.......cîtu-i ţinutul cel vestit
Chipul lui Dumnezeu a răspîndit 2,
cît de copios comică ne apare — în contextul domniei lui Charles al II-lea şi al aventurilor sale erotice — această aluzie la Geneză şi la postulatul fundamental al antropologiei creştine.
De la Absalom şi Achitophel vom trece la opera unui mare poet contemporan. Aluzia literară
(împreună cu citarea directă şi cu parodia) constituie mij-
1 Citat din poemul A Shropshire Lad (Un băiat din Shropshire) de Alfred Housman (1859—1936).
2 Citat din Absalom şi Achitophel, poem satiric publicat de Dryden în 1681, în care, într-o formă alegorică, înfăţişează luptele interne pentru succesiunea la tron. Personajul David îl înfăţişează pe regele Charles al II-lea.
169
loacele de expresie a multiplelor sensuri ale vieţii pentru domnul T. S. Eliot, în opera sa The waste Land 1.
Receptivitatea egală şi contradictorie de care dă dovadă făptura omenească la sordid şi la sublim, la cel mai subtil rafinament al sensibilităţii şi la vulgaritatea cea mai respingătoare, la o inteligenţă aproape fără margini şi la o prostie aproape fără limită, este redată de domnul Eliot prin alternarea observaţiilor generate de secolul XX cu aluzii la, citate din, sau parodii ale literaturilor clasice, medievale şi moderne.
12
Oamenii de litere folosesc numeroase alte metode în strădania lor constantă de a purifica limbajul şi, purificîndu-l, de a îmbogăţi cuvintele tribului — metode care, întrucît afectează
acea zonă obscură dintre conştient şi fiziologie, au fost adeseori calificate drept „magice".
Există, de pildă, o magie a unei sintaxe neobişnuit de frumoase şi a construcţiei frazei; o magie a numelor proprii şi a cuvintelor care, dintr-o raţiune ascunsă, par să aibă o importanţă
intrinsecă ; o magie a ritmurilor bine ordonate, a combinaţiilor armonioase de consoane şi vocale. Ne referim la minunate comori de sintaxă ca de pildă : „A nu mă cunoaşte pe mine te face necunoscut pe tine"2 sau „Tel qu'en Lui meme enjin l'eternite le change" 3.
La cealaltă extremă a creatorilor de fraze, ne amintim de eficienţa parcă vrăjită a unor simplităţi
1 Ţară pustie — publicată în 1922.
2 Citat din Paradisul pierdut de John Milton (v. 830).
3 Astfel că, în cele din urmă, Eternitatea îl preface în el însuşi. (Citat din poezia Le Tombe.au d'Edgar Poe, de Stephane Mallarme).
170
juxtapuse ca de pildă : „Acoperă-i faţa : mă orbeşte : a murit atît de tînără", sau „Am înaintat, ea a fugit, şi ziua m-a readus în noapte", sau „Prinţesa Volupina a sosit; eram împreună, şi el a căzut."
Cei mai mari maeştri ai magiei sintactice sînt Milton şi Mallarme. Din punct de vedere poetic, Paradisul pierdut este Sintaxa redobîndită — redo-bîndită şi total refăcută.
Rature ta vague litterature i povăţuia Mallarme. Şterge toate cuvintele cu referire prea specifică la realitatea brută, şi concentrează-te asupra cuvintelor în sine şi asupra relaţiilor dintre ele în frază şi propoziţiune. Punînd în practică ceea ce a predicat, Mallarme a creat în sonete un repertoriu de minuni sintactice, fără pereche în literatura modernă.
13
în anumite contexte, cuvintele şi numele cu semnificaţie intrinsecă sînt extrem de „juste ; dar justeţea lor se deosebeşte de justeţea ce caracterizează le mot juste. Le mot juste are o semnificaţie directă şi aproape ştiinţifică ; cuvîntul sau numele cu semnificaţie intrinsecă e plin de sens pentru că sună frumos sau pentru că, dintr-un motiv sau altul, poartă o referire la tărîmurile experienţei dincolo de ea însăşi.
Astfel, Flaubert găsea că, La jille de Minos et de Pasiphae constituie „cel mai frumos vers din literatura franceză, o frază de o frumuseţe sublimă şi eternă", aceasta, probabil, din cauza muzicalităţii numelor şi, fără îndoială, datorită ramificatelor implicaţii mitologice.
1 Şterge literatura ta neclară, (fr.).
171
De la Homer la Milton, fiecare epopee bubuie de nume reverberante. Peor şi Baalim1; Argob2
şi Basna; Abbana şi Pharphar3, rîuri strălucitoare. Prin alte părţi, în tonalităţi mai uşoare, întîlnim asemenea încîntări ca : „a traversa feciorelnica Tamisă la Bablock Hithe4" sau
„Aminta5 şi a sa Chloris dorm acuma sub un sicomor" („Sicomor" e un cuvînt cu semnificaţie intrinsecă ce potenţează scena de idilică iubire dintre Chloris şi al ei păstor).
La un nivel mai înalt de semnificaţie intrinseca vom afla asemenea minuni shakespeareene ca
„muzică defunctivă", „unic arbore arăbesc", „multitudi-nale mări în culori carnale". Şi ce să
mai spunem de „elefanţii andosaţi cu turnuri" ai lui Milton ? Ce să mai spunem de „Panope 6
cea netedă" şi „motorul cu două braţe din uşă !" Iată trei strofe din „Naşterea Domnului" de Christopher Smart7, în care au fost combinate magii de sonorităţi armonizate şi nume proprii cu semnificaţie intrinsecă :
Unde e acel străin atît de minunat, Voi, ai Solymei feciori mi-arătaţi!
Spre Ieslea lui voiesc a fi-ndrumat Către Mîntuitor rog mă purtaţi!
1 Peor — munte în Iordania, unde regele Balak al moa-biţilor l-a dus pe Profetul Balaam, pentru a-i afurisi pe'
israeliţi.
2 Argob —■ ţinut din Bashan, la est de Marea Galileii.
3 Rîuri din Damasc, despre care se spune în Biblie că sînt mai bune decît toate apele Israelului.
4 Citat din poemul The scholar Gypsy (Ţiganul cărturar) de Matthew Arnold.
5 Thomas Watson (1557—1592), clasicist englez, a publicat o serie de versiuni latine ale epopeii Aminta de Torquato Tasso, traduse apoi în engleză de Abraham Fraunce. în pastorala lui Spenser, Colin Clouts, come home again, T. Watson apare ca personajul Aminta.
6 Zeitate a mării în mitologia greacă.
7 Christopher Smart (1722—1771), poet englez, autorul, printre altele, al unor frumoase parafraze a Psalmilor şi al unui Cîntec lui David. A sfîrşit alienat mintal.
172
; Boreas nu mai vîntuieşte
Pe maluri pustiite, Stejarii nu-i mai strînge-n cleşte De hoarde învîrtejite.
Grauri şi mierle în cîntec slăvesc :
Mîntuitorul ni s-a arătat! Şi muguri timpurii în albe flori ţîşnesc Pe spinul Mozaic binecuvântat.
Acest poem al Nativităţii a fost scris într-unui din acele fericite intervale cînd Smart nu era nici prea nebun, dar nici cu mintea prea controlată. Excesul de control îi inhiba geniul, iar crizele de nebunie aveau asemenea rezultate :
„Bucură-se Iehuda cu Onocrotalus, ale cărui răgete pe Domnul îl slăvesc, căci cîntă cea mai bună muzică ce-o poate el cînta.
Căci eu pe Domnul binecuvîntez c-am răsărit din aceeaşi sămînţă ca Iehuda, Mucius Scaevola şi colonelul Draper."
In răstimpurile crizelor de nebunie au existat (din fericire pentru noi) perioade de exaltare pre-demenţială în timpul cărora, spărgînd zidurile de temniţă ale culturii secolului al optsprezecelea, Smart a dat frîu liber minunatelor sale daruri poetice, păstrînd totodată un control intelectual asupra a ceea ce scria.
Sunet, sintaxă, aluzie — în „Naşterea Domnului" Şi în „Cîntec lui David" Smart s-a revelat ca un maestru al acestor magii purificatoare. Şi la toate acestea a adăugat o ultimă magie —