Rodolphe, tinînd o ţigară de foi între buze, mînuia de zor briceagul, reparînd o curea sau două care se rupseseră." Trebuie remarcat că această sistematică mutaţie a atenţiei de la o categorie de experienţe la alta esvv o metodă literară destul de recent inventată. în Moli Flanders, de pildă, naraţiunea, deşi se desfăşoară la persoana întîi, este o expunere a unor fapte privite, în majoritatea lor, dinafară : „N-am stat prea mult, dar el s-a ridicat în picioare şi, tăindu-mi respiraţia cu sărutări, m-a trîntit din nou pe pat; cum eram amîndoi bine înfierbîntaţi, a mers mai departe decît îmi îngăduie buna cuviinţă să
povestesc, şi în momentele acelea nici eu nu aveam puterea să-l resping, chiar de-ar fi mers încă mai departe". Avem de-a face, în această expunere, cu o inocenţă artistică foarte atrăgătoare.
Cu totul diferită este obiectivitatea calculată, unilaterală, din Candide, din care orice experienţă personală este deliberat şi, ca să spunem aşa, flagrant omisă, cu scopul special de a sublinia stupiditatea criminală, absurda şi în acelaşi timp hidoasa ticăloşie a comportamentului omenesc. Iată cum redă
Voltaire auto da fe-ul prescris de Universitatea din Coimbra, ca o măsură de prevenire a repetării cutremurului din Lisabona :
„Ils marcherent en procession ainsi vetus, et entendirent un sermon tres pathetique, suivi d'une belle musique en faux-bourdon. Candide jut jesse en cadence pendant qu'on chantait; le Biscayen et Ies deux hommes qui n'avaient pas voulu manger le lard furent brules, et Pangloss jut pendu, quoique 161
ce ne soit pas la coutume. Le mSme jour la terre trembla de nouveau avec un fracas epouvantable" l.
8
De la purificarea limbajului la nivelul anatomiei structurale, să vedem acum purificarea la ceea ce poate fi numit nivelul celular şi molecular al paragrafului, frazei şi propoziţiunii. în general, la acest nivel reuşeşte scriitorul să dea expresie inexprimabilului şi să iacă publice cele mai intime experienţe.
Iat-o, de pildă, pe Emily Dickinson scriind în „E primăvara o lumină", despre unul dintre mis-terioasele apocalipsuri ale Naturii şi despre dezolarea care urmează unei clipe de revelaţie : Şi-o stranie Culoare vezi, Pe Solitare Cîmpuri, Pe care dincolo de ştiinţă O soarbe omul în simţuri.
Iată ceva ce seamănă a revelaţie divină : apoi, abrupt, „fără să prindă formula sunetului, ea trece, şi noi rămînem, cu" :
O perdea ce înlăuntrul Adine ni-l afectează, Precum Negoţul dintr-odată O sacră taină profanează.2
1 Merseră îmbrăcaţi aşa în procesiune şi ascultară o predică foarte patetică după care urmă o frumoasă
muzică monotonă. Candide fu bătut la spate în cadenţă în timp ce cîntau; biscayanul şi cei doi inşi care nu voiseră să mănînce partea grasă, fură arşi pe rug, iar pe Pangloss îl spînzurară deşi nu era obiceiul. Chiar în ziua aceea pămîn-tul s-a cutremurat din nou cu un vuiet înspăimîntător.
(Voltaire — Candide sau Optimistul ; trad. de Al. Philippide) 2 Citat din poemul A Light in Spring (E primăvara o lumină) de Emily Dickinson (trad. Veronica Porumbacu).
162
în cazul de faţă, o experienţă intimă a fost redată prin evocarea unora dintre sensurile multiple ale vieţii — profanare şi taină sacră — în lumea acţiunii colective şi a gîndirii conceptuale.
Dar există, desigur, numeroase alte căi prin care omul de litere poate vorbi despre inefabil.
E-atîta tăcere, Glasul greierului Pătrunde-n
Stîncă. i
în acest haiku 2 de Basho este evocată experienţa unei stări unice, în care Plenitudinea Lucrurilor, Substratul Divin, cum l-ar numi Meister Eckhart3, irupe din eternitate în timp.
Pentru a comunica acest eveniment indescriptibil, poetul japonez şi-a rafinat rostirea pînă la limita la care pare gata să se transforme într-un creux neant musicien 4 al unei tăceri absolute ca aceea care umple crăpăturile dintre stînci şi, printr-o misterioasă implicaţie (dar cît de neîndoielnică !), atribuie repetării zgomotului unei gîze un soi de absolut, o semnificaţie cosmică.
La alt capăt al lumii, îl găsim pe Andrew Marvell :
Anihilînd tot ce-a fost creat
La o gîndire verde şi o umbră verde5
1 Citat din The Narrow Road of Oku (Drumul strîmt de la Oku) de poetul japonez Matsuo Basho (1644—
1694).
2 Formă fixă a poeziei antice japoneze; un haiku e alcătuit din şaptesprezece silabe.
3 Johannes Eckhart, (numit şi Meister Eckhart) (1260—1327), teolog german la care credinţa se îmbină cu opoziţia faţă de biserica oficială. După el, mîntuirea se dobîndeşte nu prin cultul bisericesc ci prin raţiunea şi voinţa omului.
4 Abis plin de muzică (St. Mallarme).
•> Citat din poemul The Garden (Grădina) de Andrew Marvell (1621—1678).
163
Basho ar fi început şi ar fi sfîrşit aici. Dar în Grădina anihilarea verde în gîndirea verde nu-i decît un incident printre altele. Marvell lucra într-o tradiţie poetică preocupată de un mai larg spectru al sensurilor multiple ale vieţii decît cel pe care şi l-au ales autorii de haiku.
La polul opus al expresiei pe calea implicaţiei misterioase, se găseşte expresia directă, prin mijloacele acelui „mot juste". Limbajul tribului poate fi purificat pînă la expresivitate prin alegerea substantivului exact, adjectivului perfect, verbului celui mai potrivit. De exemplu, ce simţim cînd ascultăm o muzică
bună ? Folosindu-se de două substantive şi un adjectiv. Milton ne oferă un răspuns care. în puritatea sa, este in acelaşi timp poetic şi ştiinţific : „o certitudine a fericirii conştiente".
Dar „le mot juste" se pretează la o utilizare limitată, în cele mai multe cazuri, intimitatea experienţelor noastre cele mai personale şi multiplicitatea sensurilor vieţii nu pot fi transpuse printr-un corespondent exact şi imediat, printr-un singur mot juste, sau chiar printr-o singură frază sau propoziţiune justă.
Iată. ca să ilustrăm acest punct, cîteva dintre cuvintele şi expresiile culese de episcopul Rovenius din literatura mistică a timpului său — adică a secolului al XVII-lea : Transsubstanţialitate incendiară; uniuni super-esenţiale ; entuziasme absorbante ; lichefieri abisale ; conjricaţiuni deifice ; asalturi insuportabile ; penetraţii hiperceleste ; neruşinare spirituală ; holocauste meridiane într-o penetrabilitate viscerală şi medulară-
Fiecare dintre aceste bizare locuţiuni (favorita mea este „confricaţiuni deifice") este produsul unui efort greşit orientat, depus de vreun suflet cinstit şi. poate, 164
într-adevăr iluminat, pentru purificarea cuvintelor tribului pînă la un jargon pseudo-ştiinţific de mots justes, menit să clasifice şi să comunice experienţele mistice. Dar experienţele mistice sînt prea intime şi prea colosale în acelaşi timp pentru a fi redate prin translaţie imediată într-o frază exactă, neechivocă şi desăvîrşită.