Fastolfe spuse:
— Eşti un clarvăzător; domnule Baley. Îmi cer scuze pentru natura testului şi pentru neplăcerea pe care ţi-am provocat-o. Încercam doar să previn posibilitatea unei neplăceri şi mai mari. Mai vrei să ieşi afară cu mine?
— Nu numai că vreau, dr. Fastolfe. Insist.
20
Ieşiră printr-un culoar, urmaţi îndeaproape de Daneel şi de Giskard.
Fastolfe flecări:
— Sper că nu te deranjează că ne însoţesc roboţii. Aurorienii nu pleacă nicăieri fără să aibă măcar un robot ca însoţitor şi, mai ales în cazul dumitale, trebuie să insist ca Daneel şi Giskard să fie întotdeauna lângă dumneata.
Deschise o uşă şi Baley încercă să rămână drept în bătaia soarelui şi a vântului, ca să nu mai vorbim de mirosul ciudat şi exotic al pământului de pe Aurora, care-l învăluia.
Fastolfe păşi într-o parte şi Giskard ieşi primul afară. Robotul privi cu atenţie în jur câteva clipe. Parcă toate simţurile i-ar fi fost ascuţite la maximum. Privi înapoi, iar Daneel i se alătură şi făcu acelaşi lucru.
— Lasă-i o clipă, domnule Baley, şi ne vor spune când cred ei că e sigur să ieşim. Profit de ocazie ca să-ţi cer din nou scuze pentru gluma proastă pe care ţi-am făcut-o în legătură cu Personala. Te asigur că am fi ştiut dacă ai probleme, diversele semnale vitale ale dumitale erau înregistrate. Sunt foarte bucuros, deşi nu foarte surprins, că mi-ai înţeles intenţia.
Zâmbi şi, cu o ezitare aproape neobservată, îşi puse mâna pe umărul stâng al lui Baley, bătându-l cu prietenie.
Baley spuse, îndărătnic:
— Se pare că ai uitat gluma proastă de dinainte — atacul dumitale prefăcut, cu recipientul pentru mirodenii. Dacă mă asiguri că acum vom colabora sincer şi cinstit, voi considera că aceste probleme au avut un scop rezonabil.
— S-a făcut!
— Acum putem ieşi?
Baley privi înspre Daneel şi Giskard, care se îndepărtaseră şi se despărţiseră unul de celălalt, unul în dreapta, altul în stânga, în continuare atenţi.
— Încă nu. Vor înconjura toată locuinţa… Daneel mi-a spus că l-ai invitat în Personală, cu dumneata. Ai vorbit serios?
— Da. Ştiu că n-are nevoie, dar m-am gândit că ar fi lipsit de politeţe să-l exclud. Nu eram sigur de obiceiul de pe Aurora în această privinţă, în ciuda a tot ce am citit despre planetă.
— Cred că ăsta nu e unul dintre lucrurile pe care Aurorienii consideră necesar să le pomenească şi, desigur, nu te poţi aştepta ca nişte cărţi să-i pregătească pe Pământenii care ne vizitează în legătură cu aceste probleme…
— Pentru că sunt atât de puţini Pământeni în vizită?
— Întocmai. Într-adevăr, roboţii nu frecventează Personalele niciodată. Este singurul loc unde fiinţele umane merg fără ei. Cred că din cauza sentimentului că trebuie să scapi de ei din când în când şi în unele locuri. Baley spuse:
— Şi totuşi, când Daneel a fost pe Pământ acum trei ani, cu ocazia morţii lui Sarton, am încercat să nu-l las să intre în Personala Obştească, spunându-i că n-are nevoie. Dar el a insistat să intre.
— Şi bine a făcut. Cu acel prilej, a fost instruit foarte strict să nu arate deloc faptul că nu e om, pentru motive pe care ţi le aminteşti bine. Aici, pe Aurora, totuşi… A, au terminat.
Roboţii se îndreptau spre uşă, iar Daneel le făcu semn să iasă.
Fastolfe întinse o mână ca să-l oprească pe Baley:
— Dacă nu te superi, domnule Baley, voi ieşi primul. Numără încet până la o sută, apoi vino după noi.
21
După ce numără până la o sută, Baley ieşi sigur pe el şi se îndreptă spre Fastolfe. Chipul îi era încordat, fălcile prea încleştate, spatele prea drept.
Privi în jur. Peisajul nu era prea diferit de ceea ce văzuse în Personală. Probabil că Fastolfe îşi folosise drept model propriul fundal. Totul era verde şi undeva un izvor se scurgea pe o pantă. Poate era artificial, dar nu era o iluzie. Apa era adevărată. Când trecu pe lângă ea îi simţi stropii.
Totul părea cumva domesticit. Exteriorul de pe Pământ părea mai sălbatic şi de o frumuseţe mai impunătoare, atât cât văzuse Baley din el.
Fastolfe spuse, dând uşor din mână şi atingându-l pe Baley pe braţ:
— Vino în direcţia asta. Priveşte!
Între doi copaci se zărea un luminiş.
Pentru prima oară, se simţea depărtarea şi la orizont se zărea o locuinţă: cu acoperişul jos, întinsă şi atât de verde, încât aproape că se contopea cu peisajul.
— Aceasta e o zonă rezidenţială, spuse Fastolfe. S-ar putea să nu ţi se pară aşa, pentru că eşti obişnuit cu furnicarele îngrozitoare de pe Pământ, dar noi ne aflăm în oraşul Eos de pe Aurora, care este, de fapt, centrul administrativ al planetei. Aici locuiesc douăzeci de mii de fiinţe umane, ceea ce înseamnă că e cel mai mare oraş, nu numai de pe Aurora, ci din toate Lumile din Spaţiu. În Eos se află oameni cât pe toată Solaria.
Fastolfe vorbise cu mândrie.
— Câţi roboţi, dr. Fastolfe?
— În zona asta? Poate o sută de mii. Pe toată planeta se află, în total, cincizeci de roboţi pentru fiecare fiinţă umană, în medie, nu zece mii de om, ca pe Solaria. Majoritatea roboţilor noştri se află în ferme, în mine, în fabrici, în spaţiu. Dacă se poate spune aşa, suferim de o insuficienţă de roboţi, mai ales de roboţi casnici. Cei mai mulţi Aurorieni se descurcă şi cu doi sau trei roboţi de acest fel, unii doar cu unul. Totuşi, nu vrem să ajungem ca pe Solaria.
— Câte fiinţe umane nu au nici un robot casnic?
— Nici una. Asta nu ar folosi interesului public. Dacă, dintr-un motiv oarecare, o fiinţă umană nu-şi poate permite un robot, lui sau ei i se va oferi unul care, dacă trebuie, va fi întreţinut pe cheltuiala publică.
— Ce se întâmplă dacă populaţia creşte ca număr? Mai adăugaţi roboţi?
Fastolfe scutură din cap:
— Populaţia nu creşte ca număr. Populaţia Aurorei este de două sute de milioane şi aşa a rămas de trei secole. Este numărul dorit. Cu siguranţă că ai citit asta în cărţile pe care le-ai vizionat.
— Da, am citit, recunoscu Baley, dar mi se pare greu de crezut.
— Te asigur că e adevărat. Asta ne dă fiecăruia mult pământ, mult spaţiu, multă intimitate şi o mare cotă din resursele naturale. Nu sunt nici atât de mulţi oameni ca pe Pământ, nici atât de puţini ca pe Solaria.
Îi întinse un braţ lui Baley şi continuară să meargă împreună.
— Ceea ce vezi, spuse Fastolfe, este o Lume îmblânzită. Asta am vrut să vezi, când te-am adus afară, domnule Baley.
— Nu e nici un pericol în ea?
— Întotdeauna e puţin pericol. Avem furtuni, alunecări de teren, cutremure, viscole, avalanşe, un vulcan sau doi… Niciodată nu putem elimina în totalitate moartea accidentală. Mai există şi pasiunile persoanelor furioase sau invidioase, nebuniile celor tineri şi nebunia celor mărginiţi. Aceste lucruri sunt, totuşi, foarte puţin enervante şi nu prea afectează liniştea civilizată care domneşte în lume.
Fastolfe păru să chibzuiască o clipă asupra propriilor cuvinte, apoi oftă şi spuse:
— Nici n-aş vrea să fie altfel, dar am unele reţineri de ordin intelectual. Noi am adus pe Aurora numai acele plante şi animale pe care le-am considerat folositoare, ornamentale sau şi una, şi alta. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă ca să eliminăm ce am considerat buruieni, paraziţi sau sub nivelul dorit. Am selecţionat fiinţe umane puternice, sănătoase şi frumoase, în conformitate cu părerile noastre, desigur. Am încercat… Dar zâmbeşti, domnule Baley. Baley nu zâmbise. Gura de-abia i se mişcase.