Dacă strădaniile oamenilor de ştiinţă vor crea vreodată o revoluţie materială, directă sau indirectă, în condiţia noastră umană şi în impresiile pe care le receptăm în mod obişnuit, Poetul nu va dormi atunci mai mult decît doarme acum ; va fi gata să urmeze paşii omului de ştiinţă, nu numai în acele rezultate generale şi indirecte, ci îi va sta alături, infuzînd simţire în centrul obiectelor de care se ocupă însăşi ştiinţa. Cele mai avansate descoperiri ale Chimistului, Botanistului sau Mineralogului vor putea forma obiecte ale artei Poetului, tot atît de potrivite ca şi oricare dintre cele care o inspiră azi, atunci cînd va sosi timpul
182
ca toate aceste lucruri să ne fie familiare, şi cînd relaţiile dintre acestea şi discipolii respectivelor ştiinţe vor fi pentru noi la fel de manifest şi concret materiale ca şi făpturile care suferă sau se bucură. Dacă va sosi vreodată timpul cînd ceea ce numim acum ştiinţă va fi atît de familiar oamenilor încît să fie gata să îmbrace o formă de carne şi de sînge, Poetul îşi va împrumuta spiritul divin spre a sluji acestei transfigurări, şi va întîmpina cu bucurie Făptura astfel rezultată, primind-o ca pe o scumpă şi reală locatară a casei omului".
„Dacă va sosi vreodată timpul..." în acest „dacă" rezidă întreaga problemă. Dacă noi cu toţii am fi la fel de interesaţi de genetica viermilor de pămînt, să spunem, sau de ipotezele atomice, pe cît sîntem de interesaţi de prieteniile noastre, de artritele noastre sau de viaţa noastră
sexuală, atunci, de bună seamă, ar exista o singură cultură şi nu două. Poeţii ar scrie versuri despre acizii nucleici la fel de înflăcărate ca şi cele despre sfielnicele iubite, vor scrie despre mecanica cuantelor ca şi despre moartea copiilor, iar cercetătorii ştiinţifici ar găsi că e plăcut, ba chiar util, să citească asemenea versuri. Dar ipotezele fizicii atomice ca şi datele geneticii şi ale biochimiei par importante numai pentru o minoritate. Majoritatea oamenilor sînt prea puţin interesaţi de ştiinţă ca mijloc de observaţie obiectivă şi incă şi mai puţini sînt interesaţi de ştiinţă ca un sistem raţional de concepte explicative. Şi chiar în domeniul ştiinţei aplicate, al ştiinţei întrupate în tehnologie, preocupările se rezumă doar la ceea ce-i afectează personal.
„Dacă strădaniile oamenilor de ştiinţă vor crea vreodată o revoluţie materială..." Chiar şi pe vremea lui Wordsworth aceste strădanii începuseră să creeze o considerabilă revoluţie materială. Astăzi revoluţia e cronică şi galopantă. O revoluţie materială nu e niciodată numai materială. Ea zămisleşte revoluţii paralele în
183
numeroase alte domenii — revoluţii sociale, politice, economice, revoluţii în gîndirea filozofică şi în cea religioasă, revoluţii în modul de viaţă şi în modul de comportament individual.
Acestea sînt consecinţele tehnologiei în plină evoluţie care preocupă majoritatea fiinţelor omeneşti ; acestea şi nu tehnologia în sine, ca o culegere de reţete practice sau ca o aplicare a teoriilor ştiinţifice.
17
Luaţi ca o categorie, oamenii de litere au reacţionat în faţa ştiinţei şi tehnologiei cam în acelaşi fel ca şi semenii lor mai puţin talentaţi. Nu prea i-a interesat ştiinţa ca o grupare de ipoteze coerent logice, validate operaţional prin experienţă şi observaţie obiectivă. Iar în domeniul ştiinţei aplicate, preocupările lor s-au concentrat îndeosebi asupra consecinţelor sociale şi psihologice ale progresului tehnologic, şi prea puţin asupra teoriilor active sau fundamentale.
în întreg patrimoniul literaturii antice, nu există decît un singur poem care celebrează o maşină menită
să cruţe strădania braţelor omeneşti — o piesă scurtă a lui Antipater 1, în Antologia liricii greceşti, despre o moară de apă care a eliberat sclavele de cazna zilnică a măcinatului griului sau orzului.
Iar în timpurile moderne, Diderot este singurul scriitor demn a fi luat în consideraţie care şi-a dat osteneala să se familiarizeze cu tehnologia timpului său şi care şi-a folosit talentul în scopul de a-şi îm-părtăşi cunoştinţele.
Cei mai mulţi dintre oamenii de litere, cînd scriu despre tehnologie, o fac în calitate de făpturi ome-1 General macedonean (m. 319 î.e.n.) prieten şi susţinător al lui Alexandru cel Mare.
184
neşti care se bucură şi suferă, şi nu în calitate de observatori atenţi, interesaţi de logica întrupată de maşinărie. în epoca de aur a locomotivei cu abur, Tennyson părea să creadă că trenurile nu lunecă pe şine ci pe „făgaşuri răsunătoare". Ruskin era supărat pe locomotive pentru că fabricanţii lor nu le-au deghizat în balauri care scot flăcări pe nări. Victor Hugo a scris cu entuziasm despre vasul Great Eastern ■— dar în termeni de un retorism atît de luxuriant, încît nimeni nu-şi poate forma o idee cît de cît concretă despre dimensiunile, înfăţişarea şi capacitatea faimosului vapor al lui Brunei '.
Răspunsurile lirice ale lui Gabriele D'Annunzio la motoarele cu combustie internă ale avioanelor şi la automobilele de curse nu sînt cu nimic mai realiste decît ditirambele lui Victor Hugo la adresa navelor şi a locomotivelor de cale ferată.
Cel puţin în operele lor publicate, aceşti scriitori au manifestat foarte puţin interes pentru teoriile ştiinţifice care stăteau la baza realizărilor tehnologice din vremea lor şi încă şi mai puţin interes pentru metodele prin mijlocirea cărora aceste teorii îşi găseau aplicare în soluţionarea problemelor practice.
18
E demn de remarcat în acest context, că, pînă foarte de curînd, autorii de utopii au dat dovadă de o abisală lipsă de inventivitate în domeniile ştiinţei pure şi aplicate. O imaginaţie ştiinţifică şi tehnologică vie este un coprodus al unei ştiinţe şi tehnologii în progres rapid. într-o epocă de ştiinţă primitivă şi de tehnologie rudimentară, chiar şi cele
1 Kingdom, Brunei (1806—1859), inginer şi constructor naval englez; a proiectat în 1838 vasul Great Eastern, Primul transatlantic englez.
185
mai strălucit de originale minţi nu au fost capabile să imagineze o stare de lucruri radical'
diferită de cea cu care erau familiarizate. Leonardo a proiectat care blindate şi maşini de aer condiţionat ; dar nu i-a fost cu putinţă să imagineze alte surse de energie decît cele existente la începutul secolului al şaisprezecelea — adică forţa musculară umană şi animală, forţa vîntului şi a căderilor de apă.
„Proiectorii" secolului al şaptesprezecelea vorbeau grandios despre agricultura mecanizată ; dar uriaşele lor combine urmau să fie acţionate de mori de vînt •— în consecinţă n-ar fi putut niciodată funcţiona.
Din zilele lui Icar şi pînă în 1783, problema zborului a fost gîndită numai în termenii unor aripi artificiale, acţionate de mişcările braţelor şi picioarelor omului. După Montgolfier \
imaginaţia utopică a fost capabilă să închipuie viziunile unor saci cu gaz, cu catarge şi pî-nze.
Cîţiva ani mai tîrziu, dirijabilele imaginare erau prevăzute cu motoare cu aburi şi nişte roţi cu palete aeriene. Prin 1860, elanurile imaginaţiei mai îndrăzneţe a lui Jules Verne s-au datorat unei jumătăţi de veac de progres ştiinţific şi tehnologic accelerat.