— Vrei s-o şi asculţi? întrebă Finge şi, fără să aştepte, o introduse în sonorizator.
Harlan ascultă, îngheţat. Era clar. Finge făcuse un raport complet. Dăduse detalii despre fiecare mişcare a sa în fiecare deplasare cu nava. Nu-i scăpase nici una, din câte îşi putea el aminti, până în momentul întocmirii raportului.
După derularea benzii, Finge strigă din nou:
— Acum, du-te la Consiliu. Eu n-am pus nici o barieră în Timp. Nici n-aş şti cum. Şi să nu crezi că nu le pasă de problema asta. Zici că am vorbit ieri cu Twissell. Aşa este. Dar nu m-am dus eu la el, ci el m-a chemat. Aşa că du-te şi întreabă-l pe Twissell. Spune-le ce Tehnician important eşti. Şi dacă vrei să mă împuşti mai întâi, trage şi la naiba cu tine!
Lui Harlan nu-i scăpă jubilarea din vocea Calculatorului. În acel moment simţea, evident, că este învingătorul, destul ca să creadă că nici măcar o biciuire neuronică nu i-ar mai atinge poziţia.
De ce? Ţinea oare atât de mult la prăbuşirea lui Harlan? Sau gelozia lui pentru Noÿs era o pasiune atât de devoratoare?
Harlan îşi formulă vag aceste întrebări în minte şi apoi întreaga problemă, cu Finge cu tot, i se păru deodată fără importanţă.
Băgă arma în buzunar şi dispăru ca un vârtej pe uşă, către cel mai apropiat tunel de navă.
Atunci va fi Consiliul, sau Twissell, în ultimă instanţă. Nu-i era frică de nici unul dintre ei, nici de toţi la un loc.
Cu fiecare zi din această ultimă lună incredibilă, se convinsese, din ce în ce mai mult, de propria-i indispensabilitate. Consiliul, însuşi Consiliul Atottemporal, nu va avea de ales, ci va trebui să ajungă la o înţelegere, atunci când va fi vorba să dea în schimb o fată pentru existenţa întregii Eternităţi.
CERC COMPLET
Tehnicianul Andrew Harlan, dând buzna în secolul 575, fu puţin surprins să se trezească în schimbul de noapte. Fizio-orele trecuseră pe nesimţite, în timp ce el cutreierase tunelurile navelor. Se uită, cu o privire golită de expresie, prin coridoarele întunecoase, dovadă a activităţii nocturne reduse. Dar, încă sub imperiul mâniei, nu se opri să-şi piardă timpul cu privitul. Se îndreptă către zona încăperilor personale. Va găsi camera lui Twissell la nivelul Calculatorilor, aşa cum o găsise şi pe a lui Finge, şi nu se temea că ar putea fi observat sau oprit.
Simţea biciul neuronic, un obiect tare lipit de cot. Se opri în faţa uşii lui Twissell (o spuneau literele gravate pe plăcuţa de metal).
Harlan activă semnalul de la intrare, apăsând lung, obraznic, pe buton. Cu palma umedă, provocă un scurtcircuit şi îl lăsă să sune încontinuu. Bâzâitul venea ca din depărtare.
În spatele lui se auzi un pas uşor, pe care nu-l băgă în seamă, convins că, oricine ar fi, va trece pe lângă el fără să-i dea atenţie. (Ah, ecusonul rozaliu de Tehnician!)
Dar paşii se opriră şi o voce îl interpelă.
— Tehnicianul Harlan?
Harlan se răsuci pe călcâie. Era un Calculator Junior, relativ nou în secţie. Harlan simţea cum îl arde mânia pe dinăuntru. Aici nu erau în 482. Aici nu era un simplu Tehnician, ci Tehnicianul lui Twissell, şi Calculatorii mai tineri, în dorinţa lor de a intra în graţiile marelui Twissell, acordau uneori o politeţe minimă Tehnicianului său.
— Doriţi să-i vedeţi pe Calculatorul Senior Twissell? Agitat, nervos, Harlan răspunse.
— Da, domnule.
(Dobitocul! Ce credea că poate să vrea cineva care sună la uşa cuiva? Să prindă o navă!)
— Mă tem că nu se poate.
— Este destul de important ca să merite să-l scoli din somn.
— Poate, dar nu este aici. Nu este în secolul 575.
— Dar unde este, exact? întrebă Harlan, nerăbdător. Privirea Calculatorului se transformă într-o căutătură dispreţuitoare.
— Nu ştiu.
— Dar am o întâlnire importantă la prima oră.
— Dumneavoastră aveţi, îi răspunse Calculatorul şi Harlan nu reuşi să-şi explice de ce situaţia îl amuza pe acesta atât de tare.
Calculatorul continuă, acum zâmbind de-a binelea.
— Aţi venit cam devreme, nu-i aşa?
— Dar trebuie să-l văd.
— Sunt sigur că se va întoarce în zori. Zâmbetul i se lăţi.
— Dar…
Calculatorul trecu pe lângă el, evitând cu grijă orice contact, fie el doar şi cel al hainelor.
Pumnii lui Harlan se încleştau şi se descleştau. Privi lung, neajutorat, în urma lui, şi apoi, pentru că pur şi simplu nu era nimic altceva de făcut, se întoarse încet, în camera lui, fără să fie pe deplin conştient de mişcările sale.
Dormi pe apucate. Îşi spuse că are nevoie de somn. Încercă să se relaxeze cu forţa şi, desigur, nu izbuti. Durata somnului îi fu o succedare de gânduri zadarnice.
Mai întâi de toate, Noÿs.
Nu vor îndrăzni să-i facă vreun rău, gândea el febril. Nu o puteau trimite înapoi în Timp fără a calcula mai întâi efectul asupra Realităţii, şi asta le-ar lua zile, probabil săptămâni. Ca o alternativă, ar putea face cu ea lucrul cu care-l ameninţase Finge: să o pună în calea unui accident căruia să nu i se poată da de urmă.
Nu luă în serios această posibilitate. Nu era nevoie de o măsură atât de drastică. Şi nu vor risca să-l supere astfel. (În tăcerea camerei întunecoase şi în stadiul acela de semi-conştienţă în care lucrurile ajung adesea să-şi piardă proporţiile în gândire, Harlan nu găsea nimic grotesc în siguranţa lui că acest Consiliu Atottemporal nu va risca să nemulţumească un Tehnician).
Mai existau, desigur, întrebuinţări care ar putea fi date unei femei captive. O femeie frumoasă, dintr-o Realitate hedonistă…
Harlan înlătura hotărât acest gând de câte ori îi revenea în minte. Era, deopotrivă, mai probabil şi mai inimaginabil decât moartea, şi nu putea concepe aşa ceva.
Se gândi la Twissell.
Bătrânul nu era în 575. Unde era, în aceste ore în care ar fi trebuit să doarmă? Un bătrân trebuie să-şi facă somnul. Harlan cunoştea răspunsul. Consiliul ţinea şedinţe consultative. Despre el. Despre Noÿs. Despre ce era de făcut cu un Tehnician indispensabil de care nimeni nu îndrăznea să se atingă.
Colţurile buzelor i se ridicară. Chiar dacă Finge le-a raportat atacul din seara aceea, asta n-o să le influenţeze câtuşi de puţin deliberările. Crimele sale ar fi prea puţin agravate de asta. Indispensabilitatea sa nu va fi, cu siguranţă, micşorată.
Şi Harlan nu era nicidecum sigur că Finge ar raporta incidentul. Recunoaşterea faptului că a fost forţat să-şi îndoaie spinarea în faţa unui Tehnician ar pune un Calculator Asistent într-o lumină ridicolă şi Finge nu ar alege o asemenea situaţie.
Harlan se gândi la Tehnicieni ca grup, ceea ce, în ultimul timp, nu i se întâmplase prea des. Propriul lui statut oarecum neobişnuit, de om al lui Twissell şi semi-Educator, îl ţinuse prea departe de alţi Tehnicieni. Dar Tehnicienii oricum nu erau solidari. De ce?
Chiar trebuia să treacă prin 575 şi 482 văzând sau vorbind mult prea rar cu un alt Tehnician? Chiar trebuia să se evite unul pe celălalt? Trebuia să se poarte ca şi cum ar fi acceptat statutul în care îi vârâseră superstiţiile altora?
În mintea lui, forţase deja Consiliul să capituleze în ceea ce-o privea pe Noÿs şi acum formula şi alte revendicări, Tehnicienilor trebuia să li se admită o organizaţie proprie, întruniri regulate… să li se acorde mai multă prietenie… un tratament mai bun din partea celorlalţi.