— Doar atât?
— Şi m-am gândit.
— Fără o pregătire matematică avansată? Te-am urmărit îndeaproape luni de-a rândul, băiete, şi tot nu ţi-aş fi ghicit acest talent deosebit. Zi-i înainte.
— Eternitatea nu ar fi putut fi instituită fără descoperirea Câmpului Temporal de către Mallansohn. Mallansohn nu ar fi reuşit toate acestea fără cunoştinţe matematice care nu existau decât în viitorul lui. Una la mână. Pe când aici, în Eternitate, chiar în momentul acesta, se află un Novice care a fost ales Etern împotriva oricăror reguli, căci depăşise limita de vârstă şi, pe deasupra, mai era şi însurat. Dumneavoastră l-aţi pus să înveţe matematici şi Sociologia Primitivă. A doua la mână.
— Şi?
— Spun că aveţi intenţia să-l trimiteţi cumva înapoi în Timp, dincolo de punctul terminus în jos-Timp al Eternităţii, înapoi în Secolul 24. Intenţia dumneavoastră este ca Novicele, Cooper, să-l înveţe ecuaţiile Lefebvre pe Mallansohn. Vedeţi, acum — adăugă Harlan cu o emoţie intensă — că propria mea poziţie de expert în Epoca Primitivă şi faptul că sunt conştient de ea îmi dă dreptul la un tratament special. Foarte special.
— Sfinte Timp, murmură Twissell.
— E-adevărat, nu-i aşa? Întregim cercul, cu ajutorul meu. Fără asta…
Lăsă fraza în suspensie.
— Te-ai apropiat atâta de adevăr… Şi totuşi pot să jur că nu exista nimic care să indice…
Twissell căzu într-o meditaţie adâncă, în care nici Harlan, nici lumea dinafară nu puteau pătrunde. Harlan spuse repede:
— M-am apropiat numai de adevăr? Este chiar adevărul. Nu-şi dădea seama nici el de ce este atât de sigur de esenţa afirmaţiei lui, dacă nu doar pentru că dorea cu atâta disperare să fie aşa.
— Nu, nu. Nu chiar adevărul. Novicele Cooper nu se întoarce în 24 ca să-l înveţe ceva pe Mallansohn.
— Nu vă cred.
— Trebuie. Trebuie să vezi toată gravitatea situaţiei. Am nevoie de colaborarea ta în ceea ce a mai rămas din proiect. Vezi, tu, situaţia este de fapt un cerc, un ciclu, dar mult mai complet decât îţi închipui. Mult mai complet, băiete. Novicele Brinsley Sheridan Cooper este Vikkor Mallansohn!
ÎNCEPUTURILE ETERNITĂŢII
Lui Harlan nu i-ar fi trecut prin cap că Twissell va spune atunci ceva care să-l poată surprinde. Se înşelase. Spuse:
— Mallansohn. El…
Twissell, cu ţigara redusă la un muc, scoase alta.
— Da, Mallansohn. Nu vrei o rezumare rapidă a vieţii lui? Fii atent. S-a născut în secolul 78, a petrecut o perioadă de timp în Eternitate şi a murit în secolul 24.
Mâna mică a lui Twissell se aşeză uşor pe cotul lui Harlan şi faţa lui de gnom se descompuse într-o prelungire zbârcită a zâmbetului lui obişnuit.
— Haide, băiete, fizio-Timpul trece chiar şi pentru noi şi astăzi nu suntem cu totul stăpâni pe noi înşine. Vii cu mine în biroul meu?
Porni înainte şi Harlan îl urmă, sesizând, dar nu în întregime, uşile care se deschideau şi platformele mobile.
Făcea legătura între informaţia primită şi propria lui problemă, cu planul de acţiune. După primul moment de dezorientare, hotărârea îi reveni. În fond, lucrurile se schimbau doar pentru a face ca importanţa lui pentru existenţa Eternităţii să crească şi mai mult, valoarea lui să atingă alte culmi, dorinţele să-i fie mai sigur satisfăcute, iar Noÿs — mai sigur dată înapoi.
Noÿs!
Sfinte Timp, să nu-i facă vreun rău! Ea era singura parte adevărată a vieţii lui. Întreaga Eternitate, alături de ea, era doar o fantezie superfluă şi nici măcar una care să merite vreo osteneală.
Când se trezi în biroul lui Twissell, nu-şi putea aduce bine aminte cum se făcuse de ajunsese, din sala aceea, tocmai aici. Deşi se uită împrejur şi încercă să integreze încăperea în realitate prin forţa pură a masei elementelor sale, nu părea decât o altă parte a unui vis care supravieţuise propriei sale raţiuni de a fi.
Biroul lui Twissell era o încăpere curată, lungă, din porţelan aseptic. Unul din pereţi era înţesat, din podele până la tavan şi de la cap la cap, cu micro-unităţile calculatoare, care, în ansamblu, alcătuiau cel mai mare Computaplex în folosinţă personală din Eternitate şi, într-adevăr, unul din cele mai mari existente. Peretele opus era şi el acoperit cu filme de referinţă, între aceşti pereţi, ce mai rămăsese din cameră nu era cu mult mai mult decât un coridor, întrerupt de o masă de scris, două scaune, echipament de înregistrare-proiectare şi un obiect neobişnuit, cum Harlan nu mai văzuse, şi care nu-şi dezvălui utilitatea până când Twissell nu aruncă în el rămăşiţele unei ţigări. Aceasta se stinse fără zgomot, dar Twissell, în maniera lui obişnuită de prestidigitator, ţinea deja o alta în mână.
Harlan gândi: „Şi acum, la obiect”.
Începu, cam prea tare, cu prea multă brutalitate.
— Există o fată, în Secolul 482…
Twissell se încruntă şi flutură repede din mână ca şi cum ar fi dat grăbit deoparte subiectul neplăcut.
— Ştiu, ştiu. N-o să i se întâmple nimic. Şi nici ţie. Totul o să fie bine. O să am eu grijă.
— Vreţi să spuneţi…
— Îţi spun că ştiu povestea. Dacă asta te nelinişteşte, atunci poţi să te calmezi.
Harlan se holbă uluit la bătrân. Asta era tot? Deşi se gândise intens la imensitatea puterii sale, nu se aşteptase totuşi la o dovadă atât de limpede.
Dar Twissell îşi reluă vorba.
— Hai să-ţi povestesc ceva, începu, aproape pe tonul cu care ar fi vorbit în faţa unui Novice proaspăt adus. Nu credeam că o să fie necesar, şi poate că încă nici nu este, dar cercetările şi perspicacitatea ta o merită.
Îl privi, în felul lui, ciudat.
— Ştii, încă nu-mi vine să cred că le-ai făcut pe toate singur. Apoi continuă:
— Omul pe care majoritatea Eternilor îl cunosc sub numele de Vikkor Mallansohn a lăsat, după moartea lui, nişte însemnări din timpul vieţii. Nu era chiar un jurnal, nici o biografie. Era mai mult un fel de ghid, lăsat Eternilor, de care ştia că vor exista într-o bună zi. Era inclus într-un volum de stază a Timpului, care putea fi deschis doar de Calculatorii din Eternitate, şi care a rămas, deci, neatins timp de trei secole după moartea lui, până s-a instituit Eternitatea, şi Calculatorul Senior Henry Wadsman, primul din şirul marilor Eterni, l-a deschis. Documentul a fost apoi transmis, în condiţii de securitate strictă, de-a lungul unui şir de Calculatori Seniori, dintre care eu sunt ultimul. I se spune memoriul Mallansohn.
În memoriu se află povestea unui om pe nume Brinsley Sheridan Cooper, născut în Secolul 78, adus ca Novice în Eternitate la vârsta de 23 de ani, după ce fusese căsătorit ceva mai mult de un an, fără să aibă copii.
Intrând în Eternitate, un Calculator numit Laban Twissell i-a predat matematicile şi un Tehnician pe nume Andrew Harlan i-a predat Sociologia Primitivă. După o aprofundare temeinică a ambelor discipline şi a altora, cum ar fi ingineria Temporală, a fost trimis în Secolul 24, pentru a preda, la rândul lui, anumite noţiuni tehnice necesare unui om de ştiinţă Primitiv, Vikkor Mallansohn.
Odată ajuns în 24, a început mai întâi un proces lent de adaptare la societate. La asta l-au ajutat foarte mult pregătirea pe care i-o făcuse Tehnicianul Harlan şi sfaturile amănunţite ale Calculatorului Twissell, care părea să fi avut o clarviziune misterioasă în privinţa problemelor cu care urma să fie confruntat.
După ce s-au scurs doi ani, Cooper l-a localizat pe unul Vikkor Mallansohn, un sihastru excentric din pădurile californiene, fără prieteni şi fără rude, dar înzestrat cu o minte îndrăzneaţă şi nonconformistă. Cooper s-a împrietenit cu el încetul cu încetul, l-a obişnuit — şi mai încet — cu ideea că a întâlnit un călător în timp, venind din viitor, şi a început să-l înveţe matematica pe care trebuia s-o cunoască.