şi, în cele din urmă, dădu de ceva ce era apă — un fir subţire ieşind din robinet. Era rece.
Degetele găsiră din nou fâşia şi împinseră pe ici, pe colo, pe pipăite. Temperatura se schimbă imediat, iar el dădu de pata care făcea să curgă apă călduţă.
Nu găsi deloc săpun. Cam în silă, începu să-şi frece mâinile nesăpunite una de alta, sub ceea ce părea să fie un izvor natural, care ar fi trebuit să-l ude din cap până-n picioare, dar nu-l udă. Si, ca şi cum mecanismul ăsta îi putea citi gândurile sau, mai degrabă, de parcă s-ar fi luat după frecatul mâinilor lui, simţi că apa devine ca săpunul, în timp ce izvorul pe care-l vedea, dar nu-l vedea, făcea balonaşe, transformându-se în spumă.
Tot în silă, se aplecă deasupra chiuvetei şi îşi frecă faţa cu apa ca săpunul. Îşi simţi ţepii din barbă, dar ştia că, fără prospect, n-avea cum să transforme dispozitivele din această cameră în aparat de bărbierit.
Termină şi-şi ţinu mâinile sub apă, neajutorat. Cum să oprească săpunul? Nu trebuia să întrebe. Probabil că mâinile lui, dacă nu se mai frecau între ele sau pe faţă, comandau asta. Apa încetă să mai fie ca săpunul şi mâinile îi fură clătite de săpun. Îşi dădu cu apă pe faţă — fără să frece — şi se clăti. Fără să vadă şi cu neîndemânarea cuiva neobişnuit cu procedeul, reuşi să-şi ude bine cămaşa.
Prosoape? Hârtie?
Păşi înapoi, cu ochii închişi, cu capul puţin aplecat ca să nu-şi mai dea cu apă pe haine. Aparent, un pas înapoi era toată cheia, pentru că simţi un curent de aer cald. Stătu cu faţa în dreptul iui, apoi cu mâinile.
Deschise ochii şi văzu că izvorul nu mai curgea. Dădu cu mâinile şi nu mai simţi apă.
Nodul din stomac îi devenise de mult enervare. Admitea că Personalele variau enorm de la o Lume la alta, dar simulacrul ăsta de Exterior mersese prea departe.
Pe Pământ, o Personală era o cameră pentru o obşte uriaşă cu compartimente separate, pentru care fiecare avea o cheie. Pe Solaria, intrai în Personală printr-un culoar îngust legat de o latură a casei, ca şi cum Solarienii considerau că nu face parte din casa lor. Oricum, în ambele Lumi, atât de diferite în alte privinţe, Personalele aveau un scop clar şi rolul fiecărui dispozitiv din ele nu putea fi înţeles greşit. De ce pe Aurora acest simulacru de simplitate rustică, întocmit cu migală, care ascundea de tot fiecare accesoriu dintr-o Personală? De ce?
În orice caz, enervarea nu-i lăsă loc şi pentru alte emoţii, ca să se mai simtă şi jenat din cauza aşa-zisului Exterior. Păşi în direcţia în care îşi amintea că văzuse paravanul transparent. Nu era direcţia bună. Îi găsi doar pipăind peretele şi după ce îşi izbi diferite părţi ale corpului de nişte protuberanţe. În cele din urmă, se pomeni urinând într-un mic bazin, care părea că nu colectează şuvoiul cum se cuvine. Genunchii îi spuneau că ţinteşte corect în ceea ce credea el că este un pisoar şi îşi spuse că, dacă folosea un alt recipient sau îi înţelesese greşit destinaţia, nu era vina lui.
După ce termină, se gândi dacă să mai caute chiuveta, să-şi mai clătească mâinile o dată, dar renunţă. Pur şi simplu nu mai putea suporta căutarea şi acea cădere de apă falsă.
În schimb, găsi, bâjbâind, uşa pe care intrase, dar nu-şi dădu seama că a găsit-o până ce atingerea mâinii lui nu avu ca efect deschiderea acesteia. Lumina se stinse imediat şi îl înconjură strălucirea firească, adevărată, a zilei.
Daneel îl aştepta, împreună cu Fastolfe şi cu Giskard.
Fastolfe spuse:
— Ţi-au trebuit aproape douăzeci de minute. Începusem să ne temem pentru dumneata.
Baley simţi că se aprinde de furie:
— Am avut probleme cu iluziile dumitale prosteşti, spuse, foarte rezervat.
Fastolfe îşi strânse gura pungă şi-şi înălţă sprâncenele într-un „Oo!” mut. Spuse:
— Chiar lângă uşă se află un contact care comandă iluziile. Poate să le estompeze şi să te lase să vezi realitatea — sau poate şterge de tot iluziile, dacă vrei.
— Nu mi s-a spus. Toate Personalele voastre sunt aşa?
Fastolfe zise:
— Nu. Personalele de pe Aurora au, de obicei, proprietăţi iluzorii, dar felul iluziei diferă de la individ la individ. Iluzia naturii înverzite îmi face plăcere şi îi schimb, din când în când, detaliile. Ştii, după un timp te plictiseşti de orice. Unii se folosesc de iluzii erotice, dar astea nu sunt pe placul meu. Desigur, nu e nici o problemă când eşti obişnuit cu Personalele. Încăperile sunt standardizate şi ştii unde se află totul. E ca şi cum te-ai deplasa într-un loc cunoscut, pe întuneric… Dar spune-mi, domnule Baley, de ce n-ai ieşit să ceri lămuriri?
Baley spuse:
— Pentru că n-am vrut. Recunosc, eram foarte nervos din cauza iluziilor, dar le-am acceptat. La urma urmei, Daneel a fost cel care m-a condus la Personală şi nu mi-a dat nici o indicaţie, nici o lămurire. Cu siguranţă că mi-ar fi explicat în cele mai mici amănunte, dacă ar fi fost lăsat să se descurce singur, fiindcă ar fi prevăzut că mi se face un rău. Deci, presupun că dumneata l-ai instruit cu grijă să nu mă avertizeze şi, pentru că nu m-am aşteptat să-mi joci feste, trebuie să presupun că ai avut un scop anume procedând astfel.
— Oh?
— De fapt, dumneata m-ai întrebat dacă vreau să ies în Exterior. şi, când am fost de acord, m-ai întrebat imediat dacă nu vreau să merg la Personală. Deci, scopul pentru care m-ai trimis într-o iluzie de Exterior a fost ca să-ţi dai seama dacă pot să-l suport — sau dacă voi fugi, speriat. Dacă l-am suportat, se poate avea încredere în mine în ceea ce priveşte realitatea. Ei bine, l-am suportat. Sunt cam ud, mulţumesc, dar o să mă usuc repede.