Vocea lui Twissell devenise o şoaptă şi acum se opri de tot. Stătea acolo, cu umerii aplecaţi, cu privirile fixate pe podea, frângându-şi degetele, frământându-le într-o încleştare amarnică.
Harlan, aşteptând în zadar o altă frază, îşi drese vocea. Îşi dădea seama că-i e milă de bătrân, că-l compătimeşte, în ciuda crimelor comise.
— Asta-i tot? Twissell şopti:
— Nu, cel mai rău… cel mai rău… Un analog al fiului meu exista totuşi. În noua Realitate, exista — ca paraplegic de ta vârsta de 4 ani. 42 de ani în pat, în circumstanţe care mi-au făcut imposibilă aplicarea tehnicilor de regenerare a nervilor din 900, sau să pot face măcar să moară fără chinuri, Acea nouă realitate încă mai există. Fiul meu este încă acolo, în secţiunea aceea a Secolului. Eu i-am făcut asta. Mintea mea şi Computaplexul meu i-au trasat această nouă viaţă şi cuvântul meu a declanşat Schimbarea. Am comis mai multe crime de dragul lui şi al mamei lui, dar acea ultimă faptă, deşi în concordanţă strictă cu jurământul meu de Etern, mi s-a părut întotdeauna a fi marea mea crimă, crima.
Nu era nimic de spus şi Harlan nu rosti o vorbă.
— Vezi acum de ce înţeleg cazul tău, de ce aş vrea să te ajut să ai fata. Nu ar aduce nici un prejudiciu Eternităţii şi, într-un fel, ar fi o ispăşire a crimei mele.
Şi Harlan îl credea. În mintea lui totul luase o altă întorsătură. Credea!
Se prăbuşi în genunchi şi-şi ridică pumnii încleştaţi la tâmple. Aplecă fruntea şi se legănă încetişor, lăsându-se copleşit de o disperare sălbatică.
Distrusese Eternitatea şi o pierduse pe Noÿs, când, dacă n-ar fi fost lovitura lui Samson, ar fi salvat una şi ar fi păstrat-o pe cealaltă.
CĂUTĂRI IN PRIMITIV
Twissell îl apucase pe Harlan de umeri şi-l scutura. Vocea lui îi striga, disperat, numele.
— Harlan! Harlan! În numele Timpului, omule! Harlan se scutura încet, încet, de deznădejde.
— Ce facem?
— Nu asta, în orice caz. Nu te lăsa copleşit de disperare. Începe prin a mă asculta. Uită concepţia ta de Tehnician despre Eternitate şi priveşte-o cu ochii unui Calculator. E un punct de vedere mai sofisticat. Când modifici ceva în Timp şi provoci o Schimbare de Realitate, Schimbarea se poate instala imediat. De ce?
— Pentru că alterarea produsă a făcut Schimbarea inevitabilă.
— Crezi? Te-ai putea întoarce şi schimba sensul modificării, nu-i aşa?
— Presupun că da. Dar n-am făcut-o niciodată. Sau cineva de care să fi auzit eu.
— Aşa-i. Nimeni n-are intenţia să schimbe sensul unei modificări, aşa că totul decurge cum a fost plănuit de la început. Dar aici este vorba de altceva. O modificare neintenţionată. L-ai trimis pe Cooper în alt Secol decât era stabilit şi acum am intenţia să schimb sensul modificării şi să-l aduc înapoi.
— Dar cum, în numele Timpului?