„Ştiinţa modernă, spune Heisenberg, ne arată că blocurile de materie constructivă care iniţial erau considerate a fi suprema realitate obiectivă, nu mai pot fi privite ca lucruri <4n sine^...
Cunoaşterea atomilor şi a mişcării lor -«în sine», adică independent de observaţia noastră, nu mai constituie scopul ultim al cercetării ; mai curînd am spune că, chiar de la bun început, ne găsim în mijlocul unui dialog între natură şi om, un dialog în care ştiinţa constituie doar o parte, aşa încît împărţirea convenţională a lumii în subiect şi obiect, lume interioară şi lume exterioară trup şi suflet, devine inaplicabilă şi ridică dificultăţi. în ştiinţele naturii, obiectul cercetărilor nu-l mai constituie natura în sine, ci natura supusă întrebărilor omului şi, în aceeaşi măsură, omul, din nou, se întîlneşte doar cu sine însuşi."
Pentru scriitorul care s-a preocupat de trăirile intime ale omului, discuţia aceasta despre discordanţa noţiunilor convenţionale de obiectiv şi subiectiv, extern şi intern, are o rezonanţă
familiară. îi evocă anumite exprimări ale poeţilor şi ale misticilor. Speculînd larg, analiza experienţelor umane
212
comune ajunge, cel puţin în teorie, la aceeaşi concluzie pe care o atinge, existenţial, cea mai intimă dintre toate experienţele intime — contemplaţia infuză, samadhi, satori.l 26
Satori, samadhi, contemplaţie infuză — cîte întrebări literare, ştiinţifice şi filozofice se înmănunchează în jurul acestor cuvinte ! De pildă, ce fel de limbaj purificat va trebui folosit pentru a înfăţişa o experienţă ce ar putea fi lămurită la fel de bine în termenii anticelor paradoxuri poetice, sau în cei ai neuro-farmacologiei ? Zen 2 sau psilocybin ? Petan-jali sau doctorul Zi-i-pe-nume de la nu ştiu care clinică de boli nervoase ? Experienţe irepetabile, comunicate în cuvintele purificate, cu sensuri multiple, ale literaturii, sau vorbirea logic coerentă, jar-gonizată, alcătuită din cuvinte cu sens unic, despre similitudinile dintre evenimentele unice, despre factorii comuni ai experienţelor relative, despre media comportamentelor observate ?
Un om de litere informat asupra ceea ce e important în ştiinţă şi cu un mare dar al limbii, va şti, fără îndoială, să găsească o cale spre ambele lumi. Şi oamenii de ştiinţă, abordînd aceeaşi problemă din perspectiva locului ocupat de ei după zidul spiritual, vor căuta la rîndul lor, căi spre ambele lumi.
în prezent, prea mulţi oameni de ştiinţă, mai ales acei savants betes recrutaţi dintre salahorii cercetării ştiinţifice, par să fie convinşi că teoriile bazate 1 Stări de supremă contemplare prin care se ajunge prin diverse exerciţii yoga.
2 Sectă budistă contemplativă, ai cărei discipoli sînt în căutarea supremei revelaţii (Satori) pe care Buddha a atins-o în Nirvana.
21S
pe noţiunea „nimic-altceva-decît" sînt într-un fel mai ştiinţifice decît teoriile consonante cu experienţa reală şi bazate pe principiul : „nu-numai-asta-ci-şi-altceva". De pildă, a numi psilocybinul „un agent psihotomimetic" şi a egaliza experienţele provocate de el cu acele ale nebunilor declaraţi este considerat ca o atitudine absolut „ştiinţifică". A-l numi „agent psihodelic", adică revelator al sufletului şi a sublinia că experienţele trăite sub efectul psilocybinului sînt considerate de majoritatea subiecţilor drept unice ca semnificaţie şi că
efectul său este adeseori unul de iluminare şi de transformare — aceasta este considerat ca periculos de „neştiinţific".
Dacă „Ies savants betes" şi-ar avea poetul lor, acesta le-ar spune, fără îndoială, că „Trebuie cu orice preţ să îndrăgim tot ce-i mai elementar, atunci cînd îl descoperim" şi, de asemeni, trebuie să avem grijă să închidem ochii la tot ce nu-i „cel mai elementar".
Omul de ştiinţă inteligent, care ţine seama de propriile lui experienţe intime şi care a citit ceea ce relatează alţii despre experienţele lor, se va întîlni pe acelaşi plan cu scriitorul inteligent care ţine seama de ceea ce au de spus oamenii de ştiinţă în legătură cu experienţele publice.
împreună, vor conlucra la elaborarea unei filozofii comprehensive care va pune în evidenţă
faptul că în timp ce tot ce-i complex poate fi oricînd redus la „tot ce-i mai elementar", ceea ce-i elementar poate oricînd ieşi la iveală în „complex" ; o filozofie care va analiza şi clasifica, dar, în acelaşi timp, va face clar pentru oricine că analiza şi clasificarea, deşi absolut necesare, nu trebuie niciodată luate prea în serios şi că, în ciuda ştiinţei, în ciuda noţiunilor de „simţ
practic" care ne sînt impuse de vocabularul, gramatica şi sintaxa limbajului nostru nepurificat, realitatea rămîne de-a pururi întreagă, intactă şi indivizibilă.
214
27
Evident, pentru experienţa umană biologia are o importanţă mai nemijlocită decît ştiinţele exacte ale fizicii şi chimiei. De aci, semnificaţia ei specială pentru toţi scriitorii. Ştiinţele vieţii pot confirma intuiţiile artistului, pot adînci trăirile sale interioare şi lărgi sfera viziunii lui.
Scriitorii, îndrumătorii spirituali, oamenii de afaceri „toţi aceşti oameni, scrie profesorul A. H.
Maslow, pot avea intuiţii extraordinare, pot pune întrebările care se cer a fi puse, pot construi ipoteze cutezătoare, şi pot chiar să fie, de cele mai multe ori, corecţi şi exacţi. Dar oricît de singuri ar fi ei, nu izbutesc să insufle certitudini omenirii... Ştiinţa este singura cale cu ajutorul căreia adevărul poate fi îndesat pe gîtlejurile celor ce opun rezistenţă. Numai ştiinţa poate depăşi deosebirile caracterologice dintre a vedea şi a crede. Numai ştiinţa poate progresa."
Ştiinţele vieţii au nevoie de intuiţiile artistului şi, reciproc, artistul are nevoie de tot ce-i poate oferi ştiinţa în chip de noi materiale asupra cărora să-şi exercite forţele creatoare.
Şi omenirea în ansamblu •— acea rasă de amfibii multiple care trăiesc, în unul şi acelaşi moment, în patru sau cinci universuri diverse şi disparate, are nevoie de sintezele pe care i le poate oferi numai omul de litere, cu „o inimă care veghează şi receptează" şi cu informarea sa
„d voi d'oiseau" asupra ştiinţei. Asemenea fuziuni între general şi particular, între fapt şi valoare, între cunoaşterea conceptuală şi experienţa imediată, între vorbirea ştiinţific purificată şi cuvintele mai pure ale literaturii, sînt posibile în orice domeniu accesibil percepţiei, simţirii şi gîndirii.
Studiul cel mai adecvat, sau, cel puţin, unul dintre cele mai adecvate studii ale omenirii este omul. In ce măsură au contribuit la acest studiu, în trecut, 215
poeţii, dramaturgii, prozatorii şi autorii de eseuri filozofice ? în ce măsură contribuie la acest-studiu oamenii de ştiinţă în prezent ? Şi care trebuie să fie atitudinea omului de litere din secolul douăzeci faţă de contribuţiile ştiinţifice la studiul omului ? Cum le poate el folosi, îmbunătăţi, cum le poate încorpora în operele literare ?
28
Cuvîntul „om" are cel puţin trei accepţii principale. Astfel, poate reprezenta omenirea în ansamblul ei, adică întreaga specie umană care vieţuieşte pe planeta noastră. Sau poate reprezenta, oarecum mai vag, media comportamentului în cadrul unei anumite civilizaţii, întro anume perioadă istorică. De pildă, vorbim despre Omul Primitiv, Omul Clasicismului, Omul din Vestul Sălbatic, Omul Postisto-ric, şi aşa mai departe. Varietăţile culturale de Homo Sapiens sînt aproape tot atît de numeroase ca ■şi rasele de cîini şi aproape la fel de diverse.