O pronunţă cu o claritate elaborată.
(Harlan îşi spuse: „Ţine minte, Cooper! Ţine minte Realitatea 13 din 222 ca s-o pomeneşti în memoriul Mallansohn, ca Eternii să ştie unde să caute, ca să ştie ce să-ţi spună ca să scrii… Cercul se închide peste sine însuşi)”.
Twissell continua:
— Nava nu a fost testată dincolo de punctul terminus în jos-Timp, desigur, dar a făcut numeroase călătorii în Eternitate. Suntem siguri că n-o să existe efecte negative.
— Nu-i aşa? întrebă Cooper. Adică o să ajung acolo, altfel Mallansohn nu ar fi reuşit să construiască câmpul şi doar a reuşiţi
— Exact. Vei ajunge într-un loc adăpostit şi izolat, dintr-o regiune slab populată din sud-vestul Statelor Unite ale Americii.
— Americii, îl corectă Cooper.
— Americii, atunci. Secolul va fi al 24-lea. Sau, la sutime, al 23,17-lea. Cred că îl putem numi chiar anul 2317, dacă vrem. Nava, aşa cum ai văzut, este mare, mult mai mare decât e nevoie pentru tine. Chiar acum se pun în ea alimentele, apa, mijloacele de adăpostire şi apărare. Tu vei avea instrucţiuni amănunţite care nu vor însemna nimic pentru altcineva în afară de tine. Trebuie să-ţi spun că prima ta sarcină ar fi să te asiguri că nu te descoperă vreun locuitor indigen până când eşti gata să le faci faţă. Vei avea săpătoare-de-forţă cu care vei putea să-ţi faci o ascunzătoare în munte. Va trebui să scoţi repede totul din navă. Vor fi toate astfel aşezate încât să-ţi fie cât mai uşor.
(Harlan gândi: „Repetă-i! Repetă-i! Toate i-au mai fost spuse o dată, dar repetă-i ca să-i intre bine în cap, în memorie. Cerc complet…”).
Twissell spunea:
— Va trebui să descarci în 15 minute. După asta, nava se întoarce automat la punctul de plecare, cu toate instrumentele prea avansate pentru acel Secol. O să primeşti o listă cu acestea. După plecarea navei, eşti pe picioarele tale.
— Chiar trebuie să se întoarcă atât de repede?
— O întoarcere la timp măreşte şansele de reuşită. (Harlan rosti în gând: „Nava trebuie să se întoarcă în 15 minute pentru că s-a întors în 15 minute. Cercul…”). Twissell îi dădea grăbit înainte.
— Nu putem risca să falsificăm moneda sau bancnota lor negociabilă. Vei avea la tine aur sub formă de pepite mici. Vei explica cum ai ajuns în posesia lor după instrucţiunile pe care le-ai primit. Vei avea haine indigene sau cel puţin care să treacă drept indigene.
— Bun.
— Acum, ţine minte. Să acţionezi încet. Aşteaptă câteva săptămâni, dacă e nevoie. Intră în spiritul epocii. Instructajele Tehnicianului Harlan sunt o bază bună, dar nu ajung. Vei avea un aparat de radio, făcut pe principiile Secolului, care te va ajuta să te pui la curent cu evenimentele şi, mai important, să deprinzi pronunţia şi accentul corect al limbii. Învaţă-le cât mai bine. Sunt sigur că Harlan vorbeşte o engleză excelentă, dar nimic nu poate înlocui pronunţia nativă.
— Şi dacă nu nimeresc la locul stabilit? Adică nu în 23,17?
— Asta trebuie să verifici foarte atent. Dar vei nimeri, vei nimeri.
(Harlan gândi: „Va nimeri pentru că a nimerit. Cerc…”) Cooper făcea, probabil, o figură cam sceptică, pentru că Twissell adăugă:
— Precizia focalizării a fost îndelung verificată.
Aveam intenţia să-ţi explic metodele noastre şi acum e momentul potrivit. În primul rând, o să-l ajute pe Harlan să înţeleagă comenzile.
(Deodată, Hartan se întoarse de la geam şi-şi fixă privirea pe comenzi. Un colţ al cortinei disperării începu să se ridice. „Ce-ar fi dacă…”)
Twissell încă îl mai dăscălea pe Cooper cu un ton hiperdidactic şi, cu un colţ al minţii, Harlan încă mai era atent.
— Sigur că o problemă serioasă a fost să determinăm cât de mult pătrunde în Primitiv un obiect după aplicarea unui impuls de energie dat. Cea mai directă metodă ar fi fost să trimitem pe cineva în jos-Timp cu această navă, folosind nivele de impulsuri gradate cu grijă. Asta ar fi însemnat totuşi, pentru fiecare caz, o anumită perioadă de timp în care omul determină Secolul până la ultima sutime prin observaţii astronomice sau obţinând informaţiile prin radio. Asta se face încet şi este şi periculos, pentru că ar fi foarte uşor descoperit de locuitorii nativi, ceea ce ar avea probabil urmări catastrofale pentru proiectul nostru. Dar noi am făcut altceva. Am trimis înapoi în timp o masă cunoscută de izotop radioactiv, niobiu-94, care se dezintegrează, prin emisie de particule beta, în izotopul stabil molibden-94. Procesul are o perioadă de înjumătăţire de 500 de Secole. Intensitatea originală a radiaţiei este cunoscută. Ea scade cu timpul, după relaţia simplă din cinetica de prim ordin, şi, desigur, poate fi măsurată foarte exact.
Când nava ajunge la destinaţie, în timpurile Primitive, fiola care conţine izotopul este descărcată pe coasta unui munte, după care nava se întoarce în Eternitate. În momentul din fizio-Timp în care fiola este descărcată, ea apare simultan în toate Timpurile viitoare, din ce în ce mai vechi. La locul descărcării, în Secolul 575 (Timp, nu Eternitate), un Tehnician o detectează, după radiaţie, şi o recuperează. Se măsoară intensitatea radiaţiei, perioada cât a stat pe munte este cunoscută, Secolul în care a ajuns nava este şi el cunoscut, până la două zecimale. Zeci de fiole sunt pe urmă trimise înapoi la nivele diferite de impulsuri şi se trasează o curbă de calibrare. Curba înseamnă o verificare a fiolelor trimise nu în Primitiv, ci în primele Secole ale Eternităţii, unde se pot face observaţii directe. Bineînţeles că am avut şi eşecuri. Primele câteva fiole s-au pierdut până când am învăţat să ţinem cont şi de nu prea importantele modificări geologice dintre Primitivul târziu şi Secolul 575. Apoi trei dintre fiole nu au mai apărut în 575. Probabil că s-a întâmplat ceva cu mecanismul de descărcare şi au fost îngropate în munte prea adânc pentru a mai fi găsite. Am oprit experimentele atunci când nivelul de radiaţie a crescut atât că ne-am temut că vreun locuitor al Primitivului le-ar putea detecta şi s-ar întreba ce caută în zona aia un produs radioactiv artificial. Dar pentru scopurile noastre a fost destul şi atât şi suntem siguri că putem trimite un om în orice sutime a oricărui Secol Primitiv dorim. Înţelegi toate astea, Cooper, nu-i aşa?
— Perfect, Calculator Twissell. Am văzut o curbă de calibrare fără să-i înţeleg, atunci, scopul. Dar acum totul e clar.
Dar Harlan era acum extrem de atent. Privea la arcul lucitor gradat pe care era marcată scara Timpului. Era făcută din porţelan pe metal şi liniuţele subţiri îl împărţeau în Secole, Decisecole şi Centisecole. Metalul argintiu strălucea uşor în liniile săpate în porţelan, făcându-le vizibile. Cifrele erau foarte fin înscrise şi, aplecându-se deasupra lor, Harlan putu vedea Secolele gravate, de la 17 la 27. Acul indicator, ca un fir de praf, era fixat la 23,17.
Mai văzuse temporometre similare, şi, cu o mişcare aproape automată, împinse maneta care controla presiunea, dar, care însă… nu se clinti. Acul rămânea la locul lui.
Aproape că sări în sus când vocea lui Twissell i se adresă deodată:
— Tehnician Harlan? Strigă:
— Da, Calculator, apoi îşi aminti că nu putea fi auzit. Păşi la geam şi făcu un semn din cap.
Twissell spuse, ca şi cum ar fi vorbit gândurilor lui Harlan:
— Temporometrul este fixat pentru 23,17. N-are nevoie de ajustări. Singura ta sarcină este să alimentezi cu energie la momentul potrivit în fizio-Timp. Ai un cronometru în dreapta. Dă din cap dacă îl vezi. Harlan se conformă.