— Îmi dau seama unde vrei să ajungi, desigur, răspunse Harlan, care devenise, între timp, gânditor.
— Şi? întrebă Twissell cu un început de nerăbdare.
— Revistele mele de actualităţi, aproape sigur. Revistele astea sunt un fenomen al începutului secolelor 20. Cea din care am o colecţie aproape completă datează din 20 şi continuă până în 22.
— Bun. Acuma… Crezi că există vreo modalitate în care Cooper s-ar putea folosi de aceste reviste pentru a transmite un mesaj? Adu-ţi aminte, ştie că citeşti publicaţia, că o cunoşti foarte bine şi că te-ai descurca foarte bine în găsirea unui mesaj.
— Nu ştiu.
Harlan clătină din cap.
— Revista avea un stil artificial. Era mai degrabă selectivă decât cuprinzătoare şi destul de imprevizibilă. Ar fi greu, dacă nu imposibil, să te bazezi pe faptul că va publica ceea ce plănuieşti tu să transmiţi. Cooper nu ar putea să creeze nişte ştiri adecvate şi să fie sigur că apar. Chiar dacă ar reuşi să intre în personalul ei de redacţie, ceea ce este aproape imposibil, n-ar putea nici atunci fi sigur că, după ce trece pe la ceilalţi redactori, formularea lui va rămâne exact aceeaşi. Nu-mi dau seama, Calculator.
— Sfinte Timp, gândeşte-te! Concentrează-te asupra revistelor ălora. Eşti în Secolul 20 şi eşti Cooper, cu educaţia şi formaţia lui. Tu i-ai fost profesor, Harlan. Tu i-ai modelat gândirea. Ce ar face? Cum ar încerca să plaseze ceva în revistă? Ceva cu exact cuvintele pe care le vrea?
Harlan făcu ochii mari.
— O reclamă!
— O ce?
— O reclamă. Un anunţ publicitar. Un anunţ plătit pe care sunt obligaţi să-l publice exact aşa cum este. Am discutat adesea cu Cooper despre ele.
— A, da. Au chestii de-astea şi prin 186.
— Dar nu ca în Secolul 20, care a atins apogeul în această privinţă. Mediul cultural…
— Lasă asta acum. Gândeşte-te la reclamă, îl întrerupse Twissell precipitat. Cum ar trebui să fie?
— Tare-aş vrea să ştiu.
Twissell privea abătut la vârful aprins al ţigării, ca şi cum de-acolo ar fi trebuit să-i vină inspiraţia.
— Nu poate spune „Cooper din secolul 78, eşuat în Secolul 20, cheamă Eternitatea”…
— De ce eşti atât de sigur?
— E imposibil! Să dezvălui Secolului 20 o informaţie pe care ştim că nu o aveau ar fi la fel de dăunător pentru ciclul Mallansohn ca orice acţiune greşită din partea noastră, Suntem încă aici, ceea ce înseamnă că, pe tot parcursul vieţii lui, în Realitatea curentă a Primitivului, nu a făcut nimic de genul ăsta.
— Plus că, îl întrerupse Harlan, încercând să urmărească acest raţionament circular, o revistă de actualităţi nu ar accepta să publice nimic care să pară nebunesc sau care să fie neinteligibil. Ar bănui o fraudă sau altceva ilegal şi n-ar vrea să fie implicată. Deci Cooper nu ar putea folosi Intertemporala Standard în mesajul său.
— Ar trebui să fie ceva subtil, să ni se adreseze indirect. Va trebui să insereze o reclamă care să pară perfect normală oamenilor din Primitiv. Perfect normală! Şi totuşi să fie ceva evident pentru noi, odată ce ştim ce căutăm. Să bată la ochi. Cât de mare crezi că ar putea fi, Harlan? Sunt scumpe reclamele astea?
— Destul de scumpe, cred.
— Şi Cooper va trebui să-şi drămuiască banii. Şi-n afară de asta, pentru a evita să atragă o atenţie nedorită, ar trebui să fie mică. Gândeşte-te, Harlan. Cât de mică?
Harlan întinse mâinile în faţă.
— Jumătate de coloană?
— Coloană?
— Astea sunt reviste tipărite, ştiţi. Pe hârtie. Cuvintele sunt aranjate în coloane.
— A, da. Nu prea pot să fac distincţia între literatură şi film. Şi acum va trebui să facem o primă aproximare de altă natură. Vom căuta o reclamă de o jumătate de coloană care să releve, practic, de la prima vedere, că omul care a făcut-o vine dintr-un alt Secol (din sus-Timp, bineînţeles) şi care totuşi să fie atât de obişnuită încât nici un om din acel Secol să nu vadă în ea nimic deosebit.
— Şi dacă nu o găsesc?
— O vei găsi. Eternitatea există, nu-i aşa? Atâta timp cât există, suntem pe drumul cel bun. Spune-mi, îţi aminteşti să fi dat peste vreo astfel de reclamă când le analizai cu Cooper? Ceva care să te fi frapat chiar şi numai momentan, ca ciudat, bizar, neobişnuit, cu vreo greşeală subtilă?
— Nu.
— Nu vreau să-mi răspunzi atât de repede. Gândeşte-te cinci minute.
— N-are sens. La vremea când ne uitam noi prin reviste, Cooper nu fusese în Secolul 20.
— Te rog, băiete, foloseşte-ţi capul. Trimiterea lui Cooper în 20 a produs o modificare. Nu e o Schimbare; nu e o modificare ireversibilă. Dar s-au produs câteva schimbări, cu „s” mic, sau micro-schimbări, cum li se spune în mod obişnuit în Calcule. În clipa în care Cooper a fost trimis în al 20-lea, reclama a apărut în numărul curent al revistei. Propria ta Realitate s-a micro-schimbat, în sensul că te-ai fi uitat la o pagină cu reclama pe ea mai degrabă decât ta una fără reclama aceea, aşa cum ai fi făcut în Realitatea anterioară. Înţelegi?
Harlan fu din nou uluit atât de uşurinţa cu care Twissell îşi croia drum prin jungla logicii temporale, cât şi de „paradoxurile” Timpului. Clătină din cap.
— Nu-mi amintesc nimic de genul ăsta.
— Atunci, unde ţii dosarele cu publicaţia aceea?
— Mi-am făcut o bibliotecă specială la Nivelul Doi, folosindu-mă de permisul lui Cooper.
— Destul de bine. Hai acolo. Acum!
Harlan se uita la Twissell cum priveşte curios volumele vechi, legate, din bibliotecă şi cum scoate unul. Erau atât de vechi, încât hârtia lor subţire trebuia întreţinută prin metode speciale, şi trosnea sub atingerea lui, nu suficient de blândă.
Se înfiora. În timpuri mai bune, i-ar fi ordonat lui Twissell să nu se atingă de cărţi, cât era el de Calculator Senior.
Bătrânul cerceta cu privirea paginile foşnitoare şi buzele lui formau pe tăcute cuvintele arhaice.
— Asta este engleza de care vorbesc lingviştii tot timpul, nu-i aşa? întrebă, bătând uşor cu degetul o pagină.
— Da, engleză, mormăi Harlan. Twissell puse volumul înapoi.
— Greu şi grosolan.
Harlan dădu din umeri. Într-adevăr, cele mai multe Secole din Eternitate foloseau filmul. O minoritate respectabilă folosea înregistrarea moleculară. Totuşi, tiparul şi hârtia nu erau nişte necunoscute.
— Cărţile nu au nevoie de investiţiile în tehnologie pe care le necesită filmele, spuse el.
Twissell îşi frecă bărbia.
— Chiar. Începem?
Luă un alt volum din raft, deschizându-l la întâmplare şi scrutând pagina cu o încordare ciudată.
Harlan gândi: „Omul ăsta crede că o să găsească soluţia ca la loterie?”
Se pare că gândul lui nu era departe de adevăr, căci Twissell, întâlnind privirea revelatoare a lui Harlan, se înroşi şi puse cartea înapoi.
Harlan luă primul volum din Centisecolul 19,25 şi începu să întoarcă regulat paginile. Numai mâna dreaptă şi ochii i se mişcau. Restul corpului vădea o atenţie încremenită.
La intervale care-i păreau lui însuşi cât o veşnicie, Harlan se ridica, mormăind, şi lua un alt volum. Cu aceste ocazii, făcea o pauză pentru o cafea sau un sandwich.
Spuse, abătut:
— E inutil să staţi aici.
— Te deranjez?
— Nu.
— Atunci stau, murmură Twissell.
În tot acest timp se plimba, oprindu-se în faţa rafturilor, uitându-se, neputincios, la coperţi. Scânteile ţigărilor sale furioase îi ardeau degetele, dar nu băga de seamă.