Doar când se apropie de rezultatul final al acelei prime lungi conversaţii începu să ezite şi carapacea obiectivităţii lui de Observator lăsă să i se vadă fisurile. Dar fu scutit de alte amănunte de mâna pe care Finge o ridică deodată şi de vocea ascuţită, aspră, a Calculatorului.
— Destul, mulţumesc… Erai cât pe-aci să spui că ai făcut dragoste cu femeia aceea.
Harlan simţi că în adâncul lui clocoteşte mânia. Ceea ce spusese Finge era adevărul adevărat, însă tonul lui implica ceva lasciv, vulgar şi, mai rău decât atât, banal. A fost, sau ar fi putut fi, în orice alt fel, dar nu banal.
Harlan găsise o explicaţie pentru atitudinea lui Finge, pentru interogatoriul lui febril, pentru faptul că-i întrerupsese relatarea chiar la momentul acela. Finge era gelos! Harlan ar fi putut jura că gelozia lui era evidentă. Reuşise să ia fata pe care Finge dorise s-o aibă.
Harlan îşi gustă triumful şi-l găsi dulce. Pentru prima oară în viaţă avea un ţel care pentru el însemna mai mult decât desăvârşirea rece a Eternităţii. Şi va continua să-l facă pe Finge să simtă gelozia, pentru că Noÿs Lambent va fi a lui pentru totdeauna.
În această stare de exaltare bruscă, aruncă cererea pe care, iniţial, plănuise să nu o facă decât după o aşteptare discretă de patru, cinci zile.
— Intenţionez să cer permisiunea să formez o legătură cu o persoană din Timp.
Finge păru că este brusc trezit dintr-o reverie.
— Cu Noÿs Lambent, presupun.
— Da, domnule. Cum sunteţi Calculatorul care răspunde de Secţie, cererea mea va trece pe la dv…
Harlan voia ca cererea să treacă pe la Finge. Să-l facă să sufere. Dacă voia fata pentru el, atunci să spună aşa, şi Harlan putea insista ca alegerea să fie făcută de Noÿs. La gândul acesta aproape că zâmbi. Spera că se va ajunge la asta. Va însemna triumful final.
De obicei, desigur, un Tehnician nu putea spera să reuşească, într-o astfel de problemă, împotriva dorinţei unui Calculator, dar Harlan era sigur că se putea bizui pe sprijinul lui Twissell şi Finge mai avea un drum lung de parcurs până la al putea înfrunta pe Twissell.
Cu toate acestea, Finge părea liniştit.
— S-ar părea, comentă el, că ai şi intrat, ilegal, în posesia fetei.
Lui Harlan i se făcu deodată cald şi încercă o apărare slabă.
— Diagrama spaţio-temporală specifica să rămânem singuri împreună. Şi cum nimic din ceea ce s-a întâmplat nu era interzis, nu mă simt vinovat cu nimic.
Ceea ce era o minciună, şi după expresia pe jumătate amuzată a lui Finge îţi puteai da seama că ştia că este o minciună. Acesta spuse:
— Urmează o Schimbare de Realitate. Harlan răspunse:
— Dacă-i aşa, îmi voi modifica cererea şi o voi face pentru o legătură cu domnişoara Lambent în noua Realitate.
— Nu cred că ai proceda înţelept. Cum poţi fi sigur dinainte? În noua Realitate ea poate fi măritată, slută. De fapt, ce-ţi pot eu spune este asta: în noua Realitate nu o să te vrea. Nu o să te vrea.
Pe Harlan îl trecu un fior.
— Dar dv. nu ştiţi nimic.
— Da? Crezi că această mare iubire a voastră este o chestiune de contact suflet-la-suflet? Că va supravieţui tuturor schimbărilor exterioare? Ai citit romane din Timp?
Harlan, de furie, îşi uită stăpânirea de sine.
— În primul rând, nu vă cred.
— Poftim? întrebă, rece, Finge.
— Este o minciună.
Lui Harlan nu-i mai păsa ce spune.
— Sunteţi gelos. Asta e tot. Gelos. V-aţi făcut planuri în legătură cu Noÿs, dar ea m-a ales pe mine.
— Îţi dai seama…, încercă Finge să spună ceva.
— Îmi dau seama de multe. Nu sunt prost. N-oi fi eu Calculator, dar nu sunt nici prost. Spuneţi că în noua Realitate nu mă va vrea. De unde ştiţi? Nici măcar n-aveţi habar dacă va exista, în definitiv, o nouă Realitate. De-abia aţi primit raportul meu. Trebuie analizat înainte ca o Schimbare de Realitate să poată fi calculată, ca să nu mai vorbim de faptul că aceasta ar trebui şi aprobată. Aşa că atunci când pretindeţi că aţi cunoaşte natura Schimbării, spuneţi minciuni.
Finge ar fi putut reacţiona în mai multe feluri. Mintea înfierbântată a lui Harlan era conştientă de unele din ele. Dar nu încerca să aleagă. Finge ar putea afişa o poză impunătoare şi mânioasă. Sau ar putea chema un membru al Securităţii care să-l aresteze pe Harlan pentru insubordonare. Şi ar putea să strige şi el, la fel de furios, la Harlan. Ar mai putea să-l sune imediat pe Twissell, înaintând o plângere oficială. Ar putea… ar putea…
Dar Finge nu făcu nimic din toate acestea.
Spuse, cu blândeţe:
— la loc, Harlan. Hai să stăm puţin de vorbă!
Şi pentru că această reacţie era complet neaşteptată, falca lui Harlan se lăsă în jos şi luă loc, deconcertat. Hotărârea i se destrăma. Ce înseamnă asta?
— Îţi aminteşti, desigur, spuse Finge, că ţi-am comunicat că problema noastră cu Secolul 482 era în legătură cu o atitudine nedorită a temporalilor Realităţii curente faţă de Eternitate. Îţi aminteşti, nu?
Vorbea cu insistenţa blândă a unui învăţător în faţa unui şcolar cam înapoiat, şi totuşi Harlan crezu că zăreşte în ochii lui o sclipire aspră.
— Desigur.
— Şi-ţi mai aduci aminte şi că ţi-am spus despre Consiliul Atottemporal că ezită să accepte analiza pe care o făcusem eu asupra acestei situaţii, fără Observaţii exacte care să o confirme. Asta nu-ţi spune că am şi calculat Schimbarea de Realitate necesară?
— Observaţiile mele au adus însă confirmarea, nu-i aşa?
— Da.
— Şi pentru a le analiza corect este nevoie de timp.
— Prostii. Raportul tău nu înseamnă nimic. Confirmarea stă în ce mi-ai spus cu gura ta acum câteva minute.
— Nu înţeleg.
— Uite, Harlan, să-ţi spun eu ce este putred cu Secolul 482.
În înalta societate, mai cu seamă printre femei, s-a răspândit convingerea că Eternii sunt într-adevăr Eterni, în adevăratul sens al cuvântului. Că sunt nemuritori… Sfinte Timp, omule, doar ţi-a spus-o şi Noÿs Lambent. Mi-ai repetat afirmaţiile ei acum mai puţin de douăzeci de minute.
Harlan îl privi pe Finge fără să-l vadă. Îi venea în gând vocea blândă, mângâietoare, a lui Noÿs, pe când se apleca asupra lui şi-i învăluia ochii cu privirea ei frumoasă, întunecată: „Eşti nemuritor. Eşti Etern.”
Finge urmă:
— O asemenea convingere este negativă, însă nu foarte dăunătoare în sine. Poate crea inconveniente, poate spori dificultăţile Secţiei, însă Calculele arată că doar un minimum de cazuri necesită o Schimbare. Totuşi, dacă o Schimbare este avantajoasă, nu ţi se pare evident că Temporalii care trebuie să fie cel mai afectaţi de ea trebuie să fie cei care împărtăşesc această superstiţie? Cu alte cuvinte, aristocraţia feminină, Noÿs.
— Poate, însă îmi voi încerca norocul, replică Harlan.
— Nu ai ce noroc să-ţi încerci. Crezi că eşti atât de fascinant şi de fermecător încât această aristocrată subţire să cadă în braţele unui Tehnician fără importanţă? Haide, Harlan, fii mai realist.
Buzele lui Harlan vădiră încăpăţânare. Nu răspunse.
— Şi nu-ţi trece prin cap ce altă superstiţie au adăugat aceşti oameni credinţei lor în viaţa veşnică a Eternilor? Sfinte Timp, Harlan! Majoritatea femeilor cred că intimitatea cu un Etern face o femeie muritoare (aşa cum se consideră ele) să trăiască veşnic!
Harlan se clătină. Auzea din nou, atât de clar, vocea ei: „Dacă aş fi făcută Eternă…” Şi sărutările ei. Finge vorbi mai departe.