In suta de ani care a trecut de cînd inventatorul literaturii ştiinţifico-fantastice s-a avîntat pe calea lui, ştiinţa şi tehnologia au făcut progrese pe care autorul călătoriei De la pămînt la lună
nici în vis nu le-ar fi putut visa.
înrădăcinate fiind în faptele vieţii contemporane, fanteziile unui autor modern de literatură
ştiinţi-fico-fantastică, chiar de mîna a doua, sînt incomparabil mai bogate, mai îndrăzneţe, mai ciudate decît închipuirile utopice din trecut.
1 Joseph Michel Montgolfier (1740—1810), ^inventate împreună cu fratele său, al primului dirijabil.
186
19
De la această scurtă excursie în istoria fanteziei ştiinţifice trec la faptele şi teoriile ştiinţifice şi la felul în care aceste fapte şi teorii au influenţat, în perioade isitorice succesive, artiştii literelor, îndeosebi poeţii.
Vechea Grecie avea o îndelungată tradiţie de poezie utilitar-didactică şi ştiinţifico-filozofică.
Opera lui Hesiod Muncile şi zilele conţine, printre altele, un scurt tratat metric de agricultură
şi păstorit.
Poezia ştiinţifică şi filozofică a fost produsul unei epoci mai tîrzii decît cea a lui Hesiod. Din nefericire nu ne-au rămas decît unele fragmente din poemul în care Parmenide îşi expune teoriile asupra Unului şi Multiplului, punînd în contrast „adevărul" conceptual cu „opiniile"
probabile asupra fenomenelor observate. Aceeaşi soartă a avut-o şi splendida operă în care Empedocle prefigura obscur o teorie a particulelor elementare, o teorie a variaţiilor şi combinaţiilor întîmplătoare, care ducea la o concluzie înrudită cu supravieţuirea speciei celei mai adaptate, precum şi o teorie a dependenţei stărilor spirituale de cele fizice, cu ciudatul corolar că etica este, în bună măsură, o chestiune de igienă a vieţii.
Trecînd de la literatura greacă la cea latină, găsim două capodopere perfect păstrate : De Rerum Natura a lui Lucreţiu şi Georgicele lui Vergiliu — prima dintre ele fiind o lucrare ştiinţifică şi filozofică de mare amploare, iar cealaltă o culegere de eseuri versificate, miraculos de poetice, relevînd farmecul vieţii la ţară şi tehnicile agricole.
Pe măsură ce ştiinţa a devenit mai sistematică, poezia didactică a cedat locul prozei expozitive. In
187
literatura europeană din ultima vreme, poemul didactic propriu-zis pe teme de ştiinţă pură sau aplicată
a devenit o anomalie şi un anacronism, care atrage doar o categorie specială de poeţi de mîna a doua.
In epoca modernă, Georgicele au fost urmate de Cidrul lui John Phillips \ de Lina lui Dyer2, de Les Jardins ale Abatelui Delille3 Şi în locul unei De Rerum Natura ne-am pomenit cu oribila Urania a lui Tiedge şi cu elegantele absurdităţi ale lui Erasmus Darwin 4.
In secolele din urmă nici un poet de prima mină nu a încercat .măcar să realizeze ce-au realizat Lucreţiu şi Empedocle. Pătrunderea teoriei şi informaţiei ştiinţifice în poezie are un caracter absolut accidental. Dar problema relaţiei juste dintre literatură şi ştiinţă se pune chiar şi atunci cînd referirile unui poet la faptele şi teoriile ştiinţifice au o natură cu totul întîmplătoare. Să ne gîndim, de pildă, la următoarele două strofe, prima din „Rămas bun" de John Donne şi a doua din „Extazul", de acelaşi poet.
Tremurul pământului pe toţi înfricoşează Căci omul ştie ce-i şi ce s-abate. Cînd alte sfere însă trepidează, Deşi mai mari, îi par nevinovate.
I
1 John Phillips (1676—1709), poet englez, autor al poemului Cidrul care tratează despre cultivarea merelor şi prepararea băuturii respective.
2 John Dyer (1699—1758), poet velş, autor al unor poeme didactice. Poemul Lina tratează despre creşterea oilor şi negoţul cu lînă.
3 Jacques Abate Delille (1738—1813), poet francez, traducător al Georgicelor lui Vergiliu şi autor al unor poeme, cu tematică ştiinţifică şi filozofică.
4 Erasmus Darwin (1731—1802), poet didacticist englez, a versificat sistemul de clasificare al lui Linne.
188
ti/'.
Şi:
Sîngele se chinuie să plămădească Spirite avînd cu sufletul o înrudire, Căci aste degete vor trebui să împletească
Acel nod tainic ce face omenirea omenire...
Donne cunoştea bine ştiinţa din vremea lui şi, prin asemenea comparaţii savante, şi-a folosit ingenios cunoştinţele pentru a ilustra experienţele lui personale în legătură cu moartea sau cu actul nupţial.
Pentru nişte cititori educaţi în filozofia scolastică, aluziile lui ştiinţifice trebuie să fi fost strălucit de revelatoare.
Dar universul nostru nu este cel al lui Ptolomeu şi Galenus, ci cel al lui Palomar1 şi Jodrell Bank2 şi al biochimiei. Dacă încă îl mai citim pe Donne, aceasta se datoreşte faptului că el a acordat un sens mai pur cuvintelor tribului şi că, în aceste cuvinte purificate, a dat, în mod impresionant, expresie unor experienţe personale foarte asemănătoare cu cele ale noastre. Nu-l citim pentru că ne împărtăşeşte cunoştinţe de astronomie precoperniciană şi de fiziologie preharveiană. Trepidaţia sferelor, spiritele animale şi vitale —■ acestea sînt lucruri care nu ne interesează. De ce ne-ar interesa ? Ştim că sferele şi spiritele nu există şi, dacă nu sîntem foarte buni cunoscători ai istoriei unor teorii perimate, habar n-avem de ce trepidau sferele şi de ce spiritele plămădite de sînge îşi împleteau tainicul nod.
Dificultăţi similare întîmpină cercetătorul modern al operei lui Dante. De ce continuăm să citim Divina Comedie ? Pentru că autorul ei a văzut lim1 Observator ştiinţific, pe muntele Palomar din California, controlat de Institutul de Tehnologie din California Şi de Institutul de cercetări Carnegie din Washington.
2 Marele radiotelescop din centrul Angliei.
189
pede, a simţit cu intensitate şi a fost, într-un mod suprem, aproape miraculos, un purificator de cuvinte. Dar Dante a fost nu numai poet ci şi cărturar, un om de profundă erudiţie, interesat de toate problemele de filozofie şi ştiinţă, aşa cum erau ele puse, discutate şi (după cum credeau infatuaţii scolastici) definitiv soluţionate de metafizicienii şi teologii vremii sale.
Citind Divina Comedie, cercetătorul modern e confruntat cu pasaje care, deoarece se referă
într-un soi de admirabilă stenografie poetică la fapte şi teorii ale ştiinţei medievale, sînt incomprehensibile. Iată, de pildă, ce poate el înţelege din : ii settentrion del primo cielo che ne occaso mai seppe ne orto ne d'altra nebbia che di colpa velo, e che faceva lă ciascuno accorto di suo dover, come ii piu basso face qual timon gira per venire a porto. x Fără ajutorul unui editor şi al unui aparat critic, cititorul din secolul XX nu înţelege şi nu poate înţelege ce a vrut să spună Dante.
In măsura în care se preocupă de experienţele sale personale şi de ale altora, „Poetul, după
cum spune Wordsworth, încheagă prin pasiune şi cunoaştere vastul imperiu al societăţii omeneşti, răspîn-dit pretutindeni pe pămînt şi peste toate timpurile".
Dar cînd poeţii sînt preocupaţi de alt soi de cunoaştere — cunoaşterea faptelor exterioare corelate
1 Cînd Ursa, zic, din cerul Empireu — ce nu cunoaşte-apus, nici răsărit, nici alt zăbranic, doar păcatul greu, şi care-acolo tuturor vădit