să urmărească o argumentaţie filozofică, se dedă cu plăcere la exerciţiul mecanic de a memoriza cuvinte melodioase.
în alegerea volumelor de versuri fiecare călător procedează după gustul lui. Antologia mea predilectă este Culegere de buzunar conţinînd poeme şi cîntece de citit în aer liber, aparţinînd lui Edward
Thomas 1. Thomas a fost un om de cultură vastă şi cu mult bun gust, foarte priceput să aleagă
poemele menite a fi citite în aer liber. Căci din marea hoardă a versificatarilor moderni care gîngăvesc despre plaiuri înverzite, Thomas este aproape singurul pe care-l intuieşti a fi un real
„poet al naturii" (expresia e oribilă, dar nu găsesc alta) atît printr-un simţ înnăscut cît şi prin dobîndirea unei adevărate înţelegeri a ei. Nu orice om care exclamă „Doamne, Dumnezeule !"
va intra în împărăţia cerurilor ; şi puţini, foarte puţini din cei care strigă „Cucu, cucu !" vor intra în galeria poeţilor naturii. Ca să-mi demonstrez spusele, i-aş invita pe cititorii mei să răs-foiască volumele de poezie georgiană. 2
Dar, revenind la nevoile călătorului, tot atît de potrivite ca şi culegerile de poezii sint^culegerile de_ajorisme sau maxime. Cu condiţia să' fie bune — ba chiar foarte bune ; căci nimic nu-i mai deprimant decît „o cugetare profundă" enunţată de un autor lipsit de germenii profunzimii. Da, maximele constituie cea mai agreabilă lectură într-o călătorie, îţi ia un minut ca să citeşti o cugetare ce-ţi furnizează apoi material de gîndire pentru ceasuri întregi. Şi cred că cele mai bune din toate sînt maximele lui La Rochefoucauld. Eu, unul, îmi rezerv întotdeauna buzunarul de sus din stînga de la haină pentru o minusculă ediţie a Maximelor. E o cărticică din care poţi citi fără să te saturi. Căci, cu fiecare lună de viaţă pe care' o parcurgi, cu fiecare pas spre
1 Edward Thomas (1878—1917), poet englez, autor al unor poeme care cîntă natura.
2 Antologie de versuri ale poeţilor din primele decenii ale secolului nostru; cele cinci volume ale antologiei, apărute între anii 1912—1922, cuprind poeme de Rupert Brooke, William H. Davies, D. H. Lawrence, Robert Graves, W. de la Mare, John Drinkwater şi alţii.
61
cunoaştere, fie ea cunoaşterea de sine sau a altora, găseşti noi sensuri în aceste cugetări.
Pentru că La Rochef oucauld pare să fi cunoscut aproape "totul despre sufletul omenesc, aşa încît, practic, fiecare nouă descoperire pe care o faci pe măsură ce înaintezi în trăirile vieţii, a fost anticipată de el şi formulată în cea mai concisă şi mai elegantă dintre proze. Am afirmat voit că La Roehefoucauld a cunoscut aproape totul despre sufletul omenesc, căci, evident nu a cunoscut absolut totul. Ştie totul despre sufletul făpturilor umane privite în relaţiile lor sociale. Dar despre sufletul omului în solitudine — al omului care a renunţat la plăcerile societăţii şi la succesele ce jucau un rol atît de însemnat pentru La Ro-chefoucauld — acesta nu mai ştie nimic, sau aproape nimic. Cînd dorim să cunoaştem ceva despre sufletul omului singuratic, faţă-n faţă nu cu alţi oameni ci cu sine însuşi, trebuie să apelăm la alte surse : la romanele lui Dostoievski de pildă.
Dar în ce priveşte omul ca unitate socială, nimeni nu l-a descris mai exact, nimeni nu i-a analizat cu mai multă minuţie resorturile psihice decît La Rochef oucauld. Aforismele sale nu sînt egale ca valoare ; dar cele bune — şi acestea ating un număr surprinzător de mare — sînt uimitor de profunde şi de semnificative. Concentrează în ele trăiri extrem de complexe.
Uneori, La Rochefoucauld comprimă într-o singură frază atîta material de viaţă cît i-ar trebui unui romancier să scrie o lungă povestire. Ba chiar nu m-ar surprinde să aflu că mulţi romancieri îşi extrag din Maxime sugestii pentru conceperea intrigilor şi a personajelor. De pildă, găsesc că e imposibil să-l citeşti pe Proust fără ca gîndul să te poarte la Maxime, sau să
citeşti Maximele fără să ţi—1 evoce pe Proust.
62
„Le plaisir de l'amour est d'aimer, et Von est plus heureux par la passion que Von a que par celle que Von donne" 1
„71 y a des gens si remplis d'eux-memes que, lorsqu'ils sont amoureux, ils trouvent moyens d'etre occupes de leur passion sans etre de la personne qu'ils aiment" 2
Ei bine, ce sînt toate poveştile de iubire din A la Recherche du Temps Perdu dacă nu imense amplificări ale acestor aforisme ? Proust este un La Rochefoucauld dilatat la scara unu Ia zece mii...... *
Nu mai puţin satisfăcătoare ca volume de luat în călătorie sînt culegerile de aforisme ale lui Niet-zsche. Cugetările lui Nietzsche au în comun cu cele ale lui La Rochefoucauld faptul că
sînt pline de semnificaţie şi de sensuri. Cele mai bune dintre aforismele lui sînt meditaţii îndelungi, comprimate în pilule. Şi conţin în ele atîta gîndire încît poţi reflecta mult asupra lor. Aceasta este marea deosebire dintre un aforism şi o simplă epigramă, a cărei poantă
constă doar în hazul exprimării. Epigrama te amuză pentru că te ia prin surprindere ; dar după
momentul de surpriză, efectul se risipeşte, interesul se pierde. O glumă nu poate fi gustată
decît o singură dată. Dar aforismul nu se bazează pe un artificiu verbal; efectul său nu e de moment, dimpotrivă, cu cît cugetăm mai mult asupră-i, cu atît îi aflăm mai multă substanţă.
Altă carte excelentă pentru călătorie — întrucît îmbină aforismul cuprinzător cu anecdota —
este
1 „Bucuria dragostei constă în faptul de a iubi, şi pasiunea pe care o nutreşti tu te face mai fericit decît cea pe care o inspiri celuilalt."
2 „Există oameni atît de plini de ei înşişi încît, atunci cînd se îndrăgostesc sînt preocupaţi doar de propria lor pasiune , şi nu de persoana pe care o iubesc."
63
Viaţa lui Johnson de Boswell, pe care o reeditează acum „Oxford Press" într-un singur volumaş, in octavo, pe hîrtie de India. (Apropo, toţi călătorii ar trebui să-i fie îndatoraţi lui Henry Frowde de la editura „Oxford Press", inventatorul, sau cel puţin reinventatorul în Europa a acestui fin sortiment de hîrtie, impregnată cu o substanţă minerală care-i dă
opacitate, şi care se numeşte hîrtie de India). Volumele tipărite pe hîrtie de India se află în acelaşi raport faţă de cărţile masive din trecut ca şi aforismul faţă de un tratat de filozofie.
întreaga operă a lui Shakespeare încape într-un singur volum, perfect lizibil, şi nu mai gros decît unul din romanele răposatului Charles Garvice1. Întreaga operă a lui Pepys, sau măcar atît cît i se îngăduie publicului britanic să citească din el, poate fi acum îndesată în trei buzunare. Iar Biblia, subţiată pînă la o grosime de o palmă, e în primejdie să-şi piardă
calităţile de pavăză împotriva gloanţelor, care i se atribuie, cel puţin în povestirile romantice.
Mulţumită lui Henry Frowde, poţi strecura într-un rucsac zeci de coli de autor, fără să simţi vreo diferenţă de greutate.
Hîrtia de India şi posibilitatea tipăririi prin reproducere fotografică au făcut posibilă
includerea într-o bibliotecă de voiaj a lucrării care, după părerea mea, este cea mai potrivită