Finge rosti primele cuvinte.
— Ce ai în mână?
— O armă, îl informă Harlan, şi o scoase. O recunoşti? Ţeava, terminată într-o uşoară protuberanţă metalică, lucea slab.
— Dacă mă omori… începu Finge.
— N-am să te omor. Când ne-am întâlnit data trecută aveai un explozon. Acesta nu este un explozon. Este o invenţie a uneia din Realităţile trecute ale Secolului 575. Probabil că nu o cunoşti. A fost scoasă din Realitate. Era prea neplăcută. Poate ucide, dar la o energie mai scăzută, activează centrii dureroşi ai sistemului nervos şi provoacă paralizia. Se numeşte, sau se numea, bici neuronic. Funcţionează. Este încărcat. L-am încercat pe un deget.
Ridică mâna stângă cu degetul mic ţeapăn.
— A fost foarte neplăcut. Finge se mişcă neliniştit.
— În numele Timpului, despre ce este vorba de fapt?
— Există un fel de barieră peste tunelurile navelor în dreptul Secolului 100.000. Vreau să fie înlăturată.
— Un blocaj peste tunelurile navelor?
— Hai să nu facem pe miraţii. Ieri ai vorbit cu Twissell. Astăzi tunelurile sunt blocate. Vreau să ştiu ce i-ai spus lui Twissell. Vreau să ştiu ce s-a făcut şi ce se va face. Pe sfântul Timp, Calculator, dacă nu-mi spui, mă voi folosi de bici. Pune-mă la încercare dacă nu mă crezi.
— Stai, ascultă… Finge tărăgăna puţin cuvintele, simţind primul fior de spaimă şi un fel de mânie disperată.
— Dacă vrei adevărul, iată: Ştim despre tine şi Noÿs. Ochii lui Harlan scânteiară.
— Ce anume ştiţi despre mine şi Noÿs?
— Credeai că ne-a scăpat ceva?
Privirea Calculatorului rămăsese aţintită pe biciul neuronic şi fruntea începea să i se umezească.
— Pe Timp, după emoţia pe care ai arătat-o după perioada de Observaţie, credeai că nu te vom ţine sub supraveghere tocmai pe tine? Aş fi meritat să mi se ia statutul de Calculator dacă n-aş fi făcut-o. Ştim că ai adus-o pe Noÿs în Eternitate. Am ştiut-o de la bun început. Ai vrut adevărul. Acum îl ai.
În acel moment, Harlan îşi dispreţuia propria prostie.
— Aţi ştiut?
— Da. Am ştiut că ai adus-o în Secolele Ascunse. Am ştiut de fiecare dată când ai intrat în Secolul 482, ca să-i duci fel de fel de fleacuri. Făcând pe nebunul, cu jurământul de Etern complet uitat.
— Şi-atunci de ce nu m-aţi oprit?
Harlan se simţea covârşit de povara propriei umilinţe.
— Încă mai vrei să auzi adevărul? îi aruncă Finge, începând să câştige curaj în aceeaşi proporţie în care Harlan era copleşit de sentimentul frustrării.
— Mai departe.
— Atunci lasă-mă să-ţi spun că, încă de la bun început, nu te-am considerat un adevărat Etern. Un Observator strălucit, desigur, şi un Tehnician care a făcut faţă tuturor probelor. Dar nu un Etern. Când te-am adus aici pentru această ultimă sarcină, am făcut-o ca să i-o dovedesc şi lui Twissell, care, pentru nu ştiu ce motive de neînţeles, te apreciază. Nu testam doar societatea prin intermediul fetei. Te testam şi pe tine, şi ai eşuat, aşa cum am ştiut că se va întâmpla. Acum pune arma aia deoparte, biciul ăla sau ce-o fi, şi ieşi odată de aici.
— Şi ai venit şi în încăperile mele personale, o dată, spuse Harlan, cu sufletul la gură, — încercând din răsputeri să-şi păstreze demnitatea, dar simţind-o cum îl părăseşte ca şi cum mintea şi spiritul i-ar fi fost la fel de inerte şi insensibile ca şi degetul amorţit de la mâna stângă —, ca să mă îmboldeşti să fac ce am de făcut.
— Da, desigur. Şi dacă vrei să fie spus pe şleau, te-am provocat. Ţi-am spus adevărul gol-goluţ, că puteai s-o păstrezi pe Noÿs numai în Realitatea de atunci şi acolo. Iar tu ai ales să acţionezi nu ca un Etern, ci ca un mucos. După cum m-am şi aşteptat.
— Şi aş face-o din nou, răspunse Harlan morocănos şi de vreme ce s-a aflat totul, îţi dai seama că nu mai am nimic de pierdut.
Îndreptă arma către mijlocul grăsuliu al lui Finge şi-i şopti printre buzele palide şi dinţii încleştaţi:
— Ce s-a întâmplat cu Noÿs?
— N-am idee.
— Lasă asta. Ce s-a întâmplat cu Noÿs?
— Îţi spun că nu ştiu.
Pumnul lui Harlan se strânse pe biciul neuronic. Vocea îi era scăzută.
— Întâi piciorul. O să doară.
— În numele Timpului, ascultă. Aşteaptă!
— Bine. Ce s-a întâmplat cu ea?
— Nu, ascultă! Până acum nu a fost decât o încălcare a disciplinei. Realitatea nu a fost afectată. Am verificat. O să te alegi doar cu o descalificare. Dar dacă mă omori sau dacă mă răneşti cu intenţia de a mă omorî, înseamnă că ai atacat un superior. Pentru asta se dă pedeapsa cu moartea.
Harlan zâmbi la zădărnicia ameninţării. Faţă de ceea ce se întâmplase deja, moartea i-ar fi oferit o scăpare, inegalabilă în simplitatea şi desăvârşirea ei.
Dar Finge îi înţelese greşit zâmbetul. Se grăbi să spună:
— Să nu crezi că în Eternitate nu există pedeapsa cu moartea doar pentru că până acum nu te-ai lovit de aşa ceva. Noi, Calculatorii, ştim asta. Mai mult, au avut loc şi execuţii. Este simplu. În orice Realitate există victime ale unor accidente fatale, după care nu se mai găseşte nici un cadavru. Rachete explodează pe traiectorie, curse aeriene se prăbuşesc în adâncul oceanului sau se zdrobesc în creierul munţilor. Un ucigaş poate fi pus în una din aceste nave doar cu câteva minute sau secunde înainte de catastrofă. Chiar merită ceea ce faci? Merită asta?
Harlan îşi schimbă puţin poziţia.
— Dacă încerci să scapi, să ştii că nu merge. Să-ţi spun un lucru: nu mă tem de pedeapsă. Mai mult, vreau ca Noÿs să fie a mea. O vreau acum. Ea nu există în Realitatea curentă. Nu are analog. Nu există nici un motiv pentru care să nu putem stabili o legătură formală.
— Este împotriva regulamentului ca un Tehnician…
— Vom lăsa Consiliul Atottemporal să decidă, spuse Harlan şi mândria lui ieşi în sfârşit la suprafaţă. Şi nu mă tem de o decizie adversă, aşa cum nu mă tem nici să te omor. Nu sunt un Tehnician obişnuit.
— Pentru că eşti Tehnicianul lui Twissell?
Faţa rotundă, transpirată a lui Finge, adăpostea o privire ciudată, care ar fi putut însemna ură sau triumf sau câte ceva din fiecare.
— Pentru motive mult mai importante decât asta. Şi acum… Cu o hotărâre sumbră pe chip, puse degetul pe activatorul armei.
Finge strigă:
— Atunci du-te la Consiliu. Consiliul Atottemporal. Ei ştiu. Dacă eşti atât de important…
Se opri, gâfâind.
Timp de o clipă, degetul lui Harlan se ridică, vădind nehotărâre.
— Cum?
— Crezi că aş acţiona de capul meu într-un caz ca ăsta? Am raportat întregul incident Consiliului, în acelaşi timp cu Schimbarea de Realitate. Poftim! Ai aici duplicatele.
— Stai aşa, nu mişca.
Dar Finge îi nesocoti ordinul. Repede, ca posedat de diavol, se şi afla cu mâna pe dosare. Degetul unei mâini găsi combinaţia codului pentru fişa căutată, degetele celeilalte o formară pe câteva butoane. Un capăt argintiu de bandă se ivi din pupitru, cu perforaţiile sale de-abia vizibile ochiului liber.