— Poţi ghici ce e asta, Tehnician?
— Arată ca o navă supradimensionată, cu un… vârf.
— Exact. Aşa e. Ai nimerit-o. Hai înăuntru.
Harlan îl urmă în interior. Sfera era destul de spaţioasă pentru patru-cinci oameni, dar absolut goală. Podeaua era netedă, peretele curbat era întrerupt de două ferestre. Asta era tot.
— Fără comenzi? întrebă Harlan.
— Comandă de la distanţă.
Twissell îşi trecu mâna peste netezimea peretelui.
— Pereţi dubli. Volumul dintre ei cuprinde în întregime un Câmp Temporal autonom. Acest instrument este o navă care nu e limitată la tunelurile obişnuite, ci poate trece dincolo de punctul terminus, în jos-Timp, al Eternităţii. Proiectul şi construcţia au fost posibile datorită unor indicii valoroase din memoriul Mallansohn. Vino cu mine.
Cabina de comandă era o parte a încăperii mai separată de rest. Harlan păşi înăuntru şi privi mohorât la imensele bare colectoare.
Se auzi vocea lui Twissell.
— Mă auzi, băiete?
Harlan tresări şi privi împrejur. Nu-şi dăduse seama că Twissell nu-l urmase înăuntru. Păşi, automat, către fereastră şi Twissell îi făcu cu mâna. Îi răspunse:
— Vă aud. Vreţi să vin afară?
— Nicidecum. Eşti închis înăuntru.
Harlan sări la uşă şi simţi în stomac un şir de noduri reci, umede. Twissell avea dreptate! Dar ce se întâmpla, pe sfântul Timp?
Vocea lui Twissell se auzi din nou.
— O să răsufli uşurat când o să afli, băiete, că responsabilităţile tale au luat sfârşit. Îţi făceai griji din pricina asta. Puneai tot felul de întrebări. Şi cred că ştiu ce voiai să spui. Asta nu trebuie să fie responsabilitatea ta. Este numai a mea. Din nefericire, tu trebuie să fii în cabina de comandă, deoarece scrie că tu erai acolo şi manevrai comenzile. Scrie în memoriul lui Mallansohn. Cooper te va vedea pe fereastră şi asta va rezolva problema. Mai mult, o să te rog să faci contactul final, după instrucţiunile pe care ţi le voi da. Dacă simţi că şi asta este o responsabilitate prea mare, poţi să te linişteşti. Un alt contact, paralel cu al tău, se află în grija altcuiva. Dacă, pentru orice motiv, nu poţi face contactul, o va face el. Mai mult, voi tăia calea radio din cabina de comandă. Vei putea să ne auzi, dar nu şi să ne vorbeşti. Nu trebuie, deci, să te temi că vreo exclamaţie involuntară de-a ta va întrerupe cercul.
Harlan privea neputincios pe geam. Twissell continuă:
— Cooper va fi aici în câteva momente şi călătoria lui către Era Primitivă va începe peste două fizio-ore. După aceea, băiete, proiectul va lua sfârşit şi tu şi cu mine vom fi liberi.
Harlan se prăbuşea, sugrumat, în vârtejul unui coşmar diabolic. Îl trăsese Twissell pe sfoară? Tot ce făcuse avusese ca scop doar să-l aducă pe neştiute într-o cabină de comandă încuiată? Ştiind acum că este conştient de propria importanţă, improvizase, cu o inteligenţă drăcească, ţinându-l prins în conversaţie, ameţindu-i emoţia cu cuvinte, ducându-l ici, colo, până s-a făcut timpul să-l închidă?
Şi capitularea aceea, rapidă şi uşoară, în privinţa lui Noÿs. Nu va păţi nimic, spusese Twissell. Totul va fi bine.
Cum de-a putut să creadă! Dacă n-aveau de gând să-i facă vreun rău, să o atingă, de ce bariera temporală peste tunel la Secolul 100.000 ? Numai asta şi ar fi trebuit să-l dea pe Twissell de gol cu totul.
Dar pentru că el (imbecilul!) a voit să creadă, s-a lăsat dus de nas orbeşte în aceste ultime fizio-ore, s-a lăsat închis într-o cabină unde nici nu era nevoie de el, nici măcar ca să facă un contact final.
Dintr-o singură lovitură, fusese jefuit de toată importanţa. Atu-urile din mâna lor deveniseră simple cărţi de joc şi Noÿs îi fusese luată pentru totdeauna. Nu-l interesa ce pedeapsă avea să urmeze. Noÿs îi fusese luată pentru totdeauna.
Nu-i trecuse nici o clipă prin cap că proiectul era atât de aproape de sfârşit. De fapt, asta făcuse înfrângerea posibilă.
Vocea lui Twissell se auzi slab.
— Întrerupem, băiete.
Harlan era singur, neputincios, inutil…
DINCOLO DE PUNCTUL TERMINUS
Brinsley Cooper îşi făcu apariţia. Emoţia îi îmbujorase faţa îngustă, făcându-l să pară mai tânăr, în ciuda stufoasei mustăţi Mallansohn care-i încadra buza superioară.
(Harlan îl putea vedea prin geam şi-l auzea clar prin staţia de radio. Gândi, cu amărăciune: „O mustaţă Mallansohn. Desigur!”)
Cooper se îndreptă către Twissell.
— Nu m-au lăsat să intru până acum.
— Foarte bine. Aveau şi ei instrucţiunile lor.
— S-a făcut timpul? Plec?
— Aproape.
— Şi mă întorc? Voi mai vedea Eternitatea?
În ciuda prestanţei pe care Cooper o impusese întregii sale ţinute, în vocea sa se putea desluşi o nuanţă de nelinişte.
(În cabina de comandă, Harlan îşi propti pumnii strânşi de sticla armată a ferestrei, dorindu-şi în zadar să o sfărâme cumva, să strige: „Opriţi! Acceptaţi condiţiile mele sau voi…” Dar la ce bun?)
Cooper îşi roti privirile prin cameră, aparent neobservând că Twissell evitase să-i răspundă la întrebare. Ochii îi căzură pe Harlan, la geamul cabinei de comandă. Emoţionat, îi făcu cu mâna.
— Tehnician Harlan! Vino afară! Vreau să-ţi strâng mâna înainte de plecare!
Twissell interveni.
— Nu acum, băiete, nu acum. Reglează comenzile.
— Da? Mi se pare că nu arată prea bine.
— l-am dezvăluit adevărata natură a proiectului. Mă tem că asta poate face pe oricine nervos.
— Sfinte Timp, aşa e! Eu ştiu de câteva săptămâni şi tot nu m-am obişnuit cu ideea.
Râsul lui căpătase o notă isterică.
— Tot nu mi-a intrat în capul ăsta tare ideea că eu joc rolul cel mai important. Sunt… sunt puţin speriat.
— Nu-ţi fac o vină din asta.
— Ştiţi, de fapt, mai mult… stomacul. E partea mea cea mai puţin fericită.
— E normal şi o să-ţi treacă. Între timp… momentul plecării tale a fost fixat pe Intertemporala Standard şi încă mai trebuie să-ţi dau o grămadă de date orientative. De exemplu, nu ai văzut încă nava cu care vei merge.
În cele două ore care urmară, Harlan, chiar dacă-i vedea, chiar dacă nu, de auzit auzea tot. Twissell îl dăscălea pe Cooper în felul lui bombastic, şi Harlan ştia pe ce temă. Cooper trebuia informat despre exact acele lucruri pe care urma să le menţioneze în memoriul Mallansohn.
(Cerc întregit. Cerc complet. Şi nici un fel în care Harlan să-l poată sfărâma cu o ultimă lovitură, cu care, ca Samson, să dărâme templul. Cercul s-a împlinit. Cercul s-a închis).
— Navele obişnuite, îl auzi pe Twissell perorând, sunt şi împinse, şi trase, dacă putem vorbi aşa în cazul forţelor Intertemporale. Într-o călătorie de la secolul X la Secolul Y, prin Eternitate, există un punct iniţial încărcat cu energie şi un punct final similar. Aici avem o navă cu un punct iniţial încărcat, dar cu un punct destinaţie neîncărcat. Nu poate fi decât împinsă, nu şi trasă. Din această cauză, necesită energii la un nivel… cu ordine întregi de magnitudine mai înalte decât în cazul navelor obişnuite. Staţii speciale de transfer de energie au trebuit să fie instalate de-a lungul tunelelor ca să asigure concentraţii suficiente de energie de la Nova Sol. Această navă specială, cu comenzile şi sistemul ei de alimentare, are o structură deosebită. Timp de fizio-decenii, Realităţile au fost trecute prin sită în căutare de aliaje şi tehnologii speciale. Realitatea-cheie a fost a 13-a din secolul 222. Ea a dat Presorul Temporal, fără de care această navă nu ar fi putut fi construită. Realitatea 13 din 222.