Undeva, pe la jumătate, mâna lui Harlan se ridică brusc şi deconecta aparatul. Smulse foiţa cu o violenţă care îi rupse structura celulară rezistentă.
Finge reacţionă calm.
— Mai am un exemplar.
Însă Harlan ţinea rămăşiţele între degetul mare şi arătător ca şi cum s-ar fi aşteptat să explodeze.
— Calculator Finge, aici este o greşeală la mijloc. Cu siguranţă că nu pot fi pus să folosesc casa acestei femei ca bază pentru o incursiune în timp de aproape o săptămână.
Calculatorul strânse din buze.
— De ce nu, dacă acestea sunt cerinţele spaţio-temporale, Dacă există vreo problemă personală între dumneata şi domnişoara Lam…
— Nici o problemă personală, îl întrerupse Harlan cu aprindere.
— Oricum, o problemă este. În aceste condiţii, voi merge până la a-ţi explica anumite aspecte ale problemei Observaţionale. Desigur însă că această situaţie nu trebuie luată drept crearea unui precedent.
Harlan rămăsese încremenit. Gândea intens şi repede. În mod normal, orgoliul profesional l-ar fi constrâns să respingă orice explicaţie. Un Observator, sau un Tehnician în acest caz, îşi făcea treaba fără să discute. Şi, de obicei, un Calculator nici nu se gândea vreodată să dea o explicaţie.
Aici, totuşi, era ceva neobişnuit. Harlan se plânsese la adresa fetei, aşa-zisa secretară. Finge se temea ca reclamaţia să nu ajungă mai departe, („Cel ce-are vina a fugi se-ncumetă când nimeni pe urmele lui nu se-avântă”, gândi Harlan cu o sumbră satisfacţie şi încercă să-şi amintească unde citise această frază.)
Deci strategia lui Finge era limpede. Plasându-l pe Harlan în locuinţa Femeii, ar fi fost gata să răspundă cu contraacuzaţii dacă lucrurile ajungeau mai departe. Valoarea lui Harlan ca martor împotriva lui ar fi distrusă.
Şi, desigur, trebuie să aibă vreo explicaţie plauzibilă pentru trimiterea lui Harlan într-un loc ca acesta, şi urma să i-o expună. Harlan îl ascultă cu un dispreţ abia ascuns.
Finge începu:
— Precum ştii, diversele Secole sunt conştiente de existenţa Eternităţii. Ştiu că noi supraveghem comerţul Intertemporal. Ei cred că aceasta este atribuţia noastră esenţială, ceea ce nu e rău. Bănuiesc vag că mai avem şi rolul de a feri omenirea de catastrofe. Aceasta este mai mult o superstiţie, dar este mai mult sau mai puţin corect şi nici asta nu-i rău. Noi dăm generaţiilor imaginea unei paternităţi masificate şi un anumit sentiment de securitate. Îţi dai seama, nu-i aşa?
„Mă crede încă un Novice?”, gândi Harlan. Însă dădu scurt din cap.
Finge continuă.
— Există anumite lucruri, totuşi, pe care nu trebuie să le ştie. Primul dintre ele, desigur, este modul în care modificăm Realitatea atunci când este necesar. Nesiguranţa pe care cunoaşterea acestui fapt ar declanşa-o ar fi foarte dăunătoare. Este întotdeauna necesar să înlăturăm din realitate orice factor care le-ar putea furniza asemenea cunoştinţe şi până acum nu am avut probleme în această privinţă. Totuşi, mai există întotdeauna şi alte păreri despre Eternitate, care se ivesc din când în când într-un Secol sau altul. De obicei, părerile periculoase sunt cele care se concentrează în special în păturile conducătoare ale unei epoci. Clasele care au mai mult contact cu noi şi, în acelaşi timp, au în mână importantul element numit opinie publică.
Finge se opri, ca şi cum ar fi aşteptat ca Harlan să facă vreun comentariu sau să întrebe ceva. Harlan nu făcu nici una, nici alta.
Reluă:
— Încă de la Schimbarea de Realitate 433-486, cu Numărul de Serie F-2, care a avut loc acum aproape un an… un fizio-an, au apărut indicii că în Realitate s-a strecurat din nou o astfel de părere nedorită. Am tras numai anumite concluzii despre natura acestei păreri şi le-am prezentat Consiliului Atottemporal. Consiliul ezită să le accepte, deoarece ele depind de realizarea unui substitut, în cadrul Schemei de Calculare, de o posibilitate extrem de mică. Înainte de a acţiona după recomandările mele, ei insistă să aibă o confirmare prin Observare directă. Este o misiune foarte delicată, iată de ce eu te-am chemat înapoi şi Calculatorul Twissell a îngăduit să fii chemat. Alt lucru pe care l-am făcut a fost să localizez o membră a aristocraţiei Timpului, care s-a gândit că ar fi palpitant sau captivant să lucreze în Eternitate. Am luat-o în biroul meu şi am ţinut-o sub o observaţie strictă ca să-mi dau seama dacă este corespunzătoare pentru scopul urmărit de noi…
Harlan gândi:
— Observaţie strictă! Da!
Din nou mânia se concentra mai degrabă asupra lui Finge decât asupra femeii. Finge mai vorbea încă.
— După toate baremurile, este corespunzătoare. Acum o vom trimite înapoi în timpul ei. Folosind locuinţa ei ca bază, vei putea studia viaţa socială a mediului ei. Înţelegi acum motivul pentru care am adus fata aici şi motivul pentru care socotesc necesară prezenţa ta în casa ei?
Harlan răspunse, cu o ironie aproape vizibilă:
— Vă asigur că înţeleg foarte bine.
— Atunci vei accepta această misiune.
Harlan plecă cu focul luptei arzându-i în piept. Finge nu va fi mai şiret decât el. El nu se va face de râs.
Cu siguranţă că acest foc al bătăliei, că hotărârea de a fi mai viclean decât Finge erau motivele care îl făcură să simtă nerăbdare, aproape exaltare la gândul viitoarei sale călătorii în Secolul 482.
Atât şi nimic altceva.
TEMPORAL
Casa lui Noÿs Lambent era destul de izolată, situată totuşi în apropierea unuia din oraşele mari ale Secolului. Harlan cunoştea bine oraşul. Îl cunoştea mai bine decât oricare din locuitorii săi. În incursiunile sale de Observaţie în această Realitate, îi vizitase fiecare colţişor, în fiecare deceniu de care se ocupa Secţia.
Cunoştea oraşul şi în Spaţiu, şi în Timp. Şi-l putea reprezenta în totalitatea sa, ca pe un organism, trăind şi crescând cu catastrofele şi vindecările sale, bucuriile şi necazurile. Acum se afla într-o săptămână dată a Timpului, în acest oraş, într-un moment de animaţie suspendată a vieţii sale lente de oţel şi beton.
Mai mult decât atât, explorările sale preliminare se concentraseră din ce în ce mai puternic pe „perioeci”, locuitorii cei mai de vază ai oraşului, care însă locuiau în afara lui, pe spaţii mai mari şi într-o relativă izolare.
482 se număra printre multele Secole în care bogăţiile erau inegal distribuite. Sociologii aveau pentru acest fenomen o ecuaţie (pe care Harlan o văzuse tipărită, dar pe care o înţelegea doar vag). Se rezolva, pentru orice Secol dat, în trei relaţii, şi pentru 482 aceste relaţii se aflau aproape de limita permisă. Sociologii dădeau din cap când li se punea această problemă şi Harlan îl auzise pe unul din ei spunând odată că orice nouă deteriorare adusă de Schimbările de Realitate ar face necesară „cea mai strictă Observaţie”.
Însă mai era ceva de spus despre relaţiile nefavorabile din ecuaţia distribuţiei bunurilor materiale. Acestea însemnau existenţa unei clase fără griji şi elaborarea unui fel atrăgător de viaţă care, la apogeul său, încuraja cultura şi graţia. Atâta timp cât celălalt capăt al scării nu o ducea foarte rău, atâta timp cât clasele privilegiate nu-şi uitau cu totul responsabilităţile în timp ce se bucurau de avantajele lor, atâta timp cât cultura lor nu înregistra o cotitură nesănătoasă evidentă, exista întotdeauna tendinţa, în Eternitate, de a se ierta îndepărtarea de modelul ideal de distribuţie a bunurilor materiale şi de a se căuta alte nepotriviri, mai puţin atrăgătoare.