4 Teoretician (germ.).
78
a interesului nepermis pentru dramă sau pentru filozofie în artă. Adevărat, vechilor maeştri li se îngăduie, cu indulgenţă, să reprezinte naraţiuni şi să-şi exprime concepţia asupra lumii.
Bieţii de ei, mai mult de atîta n-au ştiut ! Observatorul modern le iartă ignoranţa şi trece sub tăcere tot ce nu înseamnă relaţii de formă.
Admiratorii lui Giotto (la fel de numeroşi astăzi precum erau admiratorii lui Guido Reni1 în urmă cu o sută de ani), izbutesc să privească frescele maestrului fără să ţină seama de ceea ce reprezintă ele sau de ceea ce a dorit să exprime artistul. Le sterilizează de orice germen de dramatism sau de conţinut; nu admiră în ele decît compoziţia. E ca şi cum ai citi versuri în latină fără să le înţelegi — doar de dragul rostogolirii ritmice a hexametrilor.
Ar fi, de bună seamă, absurd să negăm importanţa formei. Nu poţi face pictură fără să cunoşti regulile compoziţiei şi nu există pictor bun pe care să nu-l pasioneze elementele de formă ca atare — după cum nu există scriitor bun pe care să nu-l preocupe cuvintele şi aranjamentul lor. E axioma-ticXpă nici un om nu se poate exprima inteligibil fără să-şi aleagă termenii pe care îşi propune să-i folosească drept mijloace de expresie. Nu toţi pictorii sînt interesaţi de aceleaşi elemente de formă. Unii, de pildă, sînt atraşi de mase volumetrice şi de suprafeţele volumelor. Alţii sînt fascinaţi de linii. Unii fac compoziţii tridimensionale. Alţii preferă
contururi plate. Unii pictează tablouri cu suprafaţă netedă, translucidă, astfel încît obiectele reprezentate se detaşează distinct, net, ca privite prin sticlă. Alţii (Rembrandt, de pildă), adoră
suprafeţele dense, păstoase, care absorb şi îmbină într-un ansamblu 1 Guido Reni (1575—1642), pictor baroc italian, autor al unor compoziţii cu subiecte religioase şi mitologice cu tendinţe artistice eclectice.
79
unitar obiectele reprezentate, în pofida adîncimii compoziţiei şi a perspectivei în care stau feluritei*!
obiecte faţă de suprafaţa tabloului.
Aşa cum am arătat, toate aceste consideraţii es tetice sînt importante. Nu există artist pe care sâ nu-l preocupe ; dar nici un artist adevărat nu îm-j pinge această preocupare pînă la a face abstracţii de orice alt considerent. Rareori vom găsi un artist) a cărui creaţie să fie inspirată doar de interesul săi pentru formă şi pentru pînză. Pictorii buni de su| biecte abstracte, sau chiar de naturi moarte sînt rar Merele şi obiectele geometrice nu stimulează un ou să-şi exprime interesul pentru formă şi să alcâtv iască o compoziţie. Intre gîndurile şi emoţiile noa$ tre există un raport de interdependenţă. Aşa ca îl vechiul cîntecel :
Trandafirii care uşa-mpodobesc
Mă fac ca pe mama mai mult s-o iubesc.
Un sentiment este stimulat de celălalt. Facultăţii* noastre se manifestă mai pregnant într-o atmosferi de participare emoţională. De pildă, capacitatea lui Mantegna' de a alcătui măreţe aranjamente com-j poziţionale a fost stimulată de cultul lui pentru ero-j ismul, de esenţă cvasidivină, al umanităţii.
Expri-j mînd aceste simţăminte care-l înălţau sufleteşte, a exprimat totodată — şi în cel mai desâvîrşit chip cui putinţă — şi simţămintele lui legate de mase, d< suprafeţe, de solide şi de viduri.
„Trandafirii care uşa-mpodobesc" — adică admiraţia lui faţă de eroism — „l-au făcut ca pe mami mai mult s-o iubească" — adică l-a determinat, stimulîndu-i facultăţile compoziţionale, să picteze mai bine.
Dacă Isabela d'Estea l-ar fi silit să zugrăvească mere, feţe de masă şi sticle, Mantegna, neinteresat de asemenea obiecte, ar fi produs o compoziţie mediocră. Şi totuşi, dintr-un punct de vedere pur formal, merele, sticlele şi feţele de masă sînt la fel de interesante ca şi trupurile şi chipurile omeneşti. Dar Mantegna — şi alături de el majoritatea pictorilor — nu s-a arătat pasionat de asemenea obiecte neînsufleţite. Şi atunci cînd ceva te plictiseşte, devii la rîndul tău plictisitor.
Merele care uşa-mpodobesc
Mă fac ca pe alţii rău să-i plictisesc.
E inevitabil ; doar dacă sînt atît de captivat de formă, şi exclusiv de formă, încît pot să pictez orice obiect care prezintă un contur ; doar dacă posed o doză din acel straniu panteism, din acea superstiţie animistă care l-a făcut pe Van Gogh să vadă în cel ^ mai banal dintre obiectele banale o entitate dum-
\nezeeşte sau drăceşte de vie. „Crains dans le mur aveugle un regard qui t'epie" 2
Artistul care posedă asemenea capacitate, va fi în stare, ca şi Van Gogh, să picteze cîmpuri de varză
sau o cameră de hotel sordid străbătute de acelaşi intens dramatism ca şi Răpirea Sabinelor.
Moda contemporană cere să admiri mai presus de orice pictorii care se concentrează pe latura pur formală a artei şi care produc tablouri golite de orice naraţiune. Apoftegma bătrânului Renoir : „Un petn-*
1 Andrea Mantegna (1439—1504) pictor şi gravor rena centist italian ale cărui creaţii se disting prin frumus<| ţea lor robustă şi prin tensiunea dramatică.
1 Isabella d'Este (1474—1539), nobilă italiană, prietenă şi patroană a artiştilor vremii. Leonardo da Vinci şi Tizian i-au pictat portretul.
2 Fereşte-te în faţa zidului orb de privirea care te iscodeşte (fr.).
80
81
tre, voyez-vous, qui a le sentiment du teton et des fesses, est un homme sauve1 e considerată
astăzi de către purişti drept suspect de liberalistă. Pictorul care are noţiunea mamelonului şi a feselor e un artist care pictează cu pasiune după modele reale. Pe cînd purul nostru estet nu are decît noţiunea emisferelor, liniilor curbe şi a suprafeţelor. Acea „noţiune a feselor" este însă comună tuturor pictorilor mari. Este cel mai de bază etalon comun al întregii profesii. E
posibil ca, asemenea lui Mantegna, să fii pasionat de masivitate şi robusteţe şi, în acelaşi timp, să fii un filozof stoic şi un admirator al eroismului ; e posibil ca, asemenea lui Michelangelo, să realizezi desăvîrşit torsuri omeneşti şi să nutreşti totodată un adînc interes pentru suflete sau, ca Rubens, să iubeşti grandoarea umană şi, în aceeaşi măsură, drojdia umană. Ceea ce-i mare include şi ce-i mic ; marii pictori dramatici sau reflexivi cunosc tot ceea ce ştiu şi esteţii care zugrăvesc forme geometrice, mere sau fese, dar mai cunosc în plus şi altele. Ce au ei de spus despre relaţiile formei, deşi e un lucru important, constitue doar o parte din întregul pe care doresc să-l comunice. Insistenţa contemporanilor noştri exclusiv asupra formei, în detrimentul a orice altceva, e o absurditate. Ca şi insistenţa celor dinaintea lor exclusiv asupra reproducerii exacte a naturii şi a sentimentului, în detrimentul formei. Nu e nevoie de exclusivităţi. In ciuda unicităţii substantivului care-i desemnează, există felurite specii de pictori şi toţi, cu excepţia celor care nu ştiu să picteze şi a acelora cu minţi triviale, vulgare sau fastidioase, toţi au un drept la existenţă.
Orice clasificare, orice teorie trebuie stabilită după producerea evenimentului ; faptele trebuie
1 Vedeţi dumneavoastră, pictorul care are noţiunea sfîr-cului şi a feselor e un om izbăvit (fr.).
mai întîi să aibă loc, şi numai după aceea pot fi etichetate şi sistematizate. Răsturnînd acest proces istoric, înseamnă să asaltăm anticipat faptele cu prejudecăţi teoretice. In loc să judecăm fiecare fapt după propriile-i dimensiuni, încercăm să-l ajustăm potrivit cu schema noastră