— E atât de curat. Nici un fir de praf, remarcă Noÿs.
— Auto-curăţare, spuse Harlan. Apoi, cu un efort care păru să-i rupă corzile vocale, ridică vocea aproape la nivelul normal. Dar nu este nimeni aici, în sus-Timp sau jos-Timp, cale de mii şi mii de Secole.
Noÿs păru să accepte aceasta.
— Şi peste tot este la fel de utilat? Am trecut pe lângă prăvălii cu mâncare şi o bibliotecă cu filme. Ai văzut?
— Am văzut. Da, este echipat în întregime. Toate sunt echipate în întregime. Toate Secţiile.
— Dar de ce, dacă nimeni nu vine niciodată aici?
— Este logic, răspunse Harlan.
Vorbind despre toate acestea, ciudăţenia locului părea să mai dispară. Spunând cu glas tare ceea ce ştia deja teoretic, putea fixa materia, coborând-o în prozaic.
— Devreme, în istoria Eternităţii, unul din Secolele 300 a elaborat un duplicator de masă. Ştii ce este asta? Stabilindu-se un câmp de rezonanţă, energia poate fi transformată în materie cu particule subatomice, cu exact aceeaşi schemă de poziţii, încadrându-se în cerinţele de incertitudine, a modelului folosit. Rezultatul este o copie exactă.
Noi, cei din Eternitate, am pus mâna pe mecanism pentru scopurile noastre, pe atunci, nu se făcuseră decât vreo şase sau şapte sute de Secţii. Aveam planuri de extindere, desigur. „Zece Secţii noi pe fizio-an” era una din lozincile perioadei. Duplicatorul de masă a făcut-o inutilă. Am construit o Secţie nouă, completă, cu hrană, rezerve de energie, de apă, cu cel mai bun echipament automat. Am pus în funcţiune mecanismul şi am duplicat Secţia o dată pentru fiecare Secol, în toată Eternitatea. Nu ştiu cât. Milioane de Secole, probabil.
— Şi toate ca aceasta, Andrew?
— Toate exact aşa. Şi pe măsură ce Eternitatea se extinde, le umplem doar, adaptând construcţia la cerinţele locului respectiv. Singurele probleme survin atunci când dăm de un Secol-axat-pe-Energie. La această secţie nu… nu am ajuns încă. (N-avea nici un rost să-i spună că Eternii nu puteau pătrunde niciodată în Timp aici, în Secolele Ascunse. Ce importanţă ar avea?)
O privi şi ea părea tulburată. Spuse, grăbit:
— Construirea Secţiilor nu necesită mare lucru. Doar energie, nimic mai mult, şi cu Nova, de unde o luăm…
Ea îl întrerupse:
— Nu. Pur şi simplu nu-mi amintesc.
— Ce să-ţi aminteşti?
— Ai spus că duplicatorul a fost inventat în Secolele 300. Noi nu îl avem în 482. Nu-mi amintesc să fi întâlnit aşa ceva în istorie.
Harlan deveni gânditor. Cu toate că nu era decât cu câţiva centimetri mai scundă, se simţi deodată, prin comparaţie, un uriaş. Ea era doar un copil şi el un semizeu din Eternitate, care trebuie să o înveţe şi să o conducă pe drumul adevărului.
— Noÿs, draga mea, hai să găsim un loc să stăm jos şi… şi trebuie să-ţi explic ceva.
Conceptul unei Realităţi Variabile, o Realitate care nu era fixă. Eternă şi imuabilă, nu era ceva care să poată fi privit cu indiferenţă de oricine.
Câteodată, când toată lumea dormea, Harlan îşi amintea de primele zile ale noviciatului său şi de încercările chinuitoare de a se despărţi de Secolul său şi de Timp.
Novicelui mediu îi trebuiau şase luni ca să înveţe toate adevărurile, să descopere că nu se mai putea întoarce niciodată cu adevărat acasă. Nu îl oprea numai legea Eternităţii, ci şi un adevăr rece: căminul său, aşa cum l-a cunoscut, ar putea foarte bine să nu mai existe, ar putea, într-un fel, să nu fi existat niciodată.
Aceasta îi afecta pe Novici în mod diferit. Harlan îşi aducea aminte cum Bonky Latourette se albise şi se trăsese la faţă în ziua în care Instructorul Yarrow le lămurise definitiv conceptul de Realitate.
Nici unul dintre ei nu mâncase în seara aceea. Se strânseseră laolaltă, căutând puţină căldură sufletească, toţi cu excepţia lui Latourette, care dispăruse. Râdeau fals şi făceau glume răsuflate.
Cineva zise, cu o voce tremurătoare şi nesigură:
— Cred că n-am avut niciodată o mamă. Dacă m-aş întoarce în Secolul 95, mi s-ar spune: „Cine eşti? Nu te cunoaştem. N-ai nici o dovadă că ai fost pe aici. Nu exişti.”
Zâmbiseră anemic şi dăduseră din cap, băieţi însinguraţi, cărora nu le mai rămăsese decât Eternitatea.
Îl regăsiseră pe Latourette seara, la culcare, dormind adânc şi respirând slab. În scobitura cotului se vedea urma roşie a unei injecţii cu pulverizator. Cu toţii înregistrară acest amănunt.
Fusese chemat Yarrow şi, pentru o clipă, păruse că unul din Novici nu va mai veni la cursuri, însă, în cele din urmă, totul se liniştise. O săptămână mai târziu, Latourette se afla din nou pe locul său. Însă noaptea aceea grea îşi lăsase pecetea pe personalitatea lui pentru totdeauna.
Şi acum Harlan trebuia să-i explice Realitatea lui Noÿs Lambent, o fată nu cu mult mai mare decât Novicii de atunci, şi să-i explice totul odată. Trebuia. Nu avea de ales. Ea trebuia să ştie exact ce aveau de înfruntat şi ce avea de făcut.
Mâncară conserve de carne, fructe glasate, băură lapte la o masă lungă de conferinţe cu douăsprezece locuri şi îi spuse acolo. O făcu cât mai delicat cu putinţă, dar îşi dădu repede seama că nu este nevoie de delicateţe. Prindea din zbor fiecare concept şi, pe la jumătate, observă uimit că ea nu reacţiona aşa cum se aşteptase. Nu se temea, nu părea să simtă vreo pierdere. Părea doar furioasă.
Mânia îi împurpurase faţa, ochii ei negri părând astfel şi mai întunecaţi.
— Dar asta este o crimă, izbucni ea. Cine sunt Eternii ca să facă asta?
— Este pentru binele omenirii, îi răspunse Harlan.
Sigur, ea nu putea înţelege aşa ceva. Compătimea gândirea legată-de-Timp a Temporalilor.
— Crezi? Presupun că aşa a dispărut şi duplicatorul de masă.
— Mai avem còpii. Nu-ţi fă griji pentru asta. L-am păstrat.
— Voi l-aţi păstrat. Dar noi? L-am fi putut avea şi noi, cei din 482.
Gesticula cu pumnii strânşi, cu mişcări mici.
— Nu ar fi fost spre binele vostru. Nu te enerva, draga mea, ci doar ascultă.
Cu o mişcare aproape convulsivă (va trebui să înveţe cum să o atingă cu naturaleţe, fără ca mişcarea să pară bruscă, provocând o respingere), îi luă amândouă mâinile şi i le ţinu strâns.
Timp de o clipă ea încercă să şi le elibereze, apoi se calmă. Chiar râse puţin.
— Hai, zi mai departe, prostuţule, şi nu mai fi atât de solemn. Nu dau vina pe tine.
— Nu trebuie să dai vina pe nimeni. Nu este nevoie ca cineva să aibă vreo vină. Facem ceea ce trebuie făcut. Duplicatorul acela de masă este un caz clasic. L-am studiat la şcoală. Un astfel de mecanism poate duplica şi persoane. Problemele care se ivesc astfel sunt foarte complicate.
— Dar nu este de datoria societăţii să-şi rezolve singură problemele?
— Ba da, dar am studiat această societate în drumul ei prin Timp şi nu-şi rezolvă problemele în mod satisfăcător. Adu-ţi aminte că acest eşec nu se reflectă doar asupra sa, ci şi asupra societăţilor care îi urmează. De fapt, nu există nici o soluţie satisfăcătoare pentru problema duplicatorului de masă. Se aseamănă într-o privinţă cu războaiele atomice şi cu visătorii, care sunt pur şi simplu de neîngăduit. Consecinţele nu sunt niciodată favorabile.
— Cum poţi fi atât de sigur?
— Avem maşinile noastre de calculat, Noÿs. Computaplexe mult mai perfecţionate decât cele obţinute în oricare dintre Realităţi. Acestea calculează Realităţile posibile şi clasifică avantajele fiecăreia faţă de mii şi mii de variabile.
— Mecanisme! pufni ea cu dispreţ. Harlan se încruntă, dar se domoli imediat.