Mâinile sale manevrară cu dexteritate un mic contact mobil şi ascultă, cu un aer pătrunzător, succesiunea semnalelor care se întorceau. „O altă caracteristică a acestei Secţii a Eternităţii, gândi Harlan, coduri sonore în semnale. Inteligent, însă cu o nuanţă de afectare, ca şi peliculele moleculare.”
— Spune că nu va dura mai mult de trei ore, rosti Voy în cele din urmă. Şi mai zice că îi place numele persoanei implicate. Noÿs Lambent. O femeie, nu-i aşa?
Harlan îşi simţi gâtul uscat.
— Da.
Buzele lui Voy se arcuiră într-un zâmbet moale.
— Sună interesant. Mi-ar face plăcere să o întâlnesc, fără să fiu văzut. NU au mai trecut femei prin Secţie de câteva luni.
Harlan nu avu destulă încredere în sine ca să răspundă. Privi o clipă la Sociolog şi se întoarse brusc. Dacă exista un punct nevralgic în Eternitate, acela erau femeile. Cunoştea această problemă încă de la prima lui intrare aici, însă o simţise pe pielea lui numai din ziua în care o văzuse pentru prima dată pe Noÿs. Drumul de la acel moment la clipa de faţă fusese uşor, şi acum îşi încălcase jurământul de Etern şi trădase toate lucrurile în care crezuse.
Pentru ce?
Pentru Noÿs.
Şi nu simţea nici o ruşine. Asta îl cutremura cel mai mult. Nu îi era ruşine. Nu se simţea vinovat pentru şirul crescând de delicte comise, faţă de care folosirea ilegală a unei Proiectări-de-Viaţă, ultimul element adăugat, nu era decât un fleac.
Dacă va fi nevoie, se va întrece pe sine.
Gândul clar şi precis îi veni în minte pentru prima oară. Şi cu toate că îl respinse cu oroare, ştia că, odată apărut, va reveni.
Gândul era pur şi simplu acesta: dacă va fi constrâns, va distruge Eternitatea.
Şi, ceea ce era mai rău, ştia că-i stă în putere s-o facă.
OBSERVATOR
Harlan stătea la poarta Timpului şi se gândea la sine însuşi într-un fel cu totul nou. Odată, totul fusese foarte simplu. Existau lucruri care se numeau idealuri, sau cel puţin sloganuri, prin şi pentru care să trăieşti. Fiecare etapă a vieţii în Etern avea o motivaţie. Cum începeau „Principiile de bază”?
„Viaţa unui Etern poate fi împărţită în patru etape…”
Lucrurile merseseră bine, însă pentru el totul se schimbase şi ce se stricase nu mai putea fi reparat.
Totuşi, trecuse, corect, prin fiecare din cele patru etape ale vieţii unui Etern. A fost mai întâi acea perioadă de la cincisprezece ani în care nu era Etern, ci doar un locuitor al Timpului. Numai o fiinţă omenească scoasă din Timp, un Temporal, putea deveni un Etern. Nimeni nu se putea naşte cu acest statut.
La vârsta de cincisprezece ani fusese ales, printr-un minuţios proces de eliminări şi trieri, despre natura căruia nu ştia nimic pe atunci. Fusese adus dincoace de cortina Eternităţii, după ce-şi luase un ultim rămas bun dureros de la familia sa. (încă de atunci i se spusese clar că, orice s-ar întâmpla, nu se va reîntoarce niciodată. Adevăratul motiv urma să-l afle mult timp după aceea).
Odată ajuns în Eternitate, petrecuse zece ani în şcoală, ca Novice, după care absolvise şi intrase în cea de-a treia perioadă, de Observator. Numai după aceea devenise Specialist şi un adevărat Etern, pentru că cele patru etape ale vieţii unui Etern sunt: Temporal, Novice, Observator şi Specialist.
El, Harlan, trecuse foarte corect prin toate. Cu succes, ar fi putut spune.
Îşi amintea, atât de clar, momentul de sfârşit al Noviciatului, în care toţi deveniseră membri independenţi ai Eternităţii, momentul în care, chiar dacă erau ne-Specializaţi, li se atribuia titlul legal de „Eterni”.
Îşi amintea. Şcoala terminată, Noviciatul sfârşit, stătea în picioare, cu cei cinci care-şi terminau pregătirea odată cu el, cu mâinile încleştate la spate, picioarele uşor depărtate, cu ochii atenţi, ascultând.
Educatorul Yarrow le vorbea, aşezat la biroul lui. Harlan şi-l amintea bine: un om scund, conştiincios, cu părul roşcat în dezordine, cu braţele pistruiate şi o privire pierdută. (Această privire nu era neobişnuită în ochii unui Etern, ci ea amintea de pierderea căminului, a rădăcinilor, era dorul nemărturisit şi nemărturisibil de un Secol.)
Harlan nu-şi mai aducea aminte de cuvintele lui exacte, desigur, însă esenţa lor rămăsese vie.
Yarrow spusese, în esenţă: „Acum veţi fi Observatori. Nu este o situaţie foarte apreciată. Specialiştii o consideră o etapă minoră, bună pentru puşti. Poate că voi, Eternii — făcu în mod intenţionat o pauză după acest cuvânt, ca să-i dea fiecăruia ocazia să-şi îndrepte spatele şi să-şi ia o înfăţişare mândră — gândiţi la fel. În cazul acesta, sunteţi nişte proşti, care nu merită să fie Observatori.
Calculatoarele nu ar avea calcule de făcut, Proiectanţii-de-Vieţi nu ar avea vieţi de proiectat, Sociologii — societăţi de modelat. Nici un Specialist nu ar avea ce să facă dacă nu ar exista Observatorul. Ştiu că aţi mai auzit asta, dar vreau să vă fie foarte clar şi să vi se întipărească în minte.
Voi, tinerii, sunteţi cei care veţi intra în Timp, în condiţiile cele mai grele, pentru a culege fapte. Fapte judecate la rece, obiective, nealterate de părerile şi preferinţele voastre, înţelegeţi asta. Fapte cu gradul de adecvare necesar pentru a putea fi introduse în maşinile de calculat, Fapte destul de clare pentru a putea susţine ecuaţiile sociale. Destul de autentice pentru a sta la baza Schimbărilor de Realitate.
Şi încă ceva. Stadiul de Observator nu este ceva prin care să treci cât poţi de repede şi de discret. Numai ca Observatori vă puteţi face remarcaţi. Nu ce aţi făcut în şcoală, ci performanţele voastre ca Observatori vă vor determina Specialitatea şi treapta până la care veţi urca în cadrul ei. Acesta va fi cursul vostru „post-universitar”, Eternilor, şi o nereuşită, oricât de mică, vă va trece în Serviciul de întreţinere, oricât de strălucite ar părea acum aptitudinile dumneavoastră. Asta e tot.”
A dat mâna cu fiecare dintre ei, şi Harlan, grav, hotărât, mândru în convingerea sa că privilegiile statutului de Etern includeau şi cel mai mare privilegiu, asumarea responsabilităţii pentru fericirea tuturor oamenilor care erau sau vor fi sub imperiul Eternităţii, era plin de autorespect.
Primele lui sarcini au fost mărunte şi supravegheate îndeaproape, însă îşi şlefui iscusinţa trecând prin experienţa a douăsprezece Secole, prin douăsprezece Schimbări de Realitate.
În cel de-al cincilea an ca Observator, a fost făcut Senior în domeniu şi i s-a repartizat Secolul 482. Urma să lucreze pentru prima oară nesupravegheat şi conştiinţa acestui lucru îi diminua siguranţa de sine, când raportă întâia oară Calculatorului care se ocupa de Secţie.
Acesta era Calculatorul Asistent Hobbe Finge, a cărui figură bosumflată, bănuitoare şi încruntată părea caraghioasă pe o faţă ca a lui. Avea un nas rotund ca un nasture şi doi obraji ca doi nasturi mai mari. N-avea nevoie decât de un pic de roşu şi de o şuviţă de păr alb ca să se transforme în imaginea mitului Primitiv a lui Moş Gerilă.
(… sau Moş Crăciun sau Kriss Kringle). Harlan ştia toate cele trei nume. Se îndoia că un Etern din o sută de mii ar fi auzit măcar de unul dintre ele. Harlan se mândrea în secret şi cu ruşine de acest fel de cunoştinţe ascunse. Încă din primele zile de şcoală căpătase pasiunea Istoriei Primitive, iar Educatorul Yarrow i-o încurajase. Harlan ajunsese să îndrăgească acele Secole ciudate, decadente, aflate nu numai înainte de începuturile Eternităţii, în cel de-al 27-lea, ci înainte chiar de inventarea Câmpului Temporal, în cel de-al 24-lea. În studiile sale se folosise de cărţi şi periodice vechi. Călătorise chiar departe, în jos-Timp, în primele Secole ale Eternităţii — când putuse obţine permisiunea — pentru a consulta surse mai bune. În decursul a peste cincisprezece ani, reuşise să-şi alcătuiască o remarcabilă bibliotecă proprie, aproape toată în tipar-pe-hârtie. Avea un volum scris de un om numit H. G. Wells, altul de cineva pe nume W. Shakespeare, câteva istorii zdrenţuite. Dintre toate exemplarele, cel mai bun era un set complet de volume, legate, ale unui săptămânal Primitiv de ştiri care ocupa un spaţiu foarte mare, dar pe care nu putea, din sentimentalism, să-l readucă la micro-film.