Literatura dă contur vieţii, ne ajută să aflăm cine sîntem, care e mecanismul sentimentelor noastre şi care-i sensul întregii negrăite ciudăţenii. Experienţele noastre imediate ne -parvin, ca să spunem aşa, refractate prin mijlocirea artei pe care o îndrăgim. Dacă această artă este inaptă sau trivială, sau supra-emfatică, experienţele noastre or să ne apară vulgare şi corupte.
Literatura proastă este, alături de filozofia nerea-listă şi de superstiţia religiei, o crimă
împotriva societăţii.
Schizofrenicii trăiesc aproape exclusiv în lumea experienţelor particulare ; dar pentru oamenii sănătoşi mintal, lumea trăirilor particulare este întotdeauna experimentată, sau cel puţin apreciată în raport cu existenţa publică. Zone largi ale acestui domeniu public au fost trasate pe hărţi şi descrise' sistematic de către oamenii de ştiinţă, la toate nivelurile conceptuale, de la cel subatomic la cel biologic j şi psihologic. I
Ce raport există între scriitor şi această ierarhiffi| a domeniilor ştiinţifice ?
208
Condiţia prealabilă a oricărui raport rodnic între literatură şi ştiinţă este cunoaşterea.
Scriitorul, a cărui preocupare primordială se leagă de cuvintele mai pure şi de cele mai intime dintre experienţele umane, trebuie să aibă cunoştinţe şi în domeniul de activitate al acelora care se îndeletnicesc cu analiza experienţelor umane generale şi care-şi coordonează
descoperirile în sisteme conceptuale, descrise în alt gen de cuvinte purificate — cuvintele definiţiei precise şi ale vorbirii logice. Pentru un nespecialist, o cunoaştere temeinică şi amănunţită a fiecărei ramuri de ştiinţă ar fi imposibilă, şi, de asemenea, inutilă. Utilă, pentru un om de litere, este doar o cunoaştere generală a ştiinţei, o informare asupra ceea ce s-a realizat în diversele cîmpuri ale investigaţiei ştiinţifice, şi, totodată, o înţelegere a filozofiei ştiinţei, precum şi o apreciere a mijloacelor prin care cunoaşterea ştiinţifică şi modurile de gîn-dire ştiinţifică se leagă de experienţa individuală şi de problema relaţiilor sociale, de religie, de politică, de etică şi de o concepţie viabilă asupra vieţii.
Şi, de la sine înţeles, comerţul de informare şi înţelegere între cele două culturi trebuie să fie bilateral — de la ştiinţă la literatură, ca şi de la literatură la ştiinţă.
„Je crois peu ă la science des savants betes."1, spunea Victor Hugo. Scepticismul lui e lesne de înţeles, dar, după cum vom vedea, nu e justificat. Numărul acelor „savants betes" e considerabil şi în continuă creştere. Iată ce spune în legătură cu acest fapt un competent om de ştiinţă, Dr. J. Gillis de la Institutul Weizman din Israel :
„Să privim lucrurile în faţă. Un număr mare de tineri îşi aleg cariera, în zilele noastre, în domeniile cercetării ştiinţifice, dar, din păcate, puţini dintre ei sînt mînaţi într-adevăr de o curiozitate pasionată
1 Cred prea puţin în ştiinţa savanţilor stupizi (fr.).
203
faţă de tainele naturii. Pentru marea majoritate e vorba doar de o slujbă ca oricare alta... Mai mult, cei din afara cercurilor academice nici nu-şi dau seama, în general, pînă unde poate ajunge un cercetător mediocru. Cu excepţia matematicilor pure, cercetarea ştiinţifică se efectuează astăzi numai în echipe şi gama priceperii membrilor unei echipe poate fi foarte variată şi plată. Într-adevăr, poţi avea un loc prestigios şi aduce chiar o contribuţie meritorie omenirii prin simpla executare inteligentă a ceea ce ţi se spune să faci. . prin respectarea orelor de serviciu şi prin efectuarea unei munci cinstite. In domeniile comerciale şi industriale se bucură de mare succes oamenii ingenioşi şi intransigenţi, sau cei cu noroc ; după aceştia, urmează marea majoritate care, într-un fel sau altul, reuşeşte să se descurce, şi apoi minoritatea care reuşeşte să se încurce. Proporţia oamenilor de ştiinţă care se încurcă este, probabil, mult mai mică, iar- procesul de înlăturare a acestora e, relativ, mai puţin eficient.
într-adevăr, securitatea şi stabilitatea relativă a carierei de cercetător ştiinţific exercită, probabil, asupra celor mediocri, o atracţie mai mare decît exercită romantismul investigaţiei asupra celor străluciţi. Dar fără această mare masă de salahori intelectuali unde am ajunge ?"
Cu un secol în urmă, salahorii intelectuali ai cercetării ştiinţifice alcătuiau o fracţiune minoră
faţă de numărul celor de azi. Dar, evident, chiar şi pe atunci erau suficient de mulţi pentru a atrage atenţia lui Victor Hugo. Les savants betes constituiau unul dintre fenomenele vieţii moderne, pe care acel jurnalist încercat, autorul acelor Choses Vues, l-a recunoscut cu claritate ; iar poetul convertit în filozof a reacţionat refuzînd să creadă în corectitudinea descoperirilor oamenilor stupizi. Noi, care sîntem contemporanii unei creşteri explozive a numărului; salahorilor intelectuali, nu putem decît să admirăm ■.
210
acuitatea jurnalistului şi să simpatizăm cu poetul filozof. Dar, din moment ce sîntem şi contemporanii unui progres fără precedent al ştiinţei şi tehnologiei, trebuie să admitem faptul că, deşi lesne de înţeles, scepticismul poetului filozof nu era justificat. Victor Hugo gîndea că
creativitatea în ştiinţă, ca şi creativitatea în literatură, depinde exclusiv de talentul individual.
Fireşte, e adevărat că progresele revoluţionare în gîndirea şi experimentarea ştiinţifică se datorează unor personalităţi proeminente. Dar asemenea iruperi în teritorii noi cer să fie consolidate şi lărgite ; şi pentru aceasta e necesară o forţă de salahori intelectuali care, cu condiţia să respecte regulile jocului ştiinţific, devin adecvaţi calitativ.
Una dintre cele mai mari realizări ale ştiinţei este aceea de a fi dezvoltat o metodă ce funcţionează aproape independent de oamenii care o aplică. Bărbaţi şi femei dotaţi cu suficientă inteligenţă şi devo-tament ca să execute ceea ce li se spune şi să res- pecte orele de serviciu, reuşesc, prin simpla folosire a metodei, să extindă şi să aplice cunoaşterea ştiin-
ţifică.
Aceşti salahori intelectuali sînt „les savants betes", mult mai puţin interesanţi decît profesioniştii plini de succes din alte domenii; dar metoda pe care o folosesc este un substitut reuşit pentru priceperea profesională.
25
Pe scara ierarhică a ştiinţelor, fizica atomică este cea mai exactă, cea mai total exprimabilă în termenii matematicii şi cea mai îndepărtată de experienţa imediată. Pentru scriitor, fizica atomică este interesantă mai cu seamă pentru felul în care ilustrează mecanismul gîndirii ştiinţifice, aşa cum se deplasează ea de la un grup de percepţii senzoriale la un 211
grup de entităţi inobservabile, ipotetice, pentru ca apoi să revină iar la un grup de percepţii senzoriale în raport cu care sînt validate operaţional conceptele ipotezei atomice.
Ca să redăm cuvintele unui fizician eminent, Werner Heisenberg : „pentru prima dată în istoria sa, omul de pe această planetă descoperă că este singur doar cu el însuşi, fără nici un partener şi fără nici un adversar". Ca să ne exprimăm mai pitoresc, omul parcurge procesul prin care devine propria sa Providenţă, propriul său Cataclism, propriul său Mîntuitor şi propria sa hoardă de Marţieni invadatori. Şi aceeaşi descoperire — anume că este singur cu el însuşi —■ îl aşteaptă şi în imperiul ştiinţei pure, pe măsură ce-şi rafinează treptat analiza materiei.